Ionuț Lupescu: „Suntem în cărți pentru calificare”

Ionuț Lupescu:
  • Publicat:
  • Actualizat:

Ionuț Lupescu (foto) nu-și ascunde tristețea legată de faptul că nu am putut păstra scorul de 2-0, dar spune că parcă mai rău îl doare pierderea celor trei puncte din meciul cu Lituania.

Domnule Lupescu, v-am auzit spunând că atâta poate oferi acum echipa națională…Chiar nu putem mai mult?

În condițiile în care am jucat cu cea mai bună echipă din grupă și cu o echipă care are în lot valorile pe care le are, asta este situația, trebuie să fim realiști.

Spuneați că dumneavoastră sau Mircea Sandu aveți puterea de a-l demite pe Pițurcă, dacă vreți.

Da, așa este, dar nici nu ne gândim la asta. Obiectivul nostru este calificarea și noi suntem în cărți. În 2010, dacă Pițurcă ne califică, vom negocia chiar prelungirea contractului.

Dar eram și mai mult în cărți dacă băteam Lituania.

Da, așa este, și nu pot să nu recunosc că ne lipsesc enorm cele trei puncte pierdute, pe care trebuie acum să le recuperăm din altă parte. Dar ne apasă și amărăciunea că n-am putut păstra acel scor de 2-0 cu Franța.

Este supărat Mircea Sandu? A plecat primul de la stadion..

Nu, nici vorbă, așa pleacă mereu președintele, mai devreme.

V-ați cam contrat cu Florin Călinescu, la Fanatik Show.

Este greu să ai un dialog cu un om care aduce numai jigniri.

Lumea zice că nici nu prea l-ați combătut.

Am răspuns cât am putut, dar el este un om care n-are nicio treabă cu fotbalul. Și cred că nici cu managementul, că dacă avea, n-avea probleme ca director la teatru… Dar e de înțeles, omul își face campanie politică, vin alegerile, are nevoie…

„Marica e impostor, iar Mutu și Chivu sunt niște moftangii!“

Actorul Florin Călinescu a criticat în termeni foarte duri naționala în cadrul emisiunii Fanatik Show: „Marica este un impostor! Ce vă tot luați după moftangiii ăștia de Mutu și Chivu? Păi, jucați atunci într-o sală de sport, și ieșiți din zece în zece minute, să ne anunțați scorul. Ă‚știa sunt niște băieței milionari, obraznici și infatuați, ce-i tot apărați? Ce, i-a obligat cineva să se facă fotbaliști? Auzi, băieții hotărăsc unde să joace… Cine le dă acest drept? Ați făcut din națională o afacere personală!“.

"Eu și Mircea Sandu îl putem demite pe Pițurcă. Dacă îl demitem, îi dăm despăgubiri la valoarea contractului, iar dacă pleacă el, trebuie să plătească valoarea contractului pe un an, adică 600.000 de euro" – Ionuț Lupescu, director general FRF

Andrei Nourescu / Redactor
Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
Cea mai „nebună” ofertă vine de la Lidl! Ce o să găsiți în supermarketuri de luni
Cea mai „nebună” ofertă vine de la Lidl! Ce o să găsiți în supermarketuri de luni
”Dan Petrescu?”. Gigi Becali a provocat hohote de râs în direct, după ce FCSB a luat titlul
”Dan Petrescu?”. Gigi Becali a provocat hohote de râs în direct, după ce FCSB a luat titlul
Ce a apărut la mormântul lui Mădălin, tânărul care și-a pierdut viața în timp ce îl urmărea pe presupusul amant al iubitei sale!
Ce a apărut la mormântul lui Mădălin, tânărul care și-a pierdut viața în timp ce îl urmărea pe presupusul amant…
Singurele echipe din Superligă care au felicitat-o pe FCSB după ce a devenit campioana României
Singurele echipe din Superligă care au felicitat-o pe FCSB după ce a devenit campioana României
I-a ÎNNEBUNIT pe toți bărbații! Imagini de vis cu vedeta! Are trup de zeiță la 57 de ani
I-a ÎNNEBUNIT pe toți bărbații! Imagini de vis cu vedeta! Are trup de zeiță la 57 de ani
Lovitură devastatoare pentru Simona Halep
Lovitură devastatoare pentru Simona Halep
BANCUL ZILEI. Un dinamovist merge împreună cu câinele său într-un bar: - Dom’le, incredibil ce câine ai!
BANCUL ZILEI. Un dinamovist merge împreună cu câinele său într-un bar: - Dom’le, incredibil ce câine ai!
De ce este bine să mănânci pește de Florii. Conform tradiţiei, îţi poate aduce un beneficiu uriaş
De ce este bine să mănânci pește de Florii. Conform tradiţiei, îţi poate aduce un beneficiu uriaş
Omul care a spus ADEVĂRUL despre Zona 51 și Farfuriile Zburătoare
Omul care a spus ADEVĂRUL despre Zona 51 și Farfuriile Zburătoare
Care este singurul moment de desfătare al soţiei lui Dan Şucu. Diana Şucu a recunoscut totul
Care este singurul moment de desfătare al soţiei lui Dan Şucu. Diana Şucu a recunoscut totul
Localitatea care a dispărut de pe harta României. În 2002 mai avea doar 3 locuitori
Localitatea care a dispărut de pe harta României. În 2002 mai avea doar 3 locuitori
Niciun șofer din România NU MAI SCAPĂ. S-a dat ordin la Poliția Română: Desfășurăm FORȚE impresionante
Niciun șofer din România NU MAI SCAPĂ. S-a dat ordin la Poliția Română: Desfășurăm FORȚE impresionante
VIDEO. Viteza l-a ucis pe Florin de ziua numelui său. Drama tulburătoare a tânărului de 21 de ani care s-a filmat când gonește cu 180 km/h
VIDEO. Viteza l-a ucis pe Florin de ziua numelui său. Drama tulburătoare a tânărului de 21 de ani care s-a…
Wow sau Bau? Cât de mult le-au schimbat operaţiile estetice pe vedetele din România
Wow sau Bau? Cât de mult le-au schimbat operaţiile estetice pe vedetele din România
Jocul oficial al Campionatului Mondial de Formula 1 va fi lansat mai devreme
Jocul oficial al Campionatului Mondial de Formula 1 va fi lansat mai devreme
Detalii incredibile din viaţa familiei regale britanice: Regele Charles, considerat „neajutorat” de regretata Regină Elisabeta II. Nici tatăl său nu îl ierta
Detalii incredibile din viaţa familiei regale britanice: Regele Charles, considerat „neajutorat” de regretata Regină Elisabeta II. Nici tatăl său nu…
Oţelul se impune în meciul cu Hermannstadt. Moldovenii, pe primul loc în play-out
Oţelul se impune în meciul cu Hermannstadt. Moldovenii, pe primul loc în play-out
❗Greșeala pe care mulți o fac la schimbarea ULEIULUI mașinii ❗
❗Greșeala pe care mulți o fac la schimbarea ULEIULUI mașinii ❗
Femeile din aceste zodii vor fi marcate de succes în viața profesională. La ce vor fi nevoite să renunțe în luna mai 2024
Femeile din aceste zodii vor fi marcate de succes în viața profesională. La ce vor fi nevoite să renunțe în…