Fotbalistul român de 17 ani, cumpărat de clubul din Serie A cu 900.000 de euro

Fotbalistul român de 17 ani, cumpărat de clubul din Serie A cu 900.000 de euro
Denis Aevoaei, România U17. Sursa foto: frf.ro

La doar 17 ani, Denis Aevoaei a făcut pasul către un club de tradiție din Italia, care evoluează la ora actuală în Serie A. Transferul a costat 900.000 de euro, o sumă deloc de neglijat pentru un jucător atât de tânăr.

Născut în localitatea italiană Montebelluna, din părinți români, mijlocașul defensiv aparținea de Cittadella. Acolo și-a început junioratul, evoluând ulterior, din decembrie 2025, la U19.

Cu alte cuvinte, a ars etapele, ținând cont că acest nivel era mult peste categoria sa de vârstă. Cei care și-au pus speranțe în el nu s-au înșelat absolut deloc: 31 de meciuri a bifat în total (2.407 minute), contribuind și cu un gol.

Puștiul Denis Aevoaei, transferat de un club din Serie A, pentru 900.000 de euro

Concret, Denis Aevoaei va îmbrăca de acum tricoul celor de la Venezia, care i-a oferit un contract pe trei ani, până în 2029. Mutarea nu a fost ușor de realizat, căci pe fir a intrat la un moment dat și AS Roma.

„Înțelegere parafată. Denis Aevoaei (născut în 2009) pleacă de la Cittadella și semnează cu Venezia, pentru 900.000 de euro. Contract până în 2029, plus opțiune de prelungire. Venezia le-a luat fața celor de la AS Roma în cursa pentru semnătura tânărului mijlocaș”, a anunțat cunoscutul jurnalist italian Nicolo Schira, prin intermediul rețelelor de socializare.

Pentru început, puștiul va juca la nivel de juniori, dar nu este exclus să intre și în vederile echipei mari, într-un viitor nu foarte îndepărtat. Asta dacă prestațiile sale vor fi pe măsura așteptărilor.

A jucat pentru România U17, dar este urmărit și de italieni”

În iunie 2026, Aevoaei a fost convocat de selecționerul României U17, Mircea Diaconescu, pentru meciurile amicale cu reprezentativa similară a Serbiei. În primul nu a bifat nici măcar un minut, dar în cel de-al doilea a fost integralist.

Jucătorul se află, totodată, în atenția Federației italiene. Drept dovadă, în 2023, pe când avea doar 14 ani, a luat parte la un stagiu de pregătire al naționalei U15, desfășurat la Coverciano.

„Am început fotbalul la Riese Pio X, într-un sat mic, dar după două luni m-au văzut cei de la Montebelluna și m-au transferat. Acum sunt deja la al treilea an la Cittadella.

Rolul meu este de mijlocaș, dar pot juca orice post în atac. Sunt foarte fericit pentru această convocare, mai ales că am ieșit în evidență evoluând la o echipă din Serie B. Dar munca și perseverența duc la rezultate”, spunea, la acea vreme, Denis Aevoaei, a cărui familie este originară din Tecuci și stabilită de peste 20 de ani în Peninsulă.

Comentarii 0

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
  1. Nu folosiți cuvinte care să aducă o vătămare morală celorlalte persoane care comentează.
  2. Vă rugăm să faceți referiri doar la articolul în cauză și să nu folosiți un limbaj vulgar sau care să jignească.
  3. Nu sunt permise comentariile discriminatorii.
  4. Pentru protecția dumneavostră nu folosiți în comentarii informații personale.
  5. Daca aveți vreo plângere legată de administrarea siteului vă rugăm să trimiteți un mesaj la adresa de mail: [email protected]