May Mahlangu vrea să se întoarcă la Dinamo. „E posibil să revin!” Răspunsul primit de la Iuliu Mureșan

May Mahlangu vrea să se întoarcă la Dinamo. „E posibil să revin!” Răspunsul primit de la Iuliu Mureșan

May Mahlangu (32 de ani), fotbalistul vândut de Dinamo la Ludogoreț Razgrad pentru 500.000 de euro în vara anului 2018, a transmis că vrea să se întoarcă în „Ștefan cel Mare”.

După ce Dinamo a primit acceptul să facă transferuri, trupa condusă de Dario Bonetti i-a adus pe Costi Nica, așa cum ProSport a anunțat, și Răzvan Popa, fostul fundaș de la Universitatea Craiova.

May Mahlangu este liber de contract de pe 1 iulie 2021, după ce s-a despărțit de Ordabasy, iar acum se gândește la o posibilă revenire în „Groapă”.

May Mahlangu vrea să se întoarcă la Dinamo

Fotbalistul din Africa de Sud și-a adus aminte de perioada petrecută în „Ștefan cel Mare” și susține că este mândru că a jucat pentru Dinamo.

„Mă antrenez singur. Caut un club care să mă aprecieze. Am oferte, dar momentan nu sunt acolo unde mi-aș dori. E posibil să revin la Dinamo, de ce nu? Mi-ar plăcea să mă întorc în România. Familiei mele îi place mult acolo deoarece România este o țară caldă, cu o cultură frumoasă.

Dinamo e viață, e totul. Sunt mândru ca am dat tot pentru această echipă și îmi pare rău că are probleme. Mie îmi plac provocările, despre asta e fotbalul până la urmă”, a declarat May Mahlangu pentru soccerladuma.co.za.

May Mahlangu într-un meci jucat de Dinamo cu FC Viitorul, actuala Farul Constanța. Sursă foto: Sportpictures.eu

Iuliu Mureșan nu-l vrea pe May Mahlangu la Dinamo

După declarațiile lui May Mahlangu s-a autopropus la Dinamo, Iuliu Mureșan, administratorul special al formației din „Ștefan cel Mare”, a reacționat. În momentul în care a fost întrebat dacă fostul jucător al lui Ludogoreț va reveni în „Groapă”, oficialul a răspuns sec. „Nu”, conform GSP.ro.

May Mahlangu a adunat 71 de prezențe în tricoul lui Dinamo, a dat patru goluri și a oferit trei pase decisive. Fotbalistul cotat de site-urile de specialitate la 300.000 de euro a ajuns la Dinamo în septembrie 2016, din postura de jucător liber de contract, și a stat până în august 2018.

  • 500.000 de euro a încasat Dinamo de pe urma transferului lui May Mahlangu la Ludogoreț Razgrad
Comentarii 0

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
  1. Nu folosiți cuvinte care să aducă o vătămare morală celorlalte persoane care comentează.
  2. Vă rugăm să faceți referiri doar la articolul în cauză și să nu folosiți un limbaj vulgar sau care să jignească.
  3. Nu sunt permise comentariile discriminatorii.
  4. Pentru protecția dumneavostră nu folosiți în comentarii informații personale.
  5. Daca aveți vreo plângere legată de administrarea siteului vă rugăm să trimiteți un mesaj la adresa de mail: [email protected]
Parteneri
DOLIU prelungit la familia regală norvegiană! La două zile după înmormântarea regelui a murit și SORA lui
Mediafax
Generalul Dorin Ioniță S-A SINUCIS din cauza amantei. Primele imagini de la fața locului
Cancan.ro
„Boom-ul” nașterilor din septembrie are o explicație. De ce iarna este sezonul concepției
Adevarul.ro
Marius Măldărăşanu a susţinut că Andrei Nicolescu a încercat să-l păcălească, iar preşedintele lui Dinamo i-a dat replica: ”Asta a fost istoria”
Orangesport
Generalul-maior Dorin Ioniță, găsit mort într-un imobil din Prahova. Ce s-a întâmplat înainte cu câteva ore de tragedie? Anchetatorii au scos la iveală detalii șocante
Ce se întâmplă, doctore?
Începe să devină o obişnuinţă ca România să fie printre cele mai scumpe pieţe la energie din Europa
Economedia
BANCUL ZILEI. După prima noapte împreună, Bulă se duce la duş...
Râzi cu lacrimi
Ce se întâmplă în creier după ce renunți la alcool?
Descopera.ro
Bianca a refuzat inelul de la Marian Grozavu pentru ispita pilot! După aventura cu Claudia, Eduard a schimbat 'destinația'
Cancan.ro
Marius Damian de la Asia Express se topește pe picioare. De ce a slăbit atât de mult
Ciao.ro
Pești ucigași au invadat un parc tematic de lux
Go4Games
Un nou brand auto apare pe piața din România! Ce modele a lansat Jetour în țara noastră?
Promotor.ro
NOILE REGULI privind permisul de conducere după 65 DE ANI. Ce se schimbă pentru șoferii cu diferite categorii din Italia
Mediafax Italia
Aici se găsește CEA MAI IEFTINĂ BENZINĂ! Unde să alimentezi dacă ești în vacanță, în Spania
Mediafax Spania