Consilierul firmei de impresariat „Becali Sport”, Victor Becali (65 de ani), și-a luat adio de la fostul său prieten, Viorel Păunescu.
Marți, 27 octombrie 2026, la Cimitirul Bellu din Capitală, a fost organizată înmormântarea fostului președinte al Stelei. Păunescu, decedat sâmbătă, 24 octombrie 2026, la vârsta de 91 de ani, a deținut această funcție la începutul anilor 2000.
Personaje grele din fotbalul românesc – Ionuț Lupescu (57), George Copos (73), frații Becali, Miodrag Belodedici (62) – și-au făcut aparția la tristul eveniment. Între aceștia s-a numărat și vărul lui Gigi Becali (68), Victor Becali, el oferind o reacție amplă, totodată emoționantă, despre ex-amicul lui.
„Am foarte multe amintiri cu domnul Păunescu. Am avut perioada în care a preluat Hotelul Lido, avea Melody (n.r. – localul).
Era un om care dădea mai mult respect decât primea. Primea întotdeauna pe toată lumea, era un om de mare calitate și regret din tot sufletul (n.r. – pierderea). Am avut o relație specială cu tot grupul acela, cu Mitică Dragomir, cu Gigi (n.r. – Becali), cu Pițurcă (n.r. – Victor).
Am avut o relație specială cu dumnealui. Din păcate, oameni de calitatea dumnealui găsești tot mai greu”, a spus, îndurerat, Victor Becali, după cum se poate observa în clipul video furnizat de ProSport.
În continuare, fratele lui Giovanni Becali (74) a pus accent pe perioada în care l-a cunoscut pe Viorel Păunescu, exprimând din nou cuvinte înălțătoare despre caracterul regretatului fost sportiv.
„(n.r. – De cât timp vă cunoșteați?) Pot să spun că îl știam de foarte mult timp, dar l-am cunoscut mai bine după Revoluție. Îl știam și înainte, dar nu prea ne băgam în seamă.
Noi mergeam pe la bar, dumnealui era la alt nivel, dar niciodată nu s-a comportat cu nimeni decât cu maxim respect”, a adăugat Victor Becali.
„(n.r. – Despre perioada petrecută la Steaua) Nu știu dacă și-a dorit (n.r. – să ajungă acolo). Dumnealui a intrat mai mult la rugămintea lui Cristian Gațu.
Când s-a înființat societatea, eu eram în Germania și m-au sunat nea Cristi și nea Viorel: «Bă, te-am pus membru fondator». «Nea Viorele, eu sunt dinamovist, vrei să mă înjure lumea la stadion?». Și atunci, m-a scos. El era un mare iubitor de fotbal, nu conta, Dinamo, Steaua.
(n.r – Se potrivea domnul Păunescu în fotbal?) La vremea respectivă, da. În fotbal erau oameni de cuvânt la acea vreme. Era cu totul altceva. Atunci, cuvântul era cuvânt. Acum, fotbalul este foarte diferit. Conducători despre care acum se face mișto, atunci erau foarte buni.
(n.r. – Mai sunt asemenea conducători?) Nu, astăzi nu mai sunt. S-au schimbat multe. Erau foarte mulți oameni. Pădureanu era serios, «Pinalti» (n.r. – Gheorghe Ștefan) era serios. Cine era diferit, era marginalizat.
(n.r. – Perioada în care a existat asociația este radiată. Acea bucată de palmares nu mai există) De ce vă miră? E singurul paradox din țara asta?! Cum adică, nu există o perioadă în care o echipă a jucat, a câștigat? Nici oamenii n-au mai existat? E aberant! Trebuie să respectăm Justiția, așa cum e, bună, rea.
(n.r. – Ați mai ținut legătura cu domnul Păunescu în ultima perioadă?) În ultimele două luni nu am mai vorbit cu dumnealui, dar înainte ne mai întâlneam. Ne-am întâlnit de atâtea ori.
Se retrăsese. Ne mai vedeam, ne mai auzeam. Totuși, acum, eu nici nu am știut că a fost internat”, a mai comunicat Victor Becali.