Cârțu, reacție despre venirea lui Mihai Stoica la Universitatea Craiova

Sonia Baciu
Mihai Stoica, fostul președinte al CA de la FCSB. Foto: SportPictures

Sorin Cârțu (71 de ani), președintele onorific al grupării din Bănie, a oferit o primă reacție despre venirea lui Mihai Stoica (61 de ani) la Universitatea Craiova, campioana en-titre și liderul Superligii în acest moment.

Stoica este liber de contract după ce și-a dat demisia de la FCSB, club cu care a colaborat timp de 16 ani, iar ultima funcție deținută a fost de președinte al Consiliului de Administrație, cu responsabilități și pe zona de transferuri. Cârțu s-a arătat surprins de decizia lui Stoica și nu s-a ferit să afirme că aceasta constitue „un avantaj” pentru Universitatea Craiova, prin slăbirea echipei lui Gigi Becali (68 de ani).

Cârțu, reacție despre venirea lui MM Stoica la Universitatea Craiova

Demisia lui Mihai Stoica de la FCSB, club care se află în plină revoluție după rezultatele din ultima vreme, a surprins lumea fotbalului românesc, mai ales pentru că numele oficialului este unul strâns legat de roș-albaștri.

Sorin Cârțu a vorbit despre situația lui Stoica și a reacțiinat cu privire la o posibilă venire a acestuia la Universitatea Craiova, subliniind că nu îl vede stând multă vreme departe de folbal.

„Să știi că m-a surprins și, din punctul meu de vedere, e un avantaj pentru noi, că au mai slăbit cu plecarea asta. Mihai era un președinte-jucător, cum ar veni, acolo, se implica mult, avea o vorbă din asta ascuțită și în afara terenului, în interesul clubului.

Eu zic că n-a fost bine, nu e bine pentru ei. În rest, nu fac mai multe comentarii și nu discut despre organigrama altor cluburi. Asta a fost așa, o chestie de-a mea personală, că am o apropiere cu MM și așa gândesc eu, că au pierdut prin plecarea lui.

(n.r. Îl vedeți la altă echipă?) Probabil, de ce nu? Își face meseria. Depinde ce vor echipele respective. Mihai e un om de fotbal și are atâta experiență, pe care poate să o pună în slujba altora. Depinde și de potențialul echipelor respective.

(n.r. Îi puneți o vorbă la Craiova?) Nu știu, nu… (n.r. – râde). Acolo, ți-am spus, decizia e la acționari întotdeauna. Foarte bun grupul aici, tot ce se stabilește la echipă se stabilește… din vocea domnului Rotaru se exprimă. Deciziile nu sunt luate 100% de domnul Rotaru, este această alianță, acest grup care decide”, a declarat Sorin Cârțu pentru Sport.ro.

Palmaresul FCSB în perioada lui Mihai Stoica

Mihai Stoica a ajuns la clubul roș-albastru în 2002, iar până în 2005, când gruparea era deja preluată de Gigi Becali, a fost președinte.

De-a lungul timpului a fost director general sportiv, iar din 2023 a ocupat funcția de președinte al CA al FCSB.

În perioada colaborării sale cu FCSB, echipa a câștigat campionatul României (2004-2005, 2005-2006, 2012-2013, 2013-2014, 2023-2024 și 2024-2025), iar la acestea se mai adăugă două Cupe ale României (2011 și 2020), patru Supercupe (2006, 2013, 2024 și 2025), precum și Cupa Ligii din 2016.

Comentarii 0

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
  1. Nu folosiți cuvinte care să aducă o vătămare morală celorlalte persoane care comentează.
  2. Vă rugăm să faceți referiri doar la articolul în cauză și să nu folosiți un limbaj vulgar sau care să jignească.
  3. Nu sunt permise comentariile discriminatorii.
  4. Pentru protecția dumneavostră nu folosiți în comentarii informații personale.
  5. Daca aveți vreo plângere legată de administrarea siteului vă rugăm să trimiteți un mesaj la adresa de mail: [email protected]