La finalul acestei săptămâni, Edi Iordănescu va anunța lotul final al echipei naționale pentru meciurile cu Israel și Elveția, decisive în vederea calificării României la EURO 2024. Din păcate, cel mai în formă tricolor, aflat pe lista preliminară a stranierilor și om de bază în mandatul selecționerului de până acum, va absenta! Vestea-șoc legată de absența aproape certă a lui Dennis Man e oferită în exclusivitate de ProSport, împreună cu motivele din spatele ei!
Naționala noastră joacă de sâmbătă într-o săptămână cu Israel, iar la trei zile distanță, cu Elveția, în preliminariile EURO 2024. Prima partidă se va disputa la Felcsut, în Ungaria, în vreme ce ultimul duel, pe Arena Națională.
Până la testele capitale pentru calificare, selecționerul Edi Iordănescu și staff-ul său vor urmări meciurile Israelului cu Kosovo (deplasare) și Elveția (tot în Ungaria), sperând ca rivalii noștri direcți să obțină cât mai puține puncte.
Însă deja au apărut mari bătăi de cap în privința celor mai bune opțiuni pe care România se poate baza, pentru că totul legat de calificare depinde, din fericire, de meciurile noastre.
La 25 de ani, Dennis Man e om de bază în lotul lui Edi Iordănescu și a fost titular în toate partidele din mandatul acestuia, câtă vreme a fost apt din punct de vedere medical.
Mai mult decât atât, s-a dovedit un veritabil talisman: România nu a pierdut niciunul din cele 7 meciuri cu Iordănescu selecționer și Man titular! Iar Dennis a avut deseori contribuții esențiale la rezultate:
În acest context, faptul că e 99% out de la meciurile cu miză uriașă, din această lună, e chiar un șoc.
Dincolo de rolul său în angrenajul lui Iordănescu până acum, Dennis Man este și cel mai în formă tricolor din zona ofensivă! De la ultima acțiune a echipei naționale, din octombrie, și până acum, Dennis Man a marcat în toate meciurile pentru Parma!
Mai exact, titular în Parma – Como, a deschis scorul în ceea ce avea să fie 2-1 la final. Etapa următoare, în Ascoli – Parma, tot titular: deschidere de scor și gol de 2-1 pentru un succes cu 3-1 în deplasare.
În Cupa Italiei, tricolorul a intrat doar ultimele 36 de minute din Lecce – Parma și a înscris golul care a închis tabela, 2-4. Pentru ca, iarăși titular în campionat la 2-0 cu Sudtirol, să înscrie din penalty pentru rezultatul final.
Asociația Fotbaliștilor din Italia i-a și acordat premiul pentru cel mai bun jucător al lunii octombrie în Serie B!
Sursele ProSport de la lotul național dezvăluie în exclusivitate motivele care au dus la această situație și sunt confirmate de surse federale:
Din păcate, informațiile din Italia nu sunt pozitive. Dennis a simțit dureri pe finalul ultimei partide de Serie B. A fost titular pentru Parma în meciul de pe teren propriu cu Sudtirol, a și marcat din penalty în minutul 65, dar ulterior a resimțit probleme musculare și a cerut să fie schimbat în minutul 86. A ieșit șchiopătând puțin. Este vorba de o leziune musculară la nivel de adductori și aproape cert iese din calcule pentru meciurile noastre cu Israel și Elveția…”
Accidentările au fost cauza absenței lui Man din rândul tricolorilor la alte două momente cu miză din mandatul Iordănescu, dar parcă nu de amploarea celor ce urmează.
În vara anului trecut, Dennis a ratat primele 4 meciuri din Liga Națiunilor fiind indisponibil pe considerente medicale. România a pierdut de două ori cu Muntenegru (0-2 în deplasare și 0-3 acasă), cu Bosnia-Herțegovina (0-1 în deplasare) și a învins Finlanda (1-0 acasă).
Apoi, jucătorul Parmei a absentat de la acțiunea din septembrie, la 1-1 cu Israel și 2-0 cu Kosovo, ambele meciuri la București.
Într-un 4-3-3 devenit aproape clasic în mandatul lui Edi Iordănescu la națională, Dennis Man era o soluție de top pentru flancul drept al ofensivei. În aceste condiții, variantele principale pe care se poate baza România rămân Olimpiu Moruțan și Ianis Hagi.
Aproape cert, unul din cei doi va constitui soluția pentru titularizare contra Israelului, în meciul de pe Arena Națională. Moruțan, care evoluează în Turcia, la Ankaragucu, a apărut în absolut toate meciurile naționalei din actualele preliminarii, contribuind cu 3 pase de gol la parcursul tricolorilor.
În vreme ce Ianis, din tricoul lui Alaves care joacă în La Liga, a revenit în forță la ritmul complet de joc pentru România, fiind omul meciului la 4-0 cu Andorra, ultima partidă din octombrie: un gol și două pase de gol!
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER