Lars Olsen vrea să producă surpriza la Ploiești: „Vom juca la fel ca în Grecia”

Partida dintre România și Insulele Feroe, din grupa F a preliminariilor Campionatului European din 2016, se va disputa mâine, de la ora 19.00, pe stadionul Ilie Oană din Ploiești.
Lars Olsen vrea să producă surpriza la Ploiești: "Vom juca la fel ca în Grecia"

Partida dintre România și Insulele Feroe, din grupa F a preliminariilor Campionatului European din 2016, se va disputa mâine, de la ora 19.00, pe stadionul Ilie Oană din Ploiești.

Lars Olsen, selecționerul oaspeților, a lăudat echipa României, pe  care o consideră cea mai bună din grupă, dar a precizat că echipa sa va juca precum în meciul cu Grecia pe care au reușit să-l câștige, scor 1-0, chiar pe terenul elenilor. Danezul a mai spus că principalul jucător de care se teme echipa sa este Lucian Sânmărtean.

„După părerea mea, România este cea mai bună echipă din această grupă. Vom încerca să jucăm la fel ca în Grecia și sperăm să scoatem același rezultat. Cel mai dificil adversar este Sânmărtean. Este foarte creativ la mijlocul terenului, bineînțeles, fundașii laterali, fundașul dreapta, Papp și fundașul stânga, Raț, sunt foarte ofensivi. Ca jucător îmi aduc aminte că am castigat cu 8-0 în Copenhaga contra României. În meciul din deplasare am câstigat aici, cred că a fost 2-0 sau ceva de genul”, a declarat Olsen.

Comentarii 0

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
  1. Nu folosiți cuvinte care să aducă o vătămare morală celorlalte persoane care comentează.
  2. Vă rugăm să faceți referiri doar la articolul în cauză și să nu folosiți un limbaj vulgar sau care să jignească.
  3. Nu sunt permise comentariile discriminatorii.
  4. Pentru protecția dumneavostră nu folosiți în comentarii informații personale.
  5. Daca aveți vreo plângere legată de administrarea siteului vă rugăm să trimiteți un mesaj la adresa de mail: [email protected]