Naționala României se pregătește pentru semifinala barajului CM 2026 care se va disputa într-o singură manșă. Joi, de la 19:00 ora României, pe stadionul celor de la Beșiktaș Istanbul, avem Turcia – România, iar câștigătoarea din acest duel va disputa decisivul pentru Mondial, tot în deplasare, cu învingătoarea dintre Slovacia și Kosovo.
Plecarea tricolorilor din cantonamentul de la Mogoșoaia este programată miercuri, decolarea din București urmând să aibă loc la ora 10:00, iar sosirea la Hotel Le Meridien din capitala Turciei este preconizată la ora 13:00. Pentru naționala noastră, deplasarea presupune inevitabil o apropiere de cea mai fierbinte zonă a lumii în aceste zile. Războiul din Orientul Mijlociu continuă, SUA, Iran și Israel sunt implicate direct, dar pe teritoriul mai multor state din regiune au fost deja atacuri iar alte țări unde există baze militare americane, indiferent de poziționarea lor geografică, se află în tensiune.
ProSport a aflat cu cu ce avion zboară naționala României în Turcia, țară vecină cu Iran, pe fondul războiului din Orientul Mijlociu iar surse FRF descriu în exclusivitate atmosfera de la lot în acest context, detaliind „singura măsură excepțională” care, din fericire, nu are legătură cu conflictul militar.
Turcia este vecină cu Iranul iar pe teritoriul ei se află importante baze militare NATO, în provincia Malatya, dar și americane, la Incirlik. De la începutul lunii martie, cel puțin două rachete balistice iraniene au vizat teritoriul Turciei, însă acestea au fost interceptate de apărarea antiaeriană NATO.
Amenințarea războiului dincolo de granițele Orientului Mijlociu este una reală, câtă vreme vineri, 20 martie, generalul Abolfazl Shkarchi, purtătorul de cuvânt al armatei iraniene, a anunțat la televiziunea de stat, potrivit New York Post, că „de-acum înainte, pe baza informațiilor pe care le deținem despre voi, nici măcar parcurile, zonele de agrement și destinațiile turistice, de oriunde din lume, nu vor mai fi sigure pentru voi”.
/https%3A%2F%2Fwww.prosport.ro%2F%2Fwp-content%2Fuploads%2F2026%2F03%2Fhttps___www.prosport.ro__wp-content_uploads_2026_03_Cresc-tensiunile-in-NATO.-Donald-Trump-e-gata-sa-ia-o-decizie-istorica-si-e-panica-inainte-de-turneul-final-din-SUA.webp)
FOTO: Mediafax
În același timp, Donald Trump, președintele SUA, a anunțat duminică un ultimatum de 48 de ore pentru Iran, amenințând că, în situația în care Strâmtoarea Ormuz nu va fi deschisă liberei circulații în acest interval, vor urma atacuri asupra centralelor electrice iraniene.
Iar potrivit The Times of Israel, șeful armatei israeliene, Eyal Zamir, a anunțat într-un mesaj video lansat sâmbătă faptul că „raza de acțiune a rachetelor balistice iraniene ajunge până în capitalele Europei, Berlin, Paris și Roma se află toate în raza de amenințare directă”.
Care e starea de spirit în cantonamentul tricolor de la Mogoșoaia înainte de Turcia – România, câtă vreme tricolorii se vor deplasa la Istanbul, și mai aproape de nucleul acestui război pornit în Orientul Mijlociu dar care a ajuns să aibă implicații tot mai ample?
ProSport a aflat că, pentru zborul București – Istanbul programat miercuri dimineață, delegația naționalei României va utiliza, așa cum se întâmplă la toate acțiunile tricolorilor, un charter. Iar tipul de aeronavă utilizată este Boeing 737.
Lotul reprezentativ împreună cu reprezentanții federației vor pleca de la salonul oficial al Aeroportului Henry Coandă București, însă acest detaliu nu vizează măsurile de securitate, ci este menit doar să scurteze durata totală a deplasării pentru fotbaliștii noștri, evitându-se fluxul normal aeroportuar care presupune mai mult timp pierdut pentru procedurile de până la îmbarcare.
Surse FRF din zona logistică și de securitate oferă, în exclusivitate, informații de ultimă oră înainte de Turcia – România, barajul CM 2026:
„Există o stare de îngrijorare generală, pe care o resimțim cu toții, pe fondul acestui război din zona Orientului Mijlociu, dar nu există în ceea ce ne privește pe noi elemente concrete sau măsuri de securitate specială care să difere de o acțiune obișnuită, de un meci în deplasare normal al echipei naționale. În fond, turcii sunt organizatorii și suntem convinși că pentru ei este, probabil, o situație puțin diferită acum. Dar programul nostru este cel tradițional, iar jucătorii sunt concentrați exclusiv la ce au de făcut în plan sportiv, cum e și firesc. Sunt lucruri dincolo de fotbal, dar au tot fost în ultimii ani”
/https%3A%2F%2Fwww.prosport.ro%2F%2Fwp-content%2Fuploads%2F2026%2F03%2Fhttps___www.prosport.ro__wp-content_uploads_2026_03_Mircea-Lucescu-a-condus-antrenamentul-Romaniei.-Imagini-de-la-sedinta-de-pregatire-cine-au-fost-absentii-motivati-1400x986-1.webp)
FOTO: ProSport
Și detaliază și care este singura măsură excepțională a acestei deplasări, până acum, una care are în spate argumente venite dinspre staff-ul tehnic al primei reprezentative:
„Singura măsură excepțională, ieșită din tiparul nostru clasic de organizare, este una de ordin tehnic. Și ține de faptul că deplasarea nu se mai face cu două zile înainte de meci, la Istanbul, ci chiar în preziua partidei. În mod normal ajungeam la destinație cu două zile avans astfel încât jucătorii să aibă timp de acomodare, pentru că în preziua meciului sunt programate antrenamentul și conferința de presă oficiale. Dar, având în vedere miza uriașă a acestui duel, decizia staff-ului tehnic a fost de a câștiga un antrenament în plus la Mogoșoaia, marți seara, iar deplasarea să se facă miercuri dimineață, având în vedere și faptul că nu vorbim de o distanță prea mare până la Istanbul”