Au făcut ‘curățenie’ printre „maidanezii” din zona Național Arena!** Ce program pregătește FRF pentru inaugurare

Redactor:
Robert Zamfir
Au făcut 'curățenie' printre
  • Publicat:
  • Actualizat:

Autoritatea pentru Supravegherea și Protecția Animalelor (ASPA), aflată în subordinea Primăriei Capitalei, a strâns, luni, câinii maidanezi din parcul aflat în jurul Arenei Naționale, stadion pe care se va disputa, marți seară, meciul România – Franța, din preliminariile Euro-2012.

Câinii au fost împușcați cu tranchilizante și urcați într-o dubă a ASPA.

De asemenea, în zona stadionului, luni dimineață se lucra la ultimele finisări, angajații de la firma care se ocupă de curățenie măturau și udau aleile, iar gazonul din jurul arenei era aranjat.

Meci între ziariștii români și cei francezi, în ziua partidei cu Franța din preliminariile Euro-2012

Naționala de fotbal a jurnaliștilor români va juca, marți, de la ora 11.00, cu selecționata similară a Franței, partida urmând să aibă loc pe stadionul Dinamo, cu câteva ore înainte de meciul programat tot la București, între primele reprezentative ale celor două țări, în preliminariile Euro-2012.

În amicalul dintre cele două echipe de jurnaliști, pentru România vor evolua și Robert Niță, Miodrag Belodedici și Jean Vlădoiu.

Echipa națională a României, antrenată de Victor Pițurcă, va întâlni marți, de la ora 21.30, pe Arena Națională, reprezentativa Franței, în cadrul grupei D a preliminariilor Euro-2012.

FRF va asigura coregrafia meciului România – Franța

FRF a anunțat că pe fiecare scaun de pe Arena Națională spectatorii vor putea găsi stegulețe tricolore și cartoane colorate pentru coregrafia de la meciul România – Franța, ei având interzis accesul pe stadion cu alte bannere sau mesaje, informează site-ul oficial al Federației Române de Fotbal.

Federația Română de Fotbal a publicat un set de reguli de acces și conduită pentru spectatorii care vor urmări partida România – Franța, de marți, prima de pe Arena Națională.

Vezi mai jos comunicatul FRF:

„Pentru o cât mai bună desfășurare a întregului eveniment, Federația Română de Fotbal, în calitate de organizator, a stabilit – în conformitate cu normele UEFA și cu prevederile Legii nr. 4/2008 – următoarele reguli privind accesul și conduita suporterilor în arena sportivă.

1. Deschiderea porților: ora 18.00;

2. Accesul în incinta parcului sportiv se va face: a. pietonal, doar pe baza biletului de acces, respectiv a acreditării de presă, și numai prin Bd. Basarabia, Str. Mr. Coravu și Bd. Pierre de Coubertin, conform schemei expuse pe verso biletului; b. auto, pe aceleași căi și numai pentru posesorii de bilete de acces însoțite de taloane de acces auto, acestea din urmă afișate vizibil pe parbrizul mașinii, astfel: categoria VIP și persoanele cu dizabilități, prin Str. Mr. Coravu; mass-media, prin Bd. Basarabia;

3. Spectatorii sunt obligați să respecte ordinea, siguranța și regulile stabilite de organizator și să ocupe locul înscris pe biletul de acces; în caz contrar, persoanele în cauză vor fi evacuate din stadion, fără a avea dreptul de a reveni ulterior până la finalul jocului;

4. Spectatorilor care refuză să se supună controlului corporal și al bagajelor nu li se va permite accesul în incinta stadionului;

5. În toată incinta stadionului se vor distribui, contra-cost, băuturi răcoritoare și mâncare, la cele 58 de chioșcuri, amplasate pe terasamentul exterior, în toate cele patru sectoare (tribune și peluze), la ambele niveluri;

6. Fumatul este interzis în stadion, cu excepția locurilor special amenajate (marcate cu inscripția «Loc pentru fumat») pe terasamentul exterior al arenei;

7. Accesul spectatorilor cu aparate foto este permis, cu excepția celor profesionale. Camerele de luat vederi de orice fel nu au acces în stadion, exceptând, firește, posturile de televiziune deținătoare de drepturi;

8. Este permisă introducerea numai a acelor steaguri tricolore confecționate din pânză sau alte materiale asemănătoare, fără suportul din material plastic, metal, lemn etc.;

9. Spectatorilor le este interzis: accesul în arenă în stare vădită de ebrietate sau sub influența substanțelor halucinogene; să introducă și să afișeze în stadion bannere de orice dimensiune, cu mesaje de orice fel; coregrafia este asigurată de FRF, pe fiecare scaun fiind amplasate stegulețe tricolore și cartoane colorate; accesul în stadion cu băuturi alcoolice, cu sticle sau recipiente din orice material, cu umbrele, brichete, semințe, făclii, torțe, artificii, petarde, materiale explozive, incendiare sau fumigene, dispozitive pentru șocuri electrice, substanțe toxice, halucinogene, iritant lacrimogene ori paralizante, corpuri contondente, cuțite, pumnale, șișuri sau alte asemenea obiecte fabricate ori confecționate anume pentru împungere, tăiere sau lovire; să introducă în arena sportivă inscripții, embleme, pancarte, afișe sau alte suporturi ce conțin simboluri, sloganuri sau texte cu conținut obscen sau care incită la denigrarea țării, la xenofobie, ură națională, rasială, de clasă ori religioasă; să arunce asupra celorlalți spectatori, asupra oficialilor, a jucătorilor, a personalului de ordine, precum și în direcția suprafeței de joc cu obiecte de orice fel sau cu substanțe corozive care murdăresc; să pătrundă pe suprafața de joc; să profereze sau să scandeze injurii, cuvinte sau expresii jignitoare ori vulgare la adresa forțelor de ordine. În cazul încălcării acestor norme, spectatorii în cauză vor fi evacuați și sancționați contravențional conform legii.

10. În ziua meciului, posesorii de bilete de intrare vor putea circula gratuit, în baza respectivului bilet, spre și de la stadion, cu mijloacele de transport în comun ale RATB (tramvaie, autobuze și troleibuze), nu și cu metroul, care însă își va prelungi programul de circulație până cu o oră după încheierea jocului”.

Echipa națională a României va întâlni marți, de la ora 21.30, pe Arena Națională, reprezentativa Franței, în cadrul grupei D a preliminariilor Euro-2012.
Mediafax

Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
Marele absent de la înmormântarea lui Costel Corduneanu. Toți s-au mirat că nu l-au văzut: 'Dacă era în București, poate puteam să fug jumătate de oră'
Marele absent de la înmormântarea lui Costel Corduneanu. Toți s-au mirat că nu l-au văzut: 'Dacă era în București, poate…
Adio, Real Madrid! I-a spus „nu” lui Florentino Perez și pleacă la finalul sezonului
Adio, Real Madrid! I-a spus „nu” lui Florentino Perez și pleacă la finalul sezonului
Scene sfâșietoare la înmormântarea lui Costel Corduneanu! Ce s-a întâmplat la cimitir, în timp ce sicriul cu trupul neînsuflețit al bărbatului era coborât în groapă?
Scene sfâșietoare la înmormântarea lui Costel Corduneanu! Ce s-a întâmplat la cimitir, în timp ce sicriul cu trupul neînsuflețit al…
„Foarte bun!” Portar pentru naționala României: „El va fi opțiunea la EURO”
„Foarte bun!” Portar pentru naționala României: „El va fi opțiunea la EURO”
S-a transformat total după ce a fost diagnosticat cu cancer. Fostul prezentator i-a ȘOCAT pe toți cu prezența lui
S-a transformat total după ce a fost diagnosticat cu cancer. Fostul prezentator i-a ȘOCAT pe toți cu prezența lui
Câți bani li s-au promis chefilor Bontea, Scărlătescu și Dumitrescu ca să revină la Masterchef. Suma care i-a convins să-și adio de la Antena 1
Câți bani li s-au promis chefilor Bontea, Scărlătescu și Dumitrescu ca să revină la Masterchef. Suma care i-a convins să-și…
BANCUL ZILEI. Ștrulă: - Bulă, care este poziția ta preferată în timp ce faci amor?
BANCUL ZILEI. Ștrulă: - Bulă, care este poziția ta preferată în timp ce faci amor?
Investiţia de peste 1 miliard de euro pe care o fac arabii în România. Suma uriaşă e plătită de o companie a familiei conducătoare din Emirate
Investiţia de peste 1 miliard de euro pe care o fac arabii în România. Suma uriaşă e plătită de o…
L-au CREAT pe Dumnezeu! Inteligența Artificială Supremă este AICI?!
L-au CREAT pe Dumnezeu! Inteligența Artificială Supremă este AICI?!
Ce studii are cea mai frumoasă femeie din România. Interdicţia pe care i-a pus-o soţului ei: Doar două ore, în weekend!
Ce studii are cea mai frumoasă femeie din România. Interdicţia pe care i-a pus-o soţului ei: Doar două ore, în…
Alex Ciucu a ascuns 11 ani relația paralelǎ! EA i-a fost amantă. Avem imaginile
Alex Ciucu a ascuns 11 ani relația paralelǎ! EA i-a fost amantă. Avem imaginile
Regulă pentru toți proprietarii de terenuri din România. Legea spune foarte clar
Regulă pentru toți proprietarii de terenuri din România. Legea spune foarte clar
Ce a moștenit fiica lui Costel Corduneanu, la doar 12 ani. Elisa a...
Ce a moștenit fiica lui Costel Corduneanu, la doar 12 ani. Elisa a...
ProTV vs. Antena 1! Vedetele care au trădat şi s-au mutat de la un post la altul după ce au cunoscut celebritatea
ProTV vs. Antena 1! Vedetele care au trădat şi s-au mutat de la un post la altul după ce au…
AI-urile, capabile să discute între ele sau chiar să se joace - VIDEO
AI-urile, capabile să discute între ele sau chiar să se joace - VIDEO
Lavrov: Rusia nu va accepta un armistiţiu cu Ucraina nici în cazul reluării negocierilor de pace
Lavrov: Rusia nu va accepta un armistiţiu cu Ucraina nici în cazul reluării negocierilor de pace
11 sportivi români vor urca în ring la Campionatul European de box
11 sportivi români vor urca în ring la Campionatul European de box
Ce înregistrează, de fapt, „CUTIA NEAGRĂ” a mașinii? Devine obligatorie din iulie
Ce înregistrează, de fapt, „CUTIA NEAGRĂ” a mașinii? Devine obligatorie din iulie
„Nu mai e de trăit” O româncă stabilită în Italia este stupefiată de un nou fenomen
„Nu mai e de trăit” O româncă stabilită în Italia este stupefiată de un nou fenomen