Jeremy Mathieu (42 de ani) a decis să rupă tăcerea la peste un an și jumătate de când mai multe fotografii cu el, realizate într-un magazin sportiv, s-au viralizat în mediul online.
Marele campion, care a ajuns să muncească pe un raion Intersport, a explicat de ce a luat această decizie, chiar dacă a avut o carieră impresionantă în fotbal, care i-a adus milioane în conturi.
Jeremy Mathieu, fostul fotbalist al celor de la FC Barcelona, a vorbit recent despre ceea ce a trăit după ce s-a retras din sport și a dezvăluit de ce a ajuns să lucreze într-un magazin de articole sportive, unde a fost fotografiat de fani, iar imaginile au făcut înconjurul internetului.
Ajuns la vârsta de 42 de ani, fostul fundaș central a povestit că a traversat o perioadă extrem de dificilă și că s-a confruntat cu depresia. Astfel, angajarea în magazinul respectiv a fost doar un pas spre vindecarea sa și nu a avut legătură cu partea financiară.
„M-am angajat acum doi ani. Acolo am avut experiența care m-a ajutat să ies din acea perioadă dificilă. Jobul ăsta m-a ajutat să îmi recapăt puterea, să îmi fac din nou o viață socială și, în final, să trăiesc din nou. Am explicat asta încă de atunci unor jurnaliști care veniseră să mă vadă.
Fotografia a generat atât zgomot încât a doua zi se adunaseră zeci de jurnaliști în afara magazinului. Toată lumea venise să mă vadă, dar, din fericire pentru mine, era ziua mea liberă. Nu, nu o înțeleg (n.r. batjocura de care a avut parte pe internet). E copilăresc.
Mulți dintre acești oameni nu fac decât să stea în fața unui computer. Nu știu ce viață am avut și prin ce am trecut eu. Văd doar banii și niciodată latura umană. Mulți au scris că sunt falit și că nu am investit în nimic. Veneau clienți la mine și mă întrebau de ce lucrez acolo, că am jucat la Barcelona și că trebuie să fiu putred de bogat.
Dar nu avea nimic de a face cu banii. Au fost și unii clienți care au fost politicoși cu mine. Alții erau obraznici și mă întrebau pe față ce e cu mine acolo și dacă mai am vreun ban. Îmi venea să le spun «duceți-vă dracului»”, a declarat Jeremy Mathieu, citat de Foot Mercato.
Jeremy Mathieu și-a început cariera de fotbalist în Franța, unde a evoluat de-a lungul anilor pentru Sochaux și Toulouse. Ulterior, acesta a ajuns în Spania, la Valencia, de unde a fost cumpărat de FC Barcelona, în schimbul sumei de 20 de milioane de euro.
După trei ani pe Camp Nou, fundașul central a ajuns în Portugalia, la Sporting. În cele din urmă, pe final de carieră, Mathieu a revenit în Franța, la Luynes, echipă care a fost ultima din cariera lui.
Jeremy Mathieu a evoluat în echipă cu Leo Messi, Neymar și Luis Suarez și a cucerit nouă trofee alături de FC Barcelona, printre care se numără și UEFA Champions League. În tricoul catalanilor, fundașul a înregistrat 91 de meciuri, în care a marcat de patru ori și a oferit trei pase decisive.