„Împreună cu Răzvan vom face o treabă bună!** Ne calificăm la CE!”

  • Publicat:
  • Actualizat:

Răzvan Raț salută iminenta numire a lui Răzvan Lucescu în postul de selecționer al României și promite că jucătorii vor face tot posibilul să-l ajute pe tehnician să se impună și ca tehnician al naționalei.

Obiectivul fostului portar va fi calificarea la CE din 2012, țel realizabil în condițiile în care acesta va avea suficient timp până la demararea campaniei să se obișnuiască cu noua postură.

"Cel mai important lucru la națională sunt rezultatele, indiferent cine e antrenor. Încercăm să-l ajutăm pe Răzvan și să avem o treabă bună împreună. Calificarea la CE din 2012 e un obiectiv realizabil, și la această campanie am avut șanse. Puteam să ne calificăm și acum, dar e târziu să ma vorbesc, lumea o să mă creadă nebun. În campania asta se va obișnui cu atmosfera, cu tot ce înseamnă naționala, iar în următoarea campanie va fi pregătit ", a spus internaționalul român la Sport.ro

Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
Localitatea care a dispărut de pe harta României. În 2002 mai avea doar 3 locuitori

Gabi Balint a vrut să facă gluma serii după ce FCSB a câștigat titlul și nu a realizat gafa comisă

Ce a apărut la mormântul lui Mădălin, tânărul care și-a pierdut viața în timp ce îl urmărea pe presupusul amant al iubitei sale!
Ce a apărut la mormântul lui Mădălin, tânărul care și-a pierdut viața în timp ce îl urmărea pe presupusul amant…
Singurele echipe din Superligă care au felicitat-o pe FCSB după ce a devenit campioana României

Boala care se răspândește RAPID în lume! Record de îmbolnăviri: experții avertizează populația

Lovitură devastatoare pentru Simona Halep

BANCUL ZILEI. Un dinamovist merge împreună cu câinele său într-un bar: - Dom’le, incredibil ce câine ai!

O româncă stabilită în Spania arată ce găteşte cu alimentele pe care le găseşte prin gunoaie.
O româncă stabilită în Spania arată ce găteşte cu alimentele pe care le găseşte prin gunoaie. "Aleg și eu ce…
Omul care a spus ADEVĂRUL despre Zona 51 și Farfuriile Zburătoare

Care este singurul moment de desfătare al soţiei lui Dan Şucu. Diana Şucu a recunoscut totul

VIDEO Coman & co., distracție “nebună” în toiul nopții după ce FCSB a luat titlul de campioană în Superliga! “Te iubesc…”
VIDEO Coman & co., distracție “nebună” în toiul nopții după ce FCSB a luat titlul de campioană în Superliga! “Te…
SE CONFISCĂ mașina pe loc. Decizie pentru cei care merg să facă ITP-ul

O celebră influenceră de pe TikTok a fost împușcată mortal în fața casei sale. Motivul este șocant

Wow sau Bau? Cât de mult le-au schimbat operaţiile estetice pe vedetele din România

Jocul oficial al Campionatului Mondial de Formula 1 va fi lansat mai devreme

Rușii au lovit instalațiile energetice din centrul și vestul Ucrainei. Zelenski: Aprovizionarea cu gaz a UE este în pericol

Care sunt talentele secrete ale Familiei Regale Britanice?

❗Greșeala pe care mulți o fac la schimbarea ULEIULUI mașinii ❗

Cine a câștigat a 11-a gală Te cunosc de undeva!. Punctele concurenților de la canapea au decis echipa învingătoare