Ilie Dumitrescu, față-n față cu Ravelli, la punctul cu var. Dezvăluire după 24 de ani

Redactor:
Andru Nenciu
Ilie Dumitrescu, față-n față cu Ravelli, la punctul cu var. Dezvăluire după 24 de ani
  • Publicat:
  • Actualizat:

România întâlnește în această seară Suedia, la Craiova, de la ora 21:30, într-un meci amical care va fi transmis de ProTV și liveblog pe www.prosport.ro. Partida are o semnificație specială pentru toți iubitorii fotbalului care au fost cuprinși de o mulțime de stări la sfertul de finală de la World Cup, dispută la finele căreia nordicii au trecut de tricolori, la penaltyuri 2-2 / 4-5.

Unul dintre jucătorii prezenți la acel meci pe teren, Ilie Dumitrescu, a rememorat la Digisport trăirile pe care le-a avut înainte să marcheze la loviturile de departajare. „Mi-au trecut prin gând cele mai groaznice gânduri. Mă gândeam la toți fanii, ce s-ar întâmpla dacă aș rata. Și atunci mi-am zis să marchez eu, apoi pot să ratez toate penalty-urile în carieră. Pentru că toată cariera ești judecat în funcție de o astfel de ratare”, a spus actualul analist TV.

Stanford (SUA), 10.07.1994: ROMÂNIA – SUEDIA 2-2 (1-1, 0-0), 4-5 /d.l.dep./ Campionatul Mondial, turneul final
Stadion: Stanford. Spectatori: 81.715. Arbitru: Philip Don (Anglia). Eliminare: Schwarz (101).
Au marcat: Răducioiu (88, 100) / Brolin (76), K. Andersson (114). Loviturile de departajare: Mild (-), Răducioiu (+), K. Andersson (+), Hagi (+), Brolin (+), Lupescu (+), Ingesson (+), Petrescu (-), Nilsson (+), Dumitrescu (+), Larsson (+), Belodedici (-).
ROMÂNIA: Florian PRUNEA (Dinamo București) – Dan Vasile PETRESCU (Genoa CFC / Italia), Daniel Claudiu PRODAN (Steaua București), Miodrag BELODEDICI (Valencia CF / Spania), Tibor SELYMES (Cercle Brugge / Belgia) – Dorinel Ionel MUNTEANU (Cercle Brugge / Belgia) înloc.84 Nică Basarab PANDURU (Steaua București), Gheorghe POPESCU (PSV Eindhoven / Olanda), Gheorghe HAGI / cpt (Brescia Calcio / Italia), Ioan Angelo LUPESCU (Bayer 04 Leverkusen / Germania), Ilie DUMITRESCU (Steaua București) – Florin Valeriu RĂ‚DUCIOIU (Milan AC / Italia). Antrenor: Anghel IORDĂ‚NESCU.
SUEDIA: Thomas RAVELLI – Roland NILSSON, Patrik Jonas ANDERSSON, Joakim BJÖRKLUND / cpt (83 Pontus KÃ…MARK), Roger LJUNG – Klas Ingesson, Stig HÃ¥kan MILD, Stefan Hans Jurgen SCHWARZ, Per Tomas BROLIN – Kennet Bernt ANDERSSON, Martin Nathaniel DAHLIN (107 Henrik Edward LARSSON). Antrenor: Tommy SVENSSON.

Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
Marele absent de la înmormântarea lui Costel Corduneanu. Toți s-au mirat că nu l-au văzut: 'Dacă era în București, poate puteam să fug jumătate de oră'
Marele absent de la înmormântarea lui Costel Corduneanu. Toți s-au mirat că nu l-au văzut: 'Dacă era în București, poate…
Adio, Real Madrid! I-a spus „nu” lui Florentino Perez și pleacă la finalul sezonului
Adio, Real Madrid! I-a spus „nu” lui Florentino Perez și pleacă la finalul sezonului
Scene sfâșietoare la înmormântarea lui Costel Corduneanu! Ce s-a întâmplat la cimitir, în timp ce sicriul cu trupul neînsuflețit al bărbatului era coborât în groapă?
Scene sfâșietoare la înmormântarea lui Costel Corduneanu! Ce s-a întâmplat la cimitir, în timp ce sicriul cu trupul neînsuflețit al…
„Foarte bun!” Portar pentru naționala României: „El va fi opțiunea la EURO”
„Foarte bun!” Portar pentru naționala României: „El va fi opțiunea la EURO”
S-a transformat total după ce a fost diagnosticat cu cancer. Fostul prezentator i-a ȘOCAT pe toți cu prezența lui
S-a transformat total după ce a fost diagnosticat cu cancer. Fostul prezentator i-a ȘOCAT pe toți cu prezența lui
Câți bani li s-au promis chefilor Bontea, Scărlătescu și Dumitrescu ca să revină la Masterchef. Suma care i-a convins să-și adio de la Antena 1
Câți bani li s-au promis chefilor Bontea, Scărlătescu și Dumitrescu ca să revină la Masterchef. Suma care i-a convins să-și…
BANCUL ZILEI. Ștrulă: - Bulă, care este poziția ta preferată în timp ce faci amor?
BANCUL ZILEI. Ștrulă: - Bulă, care este poziția ta preferată în timp ce faci amor?
Investiţia de peste 1 miliard de euro pe care o fac arabii în România. Suma uriaşă e plătită de o companie a familiei conducătoare din Emirate
Investiţia de peste 1 miliard de euro pe care o fac arabii în România. Suma uriaşă e plătită de o…
L-au CREAT pe Dumnezeu! Inteligența Artificială Supremă este AICI?!
L-au CREAT pe Dumnezeu! Inteligența Artificială Supremă este AICI?!
Ce studii are cea mai frumoasă femeie din România. Interdicţia pe care i-a pus-o soţului ei: Doar două ore, în weekend!
Ce studii are cea mai frumoasă femeie din România. Interdicţia pe care i-a pus-o soţului ei: Doar două ore, în…
Alex Ciucu a ascuns 11 ani relația paralelǎ! EA i-a fost amantă. Avem imaginile
Alex Ciucu a ascuns 11 ani relația paralelǎ! EA i-a fost amantă. Avem imaginile
Ce a moștenit fiica lui Costel Corduneanu, la doar 12 ani. Elisa a...
Ce a moștenit fiica lui Costel Corduneanu, la doar 12 ani. Elisa a...
ProTV vs. Antena 1! Vedetele care au trădat şi s-au mutat de la un post la altul după ce au cunoscut celebritatea
ProTV vs. Antena 1! Vedetele care au trădat şi s-au mutat de la un post la altul după ce au…
AI-urile, capabile să discute între ele sau chiar să se joace - VIDEO
AI-urile, capabile să discute între ele sau chiar să se joace - VIDEO
Lavrov: Rusia nu va accepta un armistiţiu cu Ucraina nici în cazul reluării negocierilor de pace
Lavrov: Rusia nu va accepta un armistiţiu cu Ucraina nici în cazul reluării negocierilor de pace
11 sportivi români vor urca în ring la Campionatul European de box
11 sportivi români vor urca în ring la Campionatul European de box
Ce înregistrează, de fapt, „CUTIA NEAGRĂ” a mașinii? Devine obligatorie din iulie
Ce înregistrează, de fapt, „CUTIA NEAGRĂ” a mașinii? Devine obligatorie din iulie
„Nu mai e de trăit” O româncă stabilită în Italia este stupefiată de un nou fenomen
„Nu mai e de trăit” O româncă stabilită în Italia este stupefiată de un nou fenomen