Franța și Costel

Există oameni care știu să-și calibreze aspirațiile și să n-o ia
razna la vederea microfonului împins sub ochi. Cred în acest gen de
oameni și în putința lor de-a sfinți locurile. Când echilibrul
depășește elanul, când euforia încasează ghiontul lucidității, e
semn că se ridică o temelie bună. Îndeosebi dacă protagonistul e un
tânăr care are, măcar în virtutea vârstei, dreptul la exuberanță.
Tinerii aceștia, fie ei fotbaliști, informaticieni sau cântăreți de
operă, devin mai lesne agenții propriilor aspirații și ajung să fie
luați în serios mai repede. Ceea ce, pentru o vreme când valoarea e
împinsă la periferie de asaltul imposturii, nu-i puțin lucru.

Cu peste cinci ani în urmă, Emeric Ienei, cochet și manierat ca
întotdeauna, gira un trial din categoria „Vreau să fiu mare” la
Timișoara. Ochiul antrenorului s-a oprit asupra unei prăjini care,
la optsprezece ani, amenința tihna păianjenului din vinclu fără să
se întindă prea mult. La final, reporterul s-a cățărat spre el și
l-a întrebat care e idolul lui dintre portari. Un test nu foarte
relevant, știut fiind că adolescenții cochetează de obicei cu
înălțimile inaccesibile. Publicul a așteptat conformismul plicticos
al răspunsului: Kahn, Casillas, Van der Sar sau Buffon. Însă
găliganul ușor adus de spate a dat un alt nume: Cătălin Grigore.
„Poftim?” s-a mirat reporterul. „Cătălin Grigore”, a repetat
tânărul, indicându-l pe portarul de atunci al Timișoarei.

Există vreo morală aici? Poate, dar nu e locul pentru filozofări
sterile. Mai interesant e paradoxul instituit de tânărul care între
timp a urcat deasupra idolului: poți să fii foarte înalt fără să te
uiți de sus. După cinci ani de drum prin fotbal, Costel Pantilimon
a apărat poarta naționalei sâmbătă la Paris. În același timp,
Cătălin Grigore își petrece ultima parte a carierei la Astra
Ploiești. Pantilimon a făcut un meci foarte bun cu Franța, fără ca
asta să-l plaseze în grupul fenomenelor. O știe mai bine ca noi
toți. Mai are de tras, de corijat, de pus la punct. Dar nimeni nu-i
poate contesta seriozitatea și modestia. Dacă fotbalul nostru ar
crește mai mulți Pantilimoni și mai puține ifose bipede, tabloidele
și emisiunile de cancan s-ar împuțina drastic. În același timp,
distanța care ne desparte de fotbalul mare s-ar scurta, iar din
cotloanele sumbre ale prezentului ar scoate capul speranța.