„100%”! Gică Hagi a spus ce trebuie să se întâmple de urgență la echipa națională: „Fără asta, lucrurile vor fi foarte grele”

Daniel NazareMihnea Tălău

Selecționerul Gică Hagi (61 de ani) a prefațat într-o conferință de presă, organizată de FRF, meciul de luni seara dintre România și Bosnia-Herțegovina, din runda 2 a Grupei 4 din Liga B valorică a Ligii Națiunilor.

Din nefericire, partida se va desfășura fără spectatori, dar chiar și așa „Regele” nu ia în calcul decât victoria. El a explicat și strategia pe care o va aborda – „100% trebuie să avem curaj, fără asta, lucrurile vor fi foarte grele”.

Bosnia poate fi o nucă tare

Gică Hagi a identificat elementele ce pot face diferența în următoarele meciuri ale naționalei, expunând totodată prioritățile și strategia pe care o va aborda.

„Poate fi un gând al jucătorilor, când nu câștigi un meci, vrei ca în următorul să o faci. Jucăm la victorie, mai ales că jucăm acasă. Încă o dată spun, ne pare rău că nu sunt suporteri în tribune, era un avantaj. Dar trebuie să facem în așa fel încât să câștigăm.

Când analizezi pe cineva, e clar că începi cu ultimele meciuri. Cele două de acum doi ani. După aceea te uiți la Mondiale să vezi ce ajucat Bosnia la Mondiale. Și după ultimul meci pe care l-au jucat cu Polonia. Un antrenor vede foarte multe meciuri. După creezi o sinteză și vezi atuurile și defectele adversarilor.

Vă promit că la următoarea conferință vin cu conceptul tehnic despre care v-am spus la prima conferință. Am declarat și după meciul cu Turcia. România trebuie să construiască o mentalitate de campion. E lucrul cel mai greu, mi-l asum și trebuie să fac asta. Trebuie mult curaj. Trebuie să lucrezi foarte bine ca echipă, să împarți totul împreună. Jucătorii fac diferența în diferite momente. Dacă nu, mergi în partea cealaltă, unde se întâmplă să fie o înfrângere. Trebuie să ai spirit, să știi să te lupți. Fotbalul e duel. Trebuie să facem asta. Strategia mea de când m-am făcut antrenor e una singură: să încerc să devin cel mai bun.

E muncă, muncă, muncă! Nu suntem în momentul de față și nici nu vreau să pomenesc unde suntem acum. Știu care e locul echipei acum și cred eu că avem foarte multă muncă de făcut. Acesta e scopul meu, nu există altul. Lucrez pentru România și vreau să fac o echipă care să aibă nivel. Să facă Europene, Mondiale. Aici mergem. Și pentru asta trebuie să crezi în ce faci, să ai mentalitate. Totul e numai de încredere. Muncim pentru România, toți trebuie să avem încredere unul în altul. Când dispare această încredere, lucrurile se complică. 100% trebuie să avem curaj, fără asta, lucrurile vor fi foarte grele”, a declarat Gică Hagi, la conferința de presă premergătoare meciului România – Bosnia-Herțegovina.

Scopul final, calificarea la Europene

Selecționerul are un sigur gând, calificarea la Europene, subliniind că munca, strategia și mentalitatea sunt determinante.

Hagi este convins că în cei doi ani pe care îî are la dispoziție, având încredere în jucători, poate obține rezultatele dorite.

„În doi ani poți crea această mentalitate. Trebuie să ne calificăm la Europene. În doi ani, eu trebuie să îi fac pe jucători să creadă, să aibă curaj. Trebuie să muncesc în direcția asta. Toată strategia am făcut-o, am făcut două echipe, am jucat cu vreo 30 și ceva de jucători. Am făcut această convocare, am folosit o formație în Suedia, acum vom face multe schimbări, așa cred eu, că e nevoie de acest lucru.

Am încredere în jucători și cei care intră trebuie să câștige meciul. În mai-iunie am făcut la fel și a ieșit. Acum vom vedea ce va fi. Dar în echipa mea încrederea trebuie să fie totală”, a conchis Gică Hagi.

Comentarii 0

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
  1. Nu folosiți cuvinte care să aducă o vătămare morală celorlalte persoane care comentează.
  2. Vă rugăm să faceți referiri doar la articolul în cauză și să nu folosiți un limbaj vulgar sau care să jignească.
  3. Nu sunt permise comentariile discriminatorii.
  4. Pentru protecția dumneavostră nu folosiți în comentarii informații personale.
  5. Daca aveți vreo plângere legată de administrarea siteului vă rugăm să trimiteți un mesaj la adresa de mail: [email protected]