Mititelu, atacat dur de FRF!** Mesajul oficialilor după decizia autorităților de a reînființa echipa Universitatea Craiova

Mititelu, atacat dur de FRF!** Mesajul oficialilor după decizia autorităților de a reînființa echipa Universitatea Craiova
  • Publicat:
  • Actualizat:

Proiectul unei noi echipe în Craiova prinde tot mai mult contur. După solicitarea Primăriei de a obține fonduri europene pentru construirea unui nou stadion în Craiova, Ministerul Tineretului și Sportului vrea să completeze proiectul prin dezvoltarea unui întreg complex sportiv în zona noii arene.

Deciziile autorităților din Craiova sunt primite cu bucurie de către cei de la FRF, însă le transmite acestora ca din noua echipă ar fi bine ca să nu facă parte și Adrian Mititelu, cel asupra căruia lansează un atac dur.

Federația Română de Fotbal a remis un comunicat pe site-ul oficial:

„Federația Română de Fotbal salută inițiativa autorităților locale din Craiova de a se implica în renașterea unei echipe de fotbal care să ducă mai departe spiritul, performanțele și prestigiul de care s-a bucurat Universitatea Craiova. Adunarea Generală a FRF a ieșit în întâmpinarea acestei dorințe încă de anul trecut, când a oferit autorităților locale un loc în Liga a II-a pentru a înscrie o echipă de fotbal în această competiție.

Trebuie subliniat însă că orice asociere a autorităților locale cu Adrian Mititelu, cel care este în totalitate responsabil de situația creată în ultimii ani în fotbalul craiovean, nu ar face decât să ducă la pierderea unei noi șanse de renaștere a echipei Universitatea Craiova, spre dezamăgirea miilor de fani și în dauna fotbalului românesc.

Poate că ar fi util să amintim opiniei publice „performanțele” sportive și manageriale ale clubului condus de Adrian Mititelu, care au însemnat retrogradarea pe cale sportivă a echipei sale, insolvența și intrarea în executare silită a societății comerciale pe care o deținea și dezafilierea ca membru al FRF.

Intențiile sale, anunțate săptămâna trecută, de a diviza  societatea comercială, aflată în stare de insolvență, pentru a crea o entitate fără datorii care să se asocieze cu autoritățile locale, se înscriu în aceeași strategie falimentară pe care a urmat-o în ultimii ani (când mai multe societăți cu nume asemănătoare au fost folosite pentru a crea confuzie și a ascunde problemele financiare, respectiv, FC Știința U Craiova SA, Fotbal Club U Craiova SA, Univștiința Fotbal Craiova SA).

Este de neconceput ca o echipă de fotbal condusă din nou de Adrian Mititelu să poată atrage fotbaliști, tehnicieni sau personal administrativ, în condițiile în care aproape toți cei care au făcut parte din fosta structură a societății controlate de Adrian Mititelu nu fuseseră plătiți de foarte mult timp în momentul dezafilierii”, se arată în comunicatul FRF.

Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
Marele absent de la înmormântarea lui Costel Corduneanu. Toți s-au mirat că nu l-au văzut: 'Dacă era în București, poate puteam să fug jumătate de oră'
Marele absent de la înmormântarea lui Costel Corduneanu. Toți s-au mirat că nu l-au văzut: 'Dacă era în București, poate…
Adio, Real Madrid! I-a spus „nu” lui Florentino Perez și pleacă la finalul sezonului
Adio, Real Madrid! I-a spus „nu” lui Florentino Perez și pleacă la finalul sezonului
Scene sfâșietoare la înmormântarea lui Costel Corduneanu! Ce s-a întâmplat la cimitir, în timp ce sicriul cu trupul neînsuflețit al bărbatului era coborât în groapă?
Scene sfâșietoare la înmormântarea lui Costel Corduneanu! Ce s-a întâmplat la cimitir, în timp ce sicriul cu trupul neînsuflețit al…
„Foarte bun!” Portar pentru naționala României: „El va fi opțiunea la EURO”
„Foarte bun!” Portar pentru naționala României: „El va fi opțiunea la EURO”
S-a transformat total după ce a fost diagnosticat cu cancer. Fostul prezentator i-a ȘOCAT pe toți cu prezența lui
S-a transformat total după ce a fost diagnosticat cu cancer. Fostul prezentator i-a ȘOCAT pe toți cu prezența lui
Câți bani li s-au promis chefilor Bontea, Scărlătescu și Dumitrescu ca să revină la Masterchef. Suma care i-a convins să-și adio de la Antena 1
Câți bani li s-au promis chefilor Bontea, Scărlătescu și Dumitrescu ca să revină la Masterchef. Suma care i-a convins să-și…
BANCUL ZILEI. Ștrulă: - Bulă, care este poziția ta preferată în timp ce faci amor?
BANCUL ZILEI. Ștrulă: - Bulă, care este poziția ta preferată în timp ce faci amor?
Investiţia de peste 1 miliard de euro pe care o fac arabii în România. Suma uriaşă e plătită de o companie a familiei conducătoare din Emirate
Investiţia de peste 1 miliard de euro pe care o fac arabii în România. Suma uriaşă e plătită de o…
L-au CREAT pe Dumnezeu! Inteligența Artificială Supremă este AICI?!
L-au CREAT pe Dumnezeu! Inteligența Artificială Supremă este AICI?!
Ce studii are cea mai frumoasă femeie din România. Interdicţia pe care i-a pus-o soţului ei: Doar două ore, în weekend!
Ce studii are cea mai frumoasă femeie din România. Interdicţia pe care i-a pus-o soţului ei: Doar două ore, în…
Alex Ciucu a ascuns 11 ani relația paralelǎ! EA i-a fost amantă. Avem imaginile
Alex Ciucu a ascuns 11 ani relația paralelǎ! EA i-a fost amantă. Avem imaginile
ITP 2024. OBLIGATORIU pentru toți șoferii care trebuie să facă inspecția tehnică periodică
ITP 2024. OBLIGATORIU pentru toți șoferii care trebuie să facă inspecția tehnică periodică
Ce a moștenit fiica lui Costel Corduneanu, la doar 12 ani. Elisa a...
Ce a moștenit fiica lui Costel Corduneanu, la doar 12 ani. Elisa a...
ProTV vs. Antena 1! Vedetele care au trădat şi s-au mutat de la un post la altul după ce au cunoscut celebritatea
ProTV vs. Antena 1! Vedetele care au trădat şi s-au mutat de la un post la altul după ce au…
AI-urile, capabile să discute între ele sau chiar să se joace - VIDEO
AI-urile, capabile să discute între ele sau chiar să se joace - VIDEO
Lavrov: Rusia nu va accepta un armistiţiu cu Ucraina nici în cazul reluării negocierilor de pace
Lavrov: Rusia nu va accepta un armistiţiu cu Ucraina nici în cazul reluării negocierilor de pace
11 sportivi români vor urca în ring la Campionatul European de box
11 sportivi români vor urca în ring la Campionatul European de box
Ce înregistrează, de fapt, „CUTIA NEAGRĂ” a mașinii? Devine obligatorie din iulie
Ce înregistrează, de fapt, „CUTIA NEAGRĂ” a mașinii? Devine obligatorie din iulie
„Nu mai e de trăit” O româncă stabilită în Italia este stupefiată de un nou fenomen
„Nu mai e de trăit” O româncă stabilită în Italia este stupefiată de un nou fenomen