Hagi e doar unul

Doi dintre cei mai valoroși selecționeri ai lumii, Fatih Terim și Felipe Scolari, aflați la un work-shop UEFA la Viena, au vorbit despre naționala lui Pițurcă. "Eu sunt un mare susținător al României și cred că va face o figură frumoasă la Euro. Aveți jucători buni, dar ca Hagi nu e niciunul. Nu există Hagi ll sau Hagi lll.
Hagi e doar unul

Doi dintre cei mai valoroși selecționeri ai lumii, Fatih Terim și Felipe Scolari, aflați la un work-shop UEFA la Viena, au vorbit despre naționala lui Pițurcă.

“Eu sunt un mare susținător al României și cred că va face o figură frumoasă la Euro. Aveți jucători buni, dar ca Hagi nu e niciunul. Nu există Hagi ll sau Hagi lll. Mutu e bun, însă mai are mult până să ajungă ca Hagi”, e de părere Terim, care din echipa României îl apreciază foarte mult și pe Gabriel Tamaș. “E jucătorul meu, eu l-am luat la Galatasaray când avea 20 de ani. A crescut foarte mult”, a mai declarat selecționerul Turciei. Antrenorul Portugaliei, Felipe Scolari, e tot fan al lui Hagi. “Îl știu și pe Mutu, îl știu și pe Hagi. Ca ultimul nu mai e nimeni în fotbalul actual”, a afirmat brazilianul.

Domenech: “Starurile se văd la urmă”

Selecționerul Franței, Raymond Domenech, nu e deloc liniștit chiar dacă are o echipă de staruri. “Și în 2002 am avut multe vedete și nu am dat niciun gol. Adevăratele staruri se văd la final. E adevărat că am început să visez România, pentru că așa e normal. Primul meci e foarte important”, a declarat Domenech.

Ionuț Lupescu, director general FRF: În 1996 am mers îngâmfați în Anglia și nu am luat niciun punct. N-aș vrea să se întâmple și acum la fel.

( Violeta Colgiu, Pro TV )

Comentarii 0

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
  1. Nu folosiți cuvinte care să aducă o vătămare morală celorlalte persoane care comentează.
  2. Vă rugăm să faceți referiri doar la articolul în cauză și să nu folosiți un limbaj vulgar sau care să jignească.
  3. Nu sunt permise comentariile discriminatorii.
  4. Pentru protecția dumneavostră nu folosiți în comentarii informații personale.
  5. Daca aveți vreo plângere legată de administrarea siteului vă rugăm să trimiteți un mesaj la adresa de mail: [email protected]