Mircea Sandu tună: „Suedia ne este superioară, iar cu Spania nu avem nicio şansă”. „Săgeți” către șefii FRF

Autor: Departamentul Sport - Mediafax Publicat: 23 Oct. 2019, 09:04 Actualizat: 23 Oct. 2019, 09:27 Nationala
Mircea Sandu tună: „Suedia ne este superioară, iar cu Spania nu avem nicio şansă”.  „Săgeți” către șefii FRF

Mircea Sandu, fostul preşedinte alFederaţiei Române de Fotbal, s-a declarat neîncrezător în şansele României de calificare la Campionatul European din 2020.

Sandu a spus că următoarele două adversare ale României din preliminarii, Suedia şi Spania, ne sunt superioare, iar România are şanse foarte mici de a obţine rezultatele necesare pentru calificarea la turneul final – o victorie, respectiv cel puţin o remiză.

„Noi suntem predispuşi să criticăm mereu, şi când e bine şi când e rău. Cosmin Contra are un mandat, un obiectiv. Nu-l realizează, vine altul, tot cu obiectiv pe 4 ani de zile, să-l pună în practică. Noi jucăm cu Suedia, care ne este superioară şi e greu să câştigăm, iar cu Spania nu avem nicio şansă. Degeaba se fac speculaţii, Spania va juca să câştige! Va fi un meci pe viaţă şi pe moarte cu suedezii şi e greu să ai aceeaşi energie cu Spania, care joacă înainte cu Malta. Ei vor schimba echipa, noi trebuie să aliniem cel mai bun 11 la ambele meciuri,” a spus Mircea Sandu, la DigiSport.

De asemenea, fostul preşedinte al FRF a mai spus că meritul pentru cele patru partide pe care Bucureştiul le va organiza la EURO 2020 îi aparţine, arătându-se dezamăgit de stadiul lucrărilor la arenele care fac parte din acest proiect.

„Apropo de 2020, primul contact cu UEFA a fost în 2011. Atribuirea este meritul meu. În 2013 erau făcute proiecte de legi, caiete de sarcini. Văzusem în Spania şi Portugalia ce e nevoie. Trenuri rapide, autostrăzi, acum e 2019 şi nu avem aproape nimic. Nu-i critic pe cei din Federaţie, doar că ei trebuiau să stea la uşa Guvernului, Parlamentului. Eu m-am zbătut pentru Arena Naţională – am început demersurile în 2007 şi totuşi în 2011 era gata. S-a construit un stadion mare!”, a mai spus Mircea Sandu.

România este obligată să învingă Suedia, pe Arena Naţională, la 15 noiembrie, pentru a păstra şanse la calificare. De asemenea, echipa lui Contra trebuie să obţină cel puţin un egal, trei zile mai târziu, contra Spaniei, la Madrid, în varianta foarte probabilă în care Suedia se va impune contra Insulelor Feroe, în ultimul joc al grupei.

La Campionatul European din 2020 vor obţine calificarea primele două clasate. În cazul în care două echipe sunt la egalitate de puncte, principalul criteriu de departajare este reprezentat de rezultatul meciurilor directe.

Autor: Departamentul Sport - Mediafax Publicat: 23 Oct. 2019, 09:04 Actualizat: 23 Oct. 2019, 09:27 Nationala
Pe aceeași temă
A fost "aranjată" finala?! Scandal la Pro TV după ce mecanicul auto Radu Palaniță a câștigat Românii au Talent azi-noapte
A fost "aranjată" finala?! Scandal la Pro TV după ce mecanicul auto Radu Palaniță a câștigat Românii au ...
Surse. Cine ar fi făcut poza din biroul lui Orban. Când a avut
loc chermeza şi cine sunt cei trei liberali care erau în încăpere, dar nu apar în imagine
Surse. Cine ar fi făcut poza din biroul lui Orban. Când a avut loc chermeza şi cine sunt cei trei liberali care erau în ...
Coronavirusul nu şi-a spus ultimul cuvânt. Oraş de 20 mil. locuitori, sufocat de COVID-19:
Coronavirusul nu şi-a spus ultimul cuvânt. Oraş de 20 mil. locuitori, sufocat de COVID-19: "Punem câte doi pacienţi ...
Ultima PROVOCARE pentru Budescu, dupa ce a inscris de pe DEAL: ceaunul! :) Propunere inedita pentru „magicianul” Astrei
Ultima PROVOCARE pentru Budescu, dupa ce a inscris de pe DEAL: ceaunul! :) Propunere inedita pentru „magicianul” Astrei
Topul celor mai orgasmice poziţii sexuale
Topul celor mai orgasmice poziţii sexuale
Și-au arătat butonașii fără inhibiții! Topul celor mai apetisanți sâni de vedete din România
Și-au arătat butonașii fără inhibiții! Topul celor mai apetisanți sâni de vedete din România
Cine este George Floyd, uriaşul blând a cărui moarte a revoltat America
Cine este George Floyd, uriaşul blând a cărui moarte a revoltat America
Medicii chinezi au rămas perplecși: Coronavirusul poate fi transmis și așa
Medicii chinezi au rămas perplecși: Coronavirusul poate fi transmis și așa
INCREDIBIL! Cum un ȘOIM a fost UCIS chiar de prada sa. Imaginile care i-au lăsat muți inclusiv pe ecologi
INCREDIBIL! Cum un ȘOIM a fost UCIS chiar de prada sa. Imaginile care i-au lăsat muți inclusiv pe ecologi
Un bărbat transgender este însărcinat cu soția lui, o femeie transgender. Povestea cuplului face înconjurul lumii! / FOTO
Un bărbat transgender este însărcinat cu soția lui, o femeie transgender. Povestea cuplului face înconjurul lumii! / ...
Scandal monstru la Românii au talent! Decizia din finală care a provocat revolta telespectatorilor: Rușine, ProTV
Scandal monstru la Românii au talent! Decizia din finală care a provocat revolta telespectatorilor: Rușine, ProTV
Dan Bittman, sacrificiu suprem pentru amanta cu 34 de ani mai tânără. Cum a ajuns să arate acum FOTO
Dan Bittman, sacrificiu suprem pentru amanta cu 34 de ani mai tânără. Cum a ajuns să arate acum FOTO
ULTIMĂ ORĂ. Ce se întâmplă între China şi România? Beijingul a provocat României cel mai mare DEFICIT. Dezvăluiri despre dependenţa faţă de chinezi
ULTIMĂ ORĂ. Ce se întâmplă între China şi România? Beijingul a provocat României cel mai mare DEFICIT. Dezvăluiri ...
5 poziţii sexuale pentru orgasm garantat
5 poziţii sexuale pentru orgasm garantat
TOP 15 mașini de care să FUGI. Adevărate pericole financiare după doar 2 ani de la achiziție
TOP 15 mașini de care să FUGI. Adevărate pericole financiare după doar 2 ani de la achiziție
Au cumpărat brocoli. Au deschis punga după 14 zile și au încremenit
Au cumpărat brocoli. Au deschis punga după 14 zile și au încremenit
Angajaţi pentru o fantezie sexuală, doi bărbaţi au pătruns în casa greşită. Erau înarmaţi cu macete
Angajaţi pentru o fantezie sexuală, doi bărbaţi au pătruns în casa greşită. Erau înarmaţi cu macete
Traian Băsescu implicat într-un grav accident rutier. Starea președintelui
Traian Băsescu implicat într-un grav accident rutier. Starea președintelui
Diagnostic DUR pentru Eugenia Serban!  Actrita a aflat ca sufera iar de cancer. E socant cum a transformat-o boala
Diagnostic DUR pentru Eugenia Serban! Actrita a aflat ca sufera iar de cancer. E socant cum a transformat-o boala
Prințul Charles are inima frântă! Cu cine l-a înlocuit prințul Harry dupa plecarea din Marea Britanie
Prințul Charles are inima frântă! Cu cine l-a înlocuit prințul Harry dupa plecarea din Marea Britanie
O nouă descoperire alarmantă: Suprafaţa care ar trebui să te protejeze, unde coronavirusul rezistă până la 4 zile
O nouă descoperire alarmantă: Suprafaţa care ar trebui să te protejeze, unde coronavirusul rezistă până la 4 zile
VIDEO / Distanțarea socială e un mit! Doi români, filmați în timp ce fac sex într-o grădină din Italia
VIDEO / Distanțarea socială e un mit! Doi români, filmați în timp ce fac sex într-o grădină din Italia
Scandal uriaș la Pro TV. „Păi normal că a câștigat Românii au talent dacă e rudă cu șeful Pro TV”
Scandal uriaș la Pro TV. „Păi normal că a câștigat Românii au talent dacă e rudă cu șeful Pro TV”
Explozia TikTok
Explozia TikTok
Asta e dovada că te FURĂ la pompă. Uite cât a plătit un şofer pentru un plin. A anunţat imediat autorităţile
Asta e dovada că te FURĂ la pompă. Uite cât a plătit un şofer pentru un plin. A anunţat imediat autorităţile
Care este, de fapt, adevărata relație dintre Teo Trandafir și Bursucu. Prezentatorul TV vorbește deschis despre colega sa
Care este, de fapt, adevărata relație dintre Teo Trandafir și Bursucu. Prezentatorul TV vorbește deschis despre colega ...
Ce s-a întâmplat, de fapt, între Margherita de la Clejani și părinții ei, după accidentul rutier și după ce a fost prinsă drogată
Ce s-a întâmplat, de fapt, între Margherita de la Clejani și părinții ei, după accidentul rutier și după ce a fost ...