Acasa » Fotbal Intern » Naționala » Edi Iordănescu a răbufnit şi l-a pus la zid pe Mircea Lucescu: „M-a deranjat! E un afront către jucători”

Edi Iordănescu a răbufnit şi l-a pus la zid pe Mircea Lucescu: „M-a deranjat! E un afront către jucători”

Edi Iordănescu a răbufnit şi l-a pus la zid pe Mircea Lucescu: „M-a deranjat! E un afront către jucători”
Foto: Sport Pictures

Edi Iordănescu nu a mai rezistat și a răbufnit în momentul în care a fost întrebat despre echipa națională a României. Antrenorul celor de la Legia Varșovia l-a pus la zid pe Mircea Lucescu, pentru declarațiile pe care selecționerul le-a făcut în ultima perioadă.

Tehnicianul care a condus prima reprezentativă a României la Campionatul European din 2024 s-a arătat deranjat de faptul că „Il Luce” a declarat că echipa națională „a fost construită pe emoție”.

Edi Iordănescu, deranjat de declarațiile lui Mircea Lucescu

Edi Iordănescu, actualul antrenor al celor de la Legia Varșovia, s-a arătat extrem de deranjat de declarațiile pe care Mircea Lucescu le-a făcut în ultima perioadă. Tehnicianul care a condus prima reprezentativă a României la Campionatul European din 2024 l-a contrazis pe „Il Luce”, cel care a spus că echipa națională „a fost construită pe emoție”.

„S-a discutat că s-a construit o echipă națională pe emoție. M-a deranjat. Nu poți să câștigi două grupe…. Este un afront către jucători, către mine, când vorbim despre o echipă construită pe emoție. Echipa a avut organizare, disciplină de joc. S-a muncit foarte mult, au fost sute de ore de analiză. Când am plecat, am lăsat o echipă competitivă, cu o filozofie clară de joc.

Trebuie muncă, mai sunt lucruri de îmbunătățit, de corectat. Am consolidat o echipă, un nucleu, care ne-a permis să ne calificăm fără înfrângere”, a declarat Edi Iordănescu, la DigiSport.

Mircea Lucescu a stabilit direcția în care vrea să ducă naționala

La finalul meciului cu Austria, pe care România l-a câștigat cu scorul de 1-0, Mircea Lucescu a vorbit despre direcția în care vrea să ducă echipa națională. Selecționerul a precizat că vrea să treacă de la un „comportament emoțional la unul rațional”, iar aceasta a fost declarația care l-a deranjat pe Edi Iordănescu.

„Știam ce trebuie să facem, să trecem de la un comportament emoțional la unul rațional. A învins inteligența, disponibilitatea la sacrificiu, comunicarea fantastică. Au știu exact ce trebuie să facă pe teren. Au blocat mingile lungi, nu ne-a surprins vreo minge. Nu au putut folosi mingile lungi, accelerările. Am pregătit foarte bine aceste faze. Mai mult decât antrenamentele, au fost discuțiile purtate cu băieții, care au dat roade. E un rezultat foarte bun. Am dominat categoric. Duelurile pe care le pierdeam le-am câștigat acum”, a spus Mircea Lucescu, la finalul meciului cu Austria.