Ce a făcut Alex Mitriță, imediat după ce a marcat golul de 3-1 în România – Lituania. Gestul imediat al lui Mircea Lucescu

Alex Oroianu
Ce a făcut Alex Mitriță, imediat după ce a marcat golul de 3-1 în România – Lituania. Gestul imediat al lui Mircea Lucescu

Alex Mitriță a marcat golul ce a sigilat victoria pentru România în partida cu Lituania, iar Mircea Lucescu a făcut un gest minunat.

Alex Mitriță a marcat golul care a închis meciul în minutul 90+2 al partidei de pe stadionul Steaua, în urma unei acțiuni de contraatac. Atacantul de la Universitatea Craiova a zburdat către Mircea Lucescu, pe care l-a îmbrățișat în semn de mulțumire, iar „Il Luce” l-a pupat pe fotbalistul căruia Edi Iordănescu îi dăduse interzis la naționala României.

Alex Mitriță a sărit în brațele lui Mircea Lucescu, după ce a marcat golul de 3-1 în România – Lituania

Alex Mitriță (29 de ani) a răsplătit convocarea lui Mircea Lucescu și a marcat pe final de meci cu Lituania un gol extrem de important. După un meci dificil, pe parcursul căruia gruparea baltică ne-a pus foarte multe probleme, Alex Mitriță a reușit să își îndeplinească rolul și a înscris în poarta lui Gertmonas. După ce a prins doar cinci minute în deplasarea din Kosovo, Alex Mitriță a primit mai multe pe teren din partea lui Mircea Lucescu luni seara, iar atacantul Universității Craiova a dat un randament foarte bun în cele 21 de minute petrecute pe teren.

Naționala României reușește să termine cu șase puncte din șase cele după cele două partide pe care le-a disputat la debutul Nations League 2024 -2025, iar revenirea lui Mircea Lucescu este una de senzație. „Il Luce” reușește să readucă jocul de atac pentru „tricolori”, care au marcat șase goluri în doar două meciuri, după ce în 10 meciuri de preliminarii pentru Campionatul European din Germania naționala României a marcat doar 16 goluri.

Mircea Lucescu a absorbit presiunea de pe umerii lui Alex Mitriță și Ianis Hagi

Mircea Lucescu i-a introdus pe Ianis Hagi (25 de ani) și Alex Mitriță pe parcursul partidei cu Lituania, iar cei doi fotbaliști care au fost criticați în ultima vreme au răsplătit încrederea lui „Il Luce”. Fiul „Regelui” a obținut penalty-ul pe care Răzvan Marin l-a transformat în minutul 87, iar Alex Mitriță a închis partida cu golul de 3-1. Lucescu a vorbit despre presiunea pe care cei doi fotbaliști o au la conferința premergătoare partidei cu Lituania și a spus că este firesc ca în anumite momente ale carierei să aibă parte de astfel de situații. În plus, Mircea Lucescu a dezvăluit că a avut și niște conversații confindențiale, care au avut cu siguranță succes.

„Păi, sigur că sunt. Este viața lor de zi cu zi, e o viață scurtă, 8-9 ani ei trebuie să dea absolut totul. Și pentru ei ca sportivi, dar și pentru generațiile următoare, ca eficiență economică. E normal să fie presiune, dar cel mai greu e pentru un jucător atunci când nu joacă. Dar sper ca prezența la echipa națională să îi stimuleze. Mai ales în raportul pe care îl au cu mine, sunt convins că vor ști să aprecieze prezența lor la echipa națională și eforturile pe care vor trebui să le facă pentru a fi nu numai prezenți, ci și eficienți”, a punctat Mircea Lucescu.

„Nu pot să zic ce sfaturi le-am dat. E o chestie între mine și ei. Dacă vă dau vouă sfaturi, vă dați seama că și lor le dau… Toată discuția asta cu voi… La experiența pe care o am, aș vrea ca lumea să interpreteze fotbalul și să îl aprecieze la nivelul dăruirii acestor jucători. Ceilalți stau acasă, ei stau în cantonament, nu e simplu”, a mai declarat Mircea Lucescu, înainte de România – Lituania.

Comentarii 0

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
  1. Nu folosiți cuvinte care să aducă o vătămare morală celorlalte persoane care comentează.
  2. Vă rugăm să faceți referiri doar la articolul în cauză și să nu folosiți un limbaj vulgar sau care să jignească.
  3. Nu sunt permise comentariile discriminatorii.
  4. Pentru protecția dumneavostră nu folosiți în comentarii informații personale.
  5. Daca aveți vreo plângere legată de administrarea siteului vă rugăm să trimiteți un mesaj la adresa de mail: [email protected]
Parteneri
10 miliarde de dolari pentru sclavie. Cererea care ajunge pe masa regelui Charles
Mediafax
Radu Mazăre și Andreea Popescu, weekend împreună la Mamaia. În ce ipostază i-am surprins: 'Mai bine mai târziu decât niciodată'
Cancan.ro
Mașinile pe motorină nu mai dispar din 2035. Bruxelles-ul face un pas înapoi. Care vor fi noile reguli
Adevarul.ro
Marius Măldărăşanu a susţinut că Andrei Nicolescu a încercat să-l păcălească, iar preşedintele lui Dinamo i-a dat replica: ”Asta a fost istoria”
Orangesport
O influenceriță de 33 de ani a murit în urma unei operații plastice complexe. A lăsat în urmă trei copii și un soț îndurerat: „A fost dragostea vieții mele, cea mai bună soție și o mamă incredibilă”
Ce se întâmplă, doctore?
Economia României frânează: PIB-ul stagnează în T2, iar industria se contractă puternic. Construcțiile și investițiile compensează scăderile
Economedia
BANCUL ZILEI. Bulă o invită în oraș pe profa de Religie
Râzi cu lacrimi
Oamenii sunt surprinzător de buni la prezicerea momentului în care vor muri, dar fac și o greșeală importantă
Descopera.ro
Tatăl lui Șerban Huidu, părăsit de soție pentru un fost pușcăriaș: 'Am fost un prost!'
Cancan.ro
Wow sau Bau? Cât de mult le-au schimbat operaţiile estetice pe vedetele din România
Ciao.ro
Noul film Resident Evil promite să fie terifiant
Go4Games
Niciunul dintre noile radare fixe nu poate fi folosit pentru a aplica amenzi. CNAIR: „Apelăm la bunul-simț al șoferilor”
Promotor.ro
„Mișcarea cangurului”: NOUL TRUC prin care ȘOFERII EVITĂ RADARELE
Mediafax Italia
Locul de muncă pentru care poți primi... 2.500 de euro pe lună!
Mediafax Spania