Când se va juca amicalul România – Turcia. Cluj Arena, cea mai probabilă gazdă

Când se va juca amicalul România - Turcia. Cluj Arena, cea mai probabilă gazdă
  • Publicat:
  • Actualizat:
  • România și Turcia, naționala condusă de Mircea Lucescu, vor juca un meci amical pe 9 noiembrie.

UPDATE: Marcel Popescu, președintele lui CS U Craiova, a anunțat că noul stadion „Ion Oblemenco” nu va găzdui meciul amical dintre România și Turcia. Pe 9 noiembrie, CS U Craiova are programat un amical cu Slavia Praga, campioana Cehiei, pe noua arenă din Bănie: „Profităm de pauza competițională și vor juca un meci amical cu Slavia Praga, pe 9 noiembrie, pe noul stadion. Vorbim de campioana Cehiei, cea care participă în grupele Europa League„, a declarat Marcel Popescu.

Cel mai probabil, meciul se va juca tot pe 9 noiembrie, dar pe Cluj Arena.


„S-ar putea ca urmatorul meci pentru mine sa fie cu Romania, in noiembrie, pe 10 sau 14 . Am vorbit cu Federatia, ne-am dat acordul. Sper sa facem acest meci. Ambele echipe au nevoie de un nou inceput”, spunea Mircea Lucescu, în urmă cu câteva zile, iar detaliile au fost, în cele din urmă, puse la punct.

Site-ul telekomsport.ro anunță că șefii FRF au ajuns la un acord cu omologii din Turcia, iar meciul se va juca pe 9 noiembrie, la Craiova, pe stadionul pe care CS U îl va inaugura săptămâna viitoare, la meciul cu FCSB. Sursa citată anunță că în cazul în care vor fi probleme cu noua arenă „Ion Oblemenco”, meciul va fi mutat pe Cluj Arena.

Partida cu Turcia va fi a treia pe care Cosmin Contra o va conduce din postura de selecționer al României, după cele cu Kazahstan (3-1) și Danemarca (1-1).

De cealaltă parte, Mircea Lucescu va bifa al cincilea meci pe banca tehnică a turcilor, iar amicalul va avea loc în perioada rezervată de FIFA pentru turul barajelor de calificare la Campionatul Mondial din 2018.

Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
“BEACH, PLEASE!” a sărit în aer! E “Highest in the room”! 2.500.000 €, pentru primul concert al lui Travis Scott în România
“BEACH, PLEASE!” a sărit în aer! E “Highest in the room”! 2.500.000 €, pentru primul concert al lui Travis Scott…
”10 ani să nu mai intre!”. Florin Prunea a văzut ce au făcut suporterii FCSB-ului cu Rapid și nu s-a abținut
”10 ani să nu mai intre!”. Florin Prunea a văzut ce au făcut suporterii FCSB-ului cu Rapid și nu s-a…
Vali Vijelie și soția lui s-au despărțit! Carmen a confirmat separarea:
Vali Vijelie și soția lui s-au despărțit! Carmen a confirmat separarea: "Nu mai vreau să am de-a face cu el"
„Foarte bun!” Portar pentru naționala României: „El va fi opțiunea la EURO”
„Foarte bun!” Portar pentru naționala României: „El va fi opțiunea la EURO”
Medicii din Iași, ȘOCAȚI de ce au găsit în ochiul unui băiat de 14 ani! Trăia cu ea de 5 ani și îi făcea viața un calvar
Medicii din Iași, ȘOCAȚI de ce au găsit în ochiul unui băiat de 14 ani! Trăia cu ea de 5…
Simona Halep iubeşte din nou. S-a retras de la turnee şi a postat imaginile romantice. Cine este alesul?
Simona Halep iubeşte din nou. S-a retras de la turnee şi a postat imaginile romantice. Cine este alesul?
BANCUL ZILEI. Bubulina:- Iar pleci la cârciumă derbedeule, săptămâna viitoare trebuie să plătim și întreținerea!
BANCUL ZILEI. Bubulina:- Iar pleci la cârciumă derbedeule, săptămâna viitoare trebuie să plătim și întreținerea!
ANIMAŢIE. Cu cât creşte distanţa de frânare la o viteză de 50 km/h, în condiţii de polei. Zăpada mieilor le-a dat bătăi de cap şoferilor cu anvelope de vară
ANIMAŢIE. Cu cât creşte distanţa de frânare la o viteză de 50 km/h, în condiţii de polei. Zăpada mieilor le-a…
A doua Lună a Pământului! NU s-a știut până ACUM de existența ei
A doua Lună a Pământului! NU s-a știut până ACUM de existența ei
Soţia lui Constantin Budescu a întors toate privirile în raiul milionarilor. Cât de frumoasă este Mădălina Budescu
Soţia lui Constantin Budescu a întors toate privirile în raiul milionarilor. Cât de frumoasă este Mădălina Budescu
Imagini deprimante cu mormântul Stelei Popescu! Cum arată locul de veci, la aproape 7 ani de la moartea celebrei actrițe
Imagini deprimante cu mormântul Stelei Popescu! Cum arată locul de veci, la aproape 7 ani de la moartea celebrei actrițe
Obligatoriu până pe 25 mai. Decizie pentru proprietarii de apartamente din România
Obligatoriu până pe 25 mai. Decizie pentru proprietarii de apartamente din România
Turistă sfârtecată de urs pe Transfăgărășan! Scosese mâna pe geam ca să...
Turistă sfârtecată de urs pe Transfăgărășan! Scosese mâna pe geam ca să...
Poveştile de iubire care au rămas doar o amintire! Imagini tari cu Gina Pistol, Răzvan Fodor sau Andra Măruţă şi foştii parteneri
Poveştile de iubire care au rămas doar o amintire! Imagini tari cu Gina Pistol, Răzvan Fodor sau Andra Măruţă şi…
AI-urile, capabile să discute între ele sau chiar să se joace - VIDEO
AI-urile, capabile să discute între ele sau chiar să se joace - VIDEO
Câți ani de închisoare ar putea primi Donald Trump dacă va fi găsit vinovat în procesul banilor tăinuiți
Câți ani de închisoare ar putea primi Donald Trump dacă va fi găsit vinovat în procesul banilor tăinuiți
Românii vor să trăiască mai sustenabil, dar le lipseşte infrastructura. Cum se poate implica mediul privat?
Românii vor să trăiască mai sustenabil, dar le lipseşte infrastructura. Cum se poate implica mediul privat?
Mașini vândute în România? 99Vehicles: „Undeva e o problemă, o fraudă, o vrăjeală”
Mașini vândute în România? 99Vehicles: „Undeva e o problemă, o fraudă, o vrăjeală”
Ce a putut să pună Regina Întunericului în farfuria Iuliei, atunci când ea nu era atentă: „Am făcut-o să o ajut!”. Camerele de filmat au surprins întregul moment
Ce a putut să pună Regina Întunericului în farfuria Iuliei, atunci când ea nu era atentă: „Am făcut-o să o…