Campionii mondiali ai speranțelor

Prima etapă a demonstrat. Nu jucăm împotriva unor branduri, a unor săli de trofee, a unor culturi dominante și arogante sau a unor cotații financiare pe piața jucătorilor.

Pur și simplu înfruntăm în 90 de minute 11 bărbați aflați într-o anumită stare psihică și fizică. Restul e retorică. Daniel Niculae remarca înaintea meciului cu Franța că vom fi totuși față în față cu francezii „doar” 90 de minute.

Astfel de competiții, cu meciuri puține, în care contează puterea de concentrare pentru o înfruntare, reprezintă șansa echipelor mici. Liverpool nu suflă în campionatul englez în care sunt 38 de etape, dar într-o competiție cu mult mai puține meciuri, Champions League, Liverpool este în ultimii ani peste Manchester United, Chelsea și Arsenal. 

Să ne facem așadar curaj pentru „numai” 90 de minute cu Italia. Toni mi se pare mai ușor de păzit de către Goian și Tamaș decât Benzema. Căderea lui Pirlo în 2008 este una din explicațiile rămânerii lui Milan în afara Champions League. Camoranesi nu poate fi peste Ribery, iar un Malouda, atât de consistent atât în atac, cât și în apărare, nu există la italieni. Cât despre Panucci, Barzagli și Materazzi, ei pot fi și prietenii noștri, așa cum au fost pentru olandezi. Cu condiția însă ca Piți să se gândească totuși și la cei care știu cel mai bine cu mingea dintre ai noștri, Dică și Cristea.