Chiellini: „Trebuia să câștigăm cu România, e nevoie să ne îmbunătățim jocul”. Moment special pentru fundașul de 31 de ani

Chiellini:
  • Publicat:
  • Actualizat:

Fundașul Giorgio Chiellini a declarat, marți seară, după remiza din meciul cu România, scor 2-2, că echipa Italiei trebuie să câștige, dar a precizat că „squadra azzurra” trebuie să-și îmbunătățească jocul, informează tuttomercatoweb.com.

„Trebuia să câștigăm, dar este nevoie să ne îmbunătățim jocul pentru că mai este puțin timp până la Euro. Baza există, dar trebuie mai mult. Nu pot spune că ne lipsește ceva, este vorba de mici detalii. Din păcate, am auzit că două meciuri nu s-au disputat astăzi din motive de siguranță. Nu știu unde se va ajunge în felul acesta”, a spus Chiellini.

Fundașul lui Juventus a devenit al zecelea cel mai convocat jucător din istoria naționalei Italiei, cu 82 de prezențe: „Sunt fericit, este o realizare mare. Este un moment important, dar ceea ce mă interesează este ca echipa să câștige. Vom merge la Euro și sper să jucăm mai bine decât în ultimele două meciuri amicale”.

Reprezentativa României a terminat la egalitate, scor 2-2 (1-0), partida amicală disputată în compania selecționatei Italiei, marți seară, pe stadionul Dall’Ara din Bologna. Golurile au fost marcate de Marchisio ’55 (penalti) și Gabbiadini ’66 pentru gazde, respectiv Stancu ‘8 și Andone ’88 pentru „tricolori”.

Sursa: MEDIAFAX

 

Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
Chirie de 30 de bani pe zi în locul din România cu priveliște de vis! În spate se ascunde, însă, o poveste tristă
Chirie de 30 de bani pe zi în locul din România cu priveliște de vis! În spate se ascunde, însă,…
Vestea primită de Horațiu Moldovan la patru luni de la transferul la Atletico Madrid
Vestea primită de Horațiu Moldovan la patru luni de la transferul la Atletico Madrid
„A luat foc” Incident cumplit la câteva săptămâni de la decesul lui Mădălin, tânărul mort în accidentul din Deveselu
„A luat foc” Incident cumplit la câteva săptămâni de la decesul lui Mădălin, tânărul mort în accidentul din Deveselu
Cerințele suprarealiste ale tehnicianului dorit de Bayern Munchen
Cerințele suprarealiste ale tehnicianului dorit de Bayern Munchen
Céline Dion, de nerecunoscut din cauza BOLII! S-a transformat total în ultima perioadă. Boala teribilă de care suferă cântăreața
Céline Dion, de nerecunoscut din cauza BOLII! S-a transformat total în ultima perioadă. Boala teribilă de care suferă cântăreața
Bătaie cu pumni, picioare şi unghii între Prodanca şi Reghe! Antrenorul este urmărit penal, riscă închisoare şi daune de un milion de euro
Bătaie cu pumni, picioare şi unghii între Prodanca şi Reghe! Antrenorul este urmărit penal, riscă închisoare şi daune de un…
BANCUL ZILEI. Un dinamovist merge împreună cu câinele său într-un bar: - Dom’le, incredibil ce câine ai!
BANCUL ZILEI. Un dinamovist merge împreună cu câinele său într-un bar: - Dom’le, incredibil ce câine ai!
Craterul din Slănic se măreşte, iar crăpăturile au ajuns la blocurile şi la casele din jur.
Craterul din Slănic se măreşte, iar crăpăturile au ajuns la blocurile şi la casele din jur. "Stăm şi aşteptăm. Situaţia…
Un veteran NASA a descoperit o nouă FORȚĂ a naturii, neștiută până acum
Un veteran NASA a descoperit o nouă FORȚĂ a naturii, neștiută până acum
Cum îşi răsfaţă Arpad Paszkany iubita cu 24 de ani mai tânără! Antonela, apariţie răvăşitoare în costum de baie
Cum îşi răsfaţă Arpad Paszkany iubita cu 24 de ani mai tânără! Antonela, apariţie răvăşitoare în costum de baie
Ce a pățit o româncă, după ce a cumpărat o caserolă cu aripioare de pui dintr-un supermarket Lidl din Cluj. Ce era înauntru, de fapt
Ce a pățit o româncă, după ce a cumpărat o caserolă cu aripioare de pui dintr-un supermarket Lidl din Cluj.…
Anunț pentru cei care stau la ultimul etaj din bloc. Toți proprietarii de apartamente trebuie să știe
Anunț pentru cei care stau la ultimul etaj din bloc. Toți proprietarii de apartamente trebuie să știe
Lovitură CRUNTĂ pentru Ion Iliescu! Breaking news
Lovitură CRUNTĂ pentru Ion Iliescu! Breaking news
Wow sau Bau? Cât de mult le-au schimbat operaţiile estetice pe vedetele din România
Wow sau Bau? Cât de mult le-au schimbat operaţiile estetice pe vedetele din România
Jocul oficial al Campionatului Mondial de Formula 1 va fi lansat mai devreme
Jocul oficial al Campionatului Mondial de Formula 1 va fi lansat mai devreme
Teroarea evreilor demascați de Gestapo: „Am fost învățați să-i recunoaștem după structura craniului. Tu provii dintr-o familie bună“ VIDEO
Teroarea evreilor demascați de Gestapo: „Am fost învățați să-i recunoaștem după structura craniului. Tu provii dintr-o familie bună“ VIDEO
Manchester City o umileşte pe Brighton şi menţine presiunea asupra lui Arsenal
Manchester City o umileşte pe Brighton şi menţine presiunea asupra lui Arsenal
❗Greșeala pe care mulți o fac la schimbarea ULEIULUI mașinii ❗
❗Greșeala pe care mulți o fac la schimbarea ULEIULUI mașinii ❗
Cât costă cea mai ieftină înmormântare organizată de „Regina Întunericului”. Suma este accesibilă pentru toate buzunarele
Cât costă cea mai ieftină înmormântare organizată de „Regina Întunericului”. Suma este accesibilă pentru toate buzunarele