EXCLUSIV A jucat cu România la CM din 1998 și are o mare dorință: „Sper să nu mă prindă 60 de ani, iar noi…”

Daniel Vlad
A jucat cu România la CM din 1998 și are o mare dorință: „Sper să nu mă prindă 60 de ani, iar noi...”
Echipa națională a României la CM 1998. Foto Profimedia

Cristi Dulca (53 de ani) a jucat pentru România la CM din Franța 1998 și a spus pentru ProSport că prezența unui fotbalist la o asemenea competiție este țelul suprem al carierei.

Pe 11 iunie 2026 va lua startul un nou Campionat Mondial, iar România nu este prezentă nici de această dată. Ultimul astfel de turneu final la care țara noastră a participat a fost CM 1998.

Cristi Dulca a jucat cu România la CM din 1998 și are o mare dorință

Meciul de deschidere al actualului Campionat Mondial este Mexic – Africa de Sud, ora 22:00, iar ProSport a stat de vorbă cu unul dintre internaționalii români care a fost la CM din 1998.

Cristi Dulca, 53 de ani, a spus pentru ProSport că pe zi ce trece realizează că participarea la CM din Franța a fost cea mai mare satisfacție a carierei de jucător, iar prezența sa în lotul României i se datorează în mare parte lui Mircea Lucescu.

„Nici nu îmi vine să cred că au trecut atâția ani de când noi nu mai prindem un Campionat Mondial. Acum am 53, iar când am fost prezent cu România la CM din Franța avem 26-27 de ani.

Însă, după atâția și atâția ani îmi dau seama câtă dreptate a avut Gică Hagi cu tot ce a spus atunci în acea conferință de presă, înainte de a merge la Mondial. Ulterior, și eu i-am spus unui prieten că nu îmi doresc să trec de 60 de ani și noi să nu ne mai calificăm la un Mondial.

Eu am și jucat la turneul din Franța în meciul cu Tunisia și vă pot spune că pentru mine convocarea, dar mai ales că am și jucat, este cea mai mare satisfacție profesională a mea. Nu se compară cu nimic o prezență acolo. E ceva unic.

Uitați și voi acum câți ani au trecut din 1998 până acum și noi tot nu am mai prins vreun Mondial. Este dureros ca jucător să tot te uiți la noi în urmă și să vezi că noi ne-am apropiat de 60 de ani, iar ei tot nu au prins un astfel de turneu.

Eu îi datorez prezența acolo lui Mircea Lucescu. Nea Mircea m-a făcut să joc bine la Rapid, marcasem în acel an și vreo opt goluri ca fundaș, și m-a făcut să cred în forțele mele ca jucător. Mă luptam pe post cu Gică Popescu, Toni Doboș, Filipescu, Liviu Ciobotariu”, și-a început Dulca discursul.

„Sper ca Hagi să ne califice la următorul Mondial”

În continuare, Cristi Dulca și-a manifestat bucuria că Gică Hagi a preluat naționala.

„Mă bucur că Gică Hagi a preluat naționala și sper să ne califice la următorul Mondial. V-am spus, nu vreau să am peste 60 de ani și noi să tot stăm acasă.

Eu știu că e tare greu, poate că nu mai sunt jucătorii care erau pe vremea noastră, dar cei de acum trebuie să lupte pentru calificare. E tare greu să tot te uiți la alții la televizor.

Pe cine am favorită? Eu sper că o să câștige Brazilia… Argentina le-a luat fața la ultimul Mondial și încă îl mai are pe Messi. Dar, vine tare din urmă și Spania lui Yamal și Pedri. Franța are și ea o națională puternică. Simt că o să fie un campionat frumos. Nu vă pot da un nume surpriză, dar v-am spus că eu îmi doresc să câștige Brazilia”, a spus Dulca.

Lotul României de la CM din Franța 1998

Portari – Bogdan Stelea (Salamanca), Florin Prunea (Erzurumspor), Dumitru Stângaciu (Kocaelispor)

Fundași – Dan Petrescu (Chelsea), Gheorghe Popescu (Galatasaray), Cristian Dulca (Rapid București), Anton Doboș (AEK Atena), Liviu Ciobotariu (Dinamo București), Tibor Selymeș (Anderlecht)

Mijlocași – Constantin Gâlcă (Espanyol), Dorinel Munteanu (FC Koln), Gheorghe Hagi (Galatasaray), Lucian Marinescu (Salamanca), Gabriel Popescu (Valencia), Iulian Filipescu (Galatasaray), Ovidiu Stângă (PSV Eindhoven)

Atacanți – Adrian Ilie (Valencia), Viorel Moldovan (Fenerbahce), Ilie Dumitrescu (Steaua București), Marius Lăcătuș (Steaua București), Radu Niculescu (FC Național București), Gheorghe Craioveanu (Villarreal).

Comentarii 0

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
  1. Nu folosiți cuvinte care să aducă o vătămare morală celorlalte persoane care comentează.
  2. Vă rugăm să faceți referiri doar la articolul în cauză și să nu folosiți un limbaj vulgar sau care să jignească.
  3. Nu sunt permise comentariile discriminatorii.
  4. Pentru protecția dumneavostră nu folosiți în comentarii informații personale.
  5. Daca aveți vreo plângere legată de administrarea siteului vă rugăm să trimiteți un mesaj la adresa de mail: [email protected]
Parteneri
10 miliarde de dolari pentru sclavie. Cererea care ajunge pe masa regelui Charles
Mediafax
Radu Mazăre și Andreea Popescu, weekend împreună la Mamaia. În ce ipostază i-am surprins: 'Mai bine mai târziu decât niciodată'
Cancan.ro
Mașinile pe motorină nu mai dispar din 2035. Bruxelles-ul face un pas înapoi. Care vor fi noile reguli
Adevarul.ro
Marius Măldărăşanu a susţinut că Andrei Nicolescu a încercat să-l păcălească, iar preşedintele lui Dinamo i-a dat replica: ”Asta a fost istoria”
Orangesport
O influenceriță de 33 de ani a murit în urma unei operații plastice complexe. A lăsat în urmă trei copii și un soț îndurerat: „A fost dragostea vieții mele, cea mai bună soție și o mamă incredibilă”
Ce se întâmplă, doctore?
Economia României frânează: PIB-ul stagnează în T2, iar industria se contractă puternic. Construcțiile și investițiile compensează scăderile
Economedia
BANCUL ZILEI. Bulă o invită în oraș pe profa de Religie
Râzi cu lacrimi
Oamenii sunt surprinzător de buni la prezicerea momentului în care vor muri, dar fac și o greșeală importantă
Descopera.ro
Tatăl lui Șerban Huidu, părăsit de soție pentru un fost pușcăriaș: 'Am fost un prost!'
Cancan.ro
Wow sau Bau? Cât de mult le-au schimbat operaţiile estetice pe vedetele din România
Ciao.ro
Noul film Resident Evil promite să fie terifiant
Go4Games
Niciunul dintre noile radare fixe nu poate fi folosit pentru a aplica amenzi. CNAIR: „Apelăm la bunul-simț al șoferilor”
Promotor.ro
„Mișcarea cangurului”: NOUL TRUC prin care ȘOFERII EVITĂ RADARELE
Mediafax Italia
Locul de muncă pentru care poți primi... 2.500 de euro pe lună!
Mediafax Spania