Acasa » Fotbal Intern » Naționala » Giovanni Becali știe echipa de start a României în Turcia. Decizie neașteptată a lui Mircea Lucescu

Giovanni Becali știe echipa de start a României în Turcia. Decizie neașteptată a lui Mircea Lucescu

Giovanni Becali știe echipa de start a României în Turcia. Decizie neașteptată a lui Mircea Lucescu
Sursa: MEDIAFAX FOTO

Giovanni Becali a conturat echipa de start a României pentru barajul cu Turcia, care poate ține speranțele „tricolorilor” aprinse în ecuația calificării la Campionatul Mondial. Duelul va avea loc joi, 26 martie, începând cu ora 19:00, la Istanbul, pe stadionul „Besiktas Park”.

Pentru a ajunge la turneul final din SUA, Canada și Mexic, echipa națională a României trebuie să treacă de Semilună, departe de casă, și de câștigătoarea încleștării Slovacia – Kosovo, tot în deplasare, pe 31 martie. Dacă vor obține biletele la CM, elevii lui Mircea Lucescu vor întâlni Statele Unite, Paraguay și Australia în faza grupelor.

Giovanni Becali știe care va fi echipa de start a României cu Turcia: „Hai că îți zic eu”

Celebrul Giovanni Becali a opinat că Ionuț Radu, goalkeeperul legitimat la Celta Vigo, nu poate lipsi între buturi. În viziunea acestuia, apărarea va fi alcătuită din Andrei Rațiu, Radu Drăgușin, Adrian Rus și Nicușor Bancu.

Răzvan Marin și Nicolae Stanciu ar urma să evolueze la mijlocul terenului, cu Dennis Man, Ianis Hagi și Valentin Mihăilă în fața lor. Vârful „tricolorilor”? După părerea lui Giovanni Becali, acela nu poate fi decât Daniel Bîrligea, atacantul de la FCSB.

„(n.r. – Cine intră în poartă? Ionuț Radu?) Normal. (n.r. – Fundaș dreapta? Rațiu?) Da, sigur. (n.r. – Stânga? Sunt doi, Bancu și Ciubotaru) Bancu. (n.r. – Centrali?) Eu zic Drăgușin și Rus. După cum a jucat Rus… Burcă unde a jucat? În China… Echipa lui Rus știm ce rezultate are.

Pe linia de fund ne-am lămurit. Ăia trei din față nu se discută. Sunt Bîrligea în centru, Man, în dreapta, Mihăilă, în stânga. Ianis Hagi, în spatele lor. Iar la închidere, Răzvan Marin și căpitanul Nicușor Stanciu. E clară”, a afirmat Giovanni Becali, potrivit Fanatik.

Lotul României pentru marele meci cu „ienicerii”

La doar o zi de când a anunțat lotul pentru barajul cu Turcia, selecționerul Mircea Lucescu a primit o veste proastă. Mihai Popa, portarul convocat de la CFR Cluj, a suferit o accidentare care nu îi mai permite să se prezinte la echipă. În locul acestuia a fost chemat Cătălin Căbuz, de la FC Argeș, care a gafat incredibil în partida cu U Cluj, în play-off-ul Superligii. Louis Munteanu (accidentat), Marius Marin (accidentat), Denis Drăguș (suspendat cu Turcia), Denis Alibec (accidentat) și Alexandru Chipciu (accidentat) sunt ceilalți absenți de marcă.

Iată cum arată lotul României după modificarea operată de „Il Luce”:

  • PORTARI: Ionuț RADU (Celta de Vigo | Spania, 7/0), Marian AIOANI (FC Rapid 1923, 0/0), Cătălin CĂBUZ (FC Argeș, 0/0);
  • FUNDAȘI: Andrei RAȚIU (Rayo Vallecano | Spania, 36/2), Deian SORESCU (Gaziantep FK | Turcia, 23/0), Radu DRĂGUȘIN (Tottenham | Anglia, 27/1), Andrei BURCĂ (Yunnan Yukun | China, 44/1), Virgil GHIȚĂ (Hannover 96 | Germania, 8/1), Adrian RUS (Universitatea Craiova, 22/1), Andrei COUBIȘ (Universitatea Cluj, 0/0), Nicușor BANCU (Universitatea Craiova, 50/2), Kevin CIUBOTARU (Hermannstadt, 1/0);
  • MIJLOCAȘI: Vladimir SCRECIU (Universitatea Craiova, 6/0), Vlad DRAGOMIR (Pafos | Cipru, 5/0), Răzvan MARIN (AEK Atena | Grecia, 72/12), Nicolae STANCIU (Dalian Yingbo | China, 84/15), Florin TĂNASE (FCSB, 26/5), Ianis HAGI (Alanyaspor | Turcia, 51/8), Dennis MAN (PSV | Țările de Jos, 43/11), Alexandru DOBRE (FC Rapid 1923, 5/0), Valentin MIHĂILĂ (Caykur Rizespor | Turcia, 33/5), Claudiu PETRILA (FC Rapid 1923, 2/0), Ștefan BAIARAM (Universitatea Craiova, 2/1);
  • ATACANȚI: Daniel BÎRLIGEA (FCSB, 7/2), David MICULESCU (FCSB, 6/0), Marius COMAN (UTA Arad, 0/0).