Mihai Stoichiță, reacție neașteptată după calificarea României la EURO 2024 din Germania: „Să nu facem nuntă acum”

Redactor:
Robert Vișan
Mihai Stoichiță, reacție neașteptată după calificarea României la EURO 2024 din Germania: „Să nu facem nuntă acum”
  • Publicat:

Mihai Stoichiță, directorul Comisiei Tehnice din cadrul Federației Române de Fotbal, a analizat la cald calificarea României la turneul final, după victoria cu Israel.

Mihai Stoichiță, reacție neașteptată după calificarea României la EURO 2024 din Germania

Partida dintre Israel și România s-a disputat sâmbătă seară, în Ungaria, în cadrul etapei a noua a Grupei I din preliminariile Campionatului European din 2024 și s-a încheiat cu victoria tricolorilor, scor 2-1, după golurile marcate de către George Pușcaș, în minutul 10, respectiv Ianis Hagi, în minutul 63. Israelienii au deschis scorul încă din minutul 2, prin Zahavi.

După această partidă, Mihai Stoichiță nu s-a entuziasmat prea tare și a transmis că românii nu ar trebui să sărbătorească prea mult această calificare sau, cel puțin, nu încă.

„A fost o seară cu foarte multe emoții. Am început. Nu mă refer la gol, golul se întâmplă să îl iei, dar au fost câteva faze care ne-au copleșit. Cred că am avut ocazii de gol mai multe decât în aceste meciuri din calificări. Trebuie să fim realiști, să avem continuitate și sper să nu mai avem problema ca lumea să spună dacă ne calificăm sau nu la un turneu major. Edi Iordănescu și jucătorii trebuie felicitați. Acum, meciul ăsta a trecut. Important e meciul de marți și cel al celor de la U21. Trebuie să fim extrem de realiști, nu să facem o mare nuntă din această calificare, ci să muncim în continuare”, a spus Mihai Stoichiță, la Prima TV.

Situația în clasamentul Grupei I după Israel – România 1-2

Sâmbătă seară, tricolorii i-au învins pe israelieni cu scorul de 2-1, iar Elveția a remizat cu Kosovo, scor 1-1.

În urma acestor rezultate, România a urcat pe primul loc, cu 19 puncte, iar Elveția a coborât pe poziția secundă în Grupa I, cu 17 puncte. Podiumul este completat de către Israel, cu 12 puncte.

Kosovo ocupă locul al patrulea, cu 11 puncte, iar codașele grupei sunt Belarus, cu nouă puncte, respectiv Andorra, cu două puncte.

Pentru România urmează meciul cu Elveția, programat marți, pe 21 noiembrie, de la ora 21:45, pe Arena Națională, în cadrul ultimei runde din această campanie de calificare.

Robert Vișan / Redactor
Student la Facultatea de Jurnalism și Științe ale Comunicării și tânăr de perspectivă în domeniu, și-a început cariera în anul 2021, fiind primit cu brațele deschise în cadrul familiei ProSport. Este pasionat în special de fotbal, handbal și tenis. citește mai mult
Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
Din ce sunt făcuți mititeii de la „Gusturi românești” din Mega Image. Ce conțin, de fapt
Din ce sunt făcuți mititeii de la „Gusturi românești” din Mega Image. Ce conțin, de fapt
Italienii au reacționat, după ce s-a aflat ce propunere a primit Cristi Chivu de la o cvadruplă câștigătoare UCL
Italienii au reacționat, după ce s-a aflat ce propunere a primit Cristi Chivu de la o cvadruplă câștigătoare UCL
Verdict neașteptat în cazul bărbatului suspectat de uciderea gravidei din Orhei.  Ce urmează să se întâmple cu el
Verdict neașteptat în cazul bărbatului suspectat de uciderea gravidei din Orhei. Ce urmează să se întâmple cu el
Presa din Cipru a reacționat după ce Elias Charalambous a cucerit titlul de campioană cu FCSB
Presa din Cipru a reacționat după ce Elias Charalambous a cucerit titlul de campioană cu FCSB
Dieta-minune lui Carmen Brumă: ce consumă iubita lui Mircea Badea de ani buni! Așa se menține în formă maximă
Dieta-minune lui Carmen Brumă: ce consumă iubita lui Mircea Badea de ani buni! Așa se menține în formă maximă
Simona Gherghe, anunț tulburător pe rețelele sociale la exact 7 ani de când a spus DA: Aproape de naștere!
Simona Gherghe, anunț tulburător pe rețelele sociale la exact 7 ani de când a spus DA: Aproape de naștere!
BANCUL ZILEI. Doctorul către Bulă: - Am o singură nelămurire… Dacă te-ai duce seara acasă, nevasta te-ar întâmpina cu…
BANCUL ZILEI. Doctorul către Bulă: - Am o singură nelămurire… Dacă te-ai duce seara acasă, nevasta te-ar întâmpina cu…
Un bistriţean şi-a pus în pericol vecinii, după ce a instalat singur panourile fotovoltaice pe bloc. Acoperişul clădirii a luat foc
Un bistriţean şi-a pus în pericol vecinii, după ce a instalat singur panourile fotovoltaice pe bloc. Acoperişul clădirii a luat…
URMĂRI groaznice după un simplu transplant de organ! 89% dintre oameni...
URMĂRI groaznice după un simplu transplant de organ! 89% dintre oameni...
Câţi copii are, de fapt, miliardarul Ion Ţiriac. Cine a ajuns să îi administreze întreaga avere fabuloasă
Câţi copii are, de fapt, miliardarul Ion Ţiriac. Cine a ajuns să îi administreze întreaga avere fabuloasă
Meteorologii Accuweather anunță o lună mai istorică, în România. Vreme extremă în București
Meteorologii Accuweather anunță o lună mai istorică, în România. Vreme extremă în București
Se schimbă totul din 1 iunie. Românii, obligați să accepte. Guvernul a dat ordin
Se schimbă totul din 1 iunie. Românii, obligați să accepte. Guvernul a dat ordin
Florin Piersic, în stare gravă! Breaking news!
Florin Piersic, în stare gravă! Breaking news!
Poveştile de iubire care au rămas doar o amintire! Imagini tari cu Gina Pistol, Răzvan Fodor sau Andra Măruţă şi foştii parteneri
Poveştile de iubire care au rămas doar o amintire! Imagini tari cu Gina Pistol, Răzvan Fodor sau Andra Măruţă şi…
Jocul oficial al Campionatului Mondial de Formula 1 va fi lansat mai devreme
Jocul oficial al Campionatului Mondial de Formula 1 va fi lansat mai devreme
Dan Șucu a părăsit Giuleștiul flancat de 6 bodyguarzi. „Te-ai trezit că aici nu vinzi mobilă și te faci de râs”
Dan Șucu a părăsit Giuleștiul flancat de 6 bodyguarzi. „Te-ai trezit că aici nu vinzi mobilă și te faci de…
Rapid Bucureşti învinsă în Giuleşti de Universitatea Craiova, rămâne fără victorie în play off
Rapid Bucureşti învinsă în Giuleşti de Universitatea Craiova, rămâne fără victorie în play off
Filtru de particule înfundat se REPARĂ sau se ARUNCĂ? Ce durată de viață are DPF?
Filtru de particule înfundat se REPARĂ sau se ARUNCĂ? Ce durată de viață are DPF?
Ce a putut găsească o mamă în camera fiicei care spunea că aude „monștri”. Trăiau în peretii casei!
Ce a putut găsească o mamă în camera fiicei care spunea că aude „monștri”. Trăiau în peretii casei!