TAS a dat „liber” la transferuri la Timișoara!** Cinci superjucători puși pe lista de transferuri, încă unul în stand-by

TAS a dat
  • Publicat:
  • Actualizat:

După ce TAS a decis astăzi că Poli Timișoara va evolua în Liga a
II-a în sezonul viitor, conducerea clubului bănățean s-a repliat
rapid și a emis un comunicat pe site-ul oficial în care a făcut
public planul financiar de avarie. Marian Iancu spune că este
dispus să se despartă de vedetele echipei sale, atât definitiv, cât
și sub formă de coproprietate.

„În urma deciziei T.A.S. din 18 iulie 2011, care a
reținut tardivitatea judecării cauzelor împotriva U.E.F.A. și
F.R.F., am hotărât următoarele:

Jucătorii importanți care au făcut dovada calităților lor, precum
Pantilimon, Goga, Bourceanu, Sepsi și Tameș vor fi vânduți sau vor
deveni coproprietate. Din sumele încasate vom achita, în primul
rând, datoria la buget pe anul 2011, în jurul sumei de 800.000 de
euro. De asemenea, vom plăti și alte obligații care au izvorât din
activitatea curentă a clubului pe anul 2011.

Jucătorului Sorin Ghionea, căruia i-am promis că va rămâne la
Politehnica Timișoara doar în cazul activării în Liga I, a avut
contractul scadent la 30 iunie a.c. Ne vom ține promisiunea față de
el și îi mulțumim că a fost alături de noi.

În zilele care urmează vom avea o discuție cu Dusan Uhrin și vom
hotări dacă putem să-l menținem pentru următorul an

Marian Iancu, președinte Consiliu de
Administrație”

Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
Cum și-a croit muza moștenitorului Alpin drumul până la lux și opulență. Bate orice scenariu de film!
Cum și-a croit muza moștenitorului Alpin drumul până la lux și opulență. Bate orice scenariu de film!
Mihai Stoica a făcut anunțul chiar pe gazon: ”Cine semnează?” + Negocieri cu alți doi jucători
Mihai Stoica a făcut anunțul chiar pe gazon: ”Cine semnează?” + Negocieri cu alți doi jucători
Anunțul făcut de Carmen Harra despre Florin Piersic! Totul se întâmplă la scurt timp după ce marele actor a fost mutat la un alt spital din Capitală: „Nu este încă timpul”
Anunțul făcut de Carmen Harra despre Florin Piersic! Totul se întâmplă la scurt timp după ce marele actor a fost…
Protocolul UEFA, încălcat grav în timpul partidei de pe Santiago Bernabeu: „Imaginile nu pot fi arătate pe stadion”
Protocolul UEFA, încălcat grav în timpul partidei de pe Santiago Bernabeu: „Imaginile nu pot fi arătate pe stadion”
Andreea Marin a SLĂBIT enorm! Acum arată la fel ca-n tinerețe, când a fost ofertată să apară în Playboy
Andreea Marin a SLĂBIT enorm! Acum arată la fel ca-n tinerețe, când a fost ofertată să apară în Playboy
Florin Piersic a întrebat-o pe Carmen Harra câți ani va trăi. Ce răspuns i-a dat clarvăzătoarea. "El este codificat cu cifra 11"
Florin Piersic a întrebat-o pe Carmen Harra câți ani va trăi. Ce răspuns i-a dat clarvăzătoarea. "El este codificat cu…
BANCUL ZILEI. Bulă: - M-am învățat minte... de azi nu mai conduc cu viteză. Ștrulă: - De ce?
BANCUL ZILEI. Bulă: - M-am învățat minte... de azi nu mai conduc cu viteză. Ștrulă: - De ce?
Duminica Tomii încheie Săptămâna Luminată. Tradiţii şi superstiții în prima duminică după Paşte
Duminica Tomii încheie Săptămâna Luminată. Tradiţii şi superstiții în prima duminică după Paşte
Alertă de gradul 4 pentru 11 și 12 mai! Vine FURTUNA geomagnetică
Alertă de gradul 4 pentru 11 și 12 mai! Vine FURTUNA geomagnetică
Ion Țiriac și-a dezvăluit marele regret al vieții, ajuns la 85 de ani: Nu aș mai face la fel niciodată!
Ion Țiriac și-a dezvăluit marele regret al vieții, ajuns la 85 de ani: Nu aș mai face la fel niciodată!
BREAKING | Prințul William, detalii de ultimă oră despre Kate Middleton
BREAKING | Prințul William, detalii de ultimă oră despre Kate Middleton
VERIFICARE MASIVĂ în România. Confirmarea a venit direct de la Poliție
VERIFICARE MASIVĂ în România. Confirmarea a venit direct de la Poliție
Ce mesaj a transmis Mihai Leu de pe patul de spital? Campionul, internat de urgenţă la Fundeni
Ce mesaj a transmis Mihai Leu de pe patul de spital? Campionul, internat de urgenţă la Fundeni
Wow sau Bau? Cât de mult le-au schimbat operaţiile estetice pe vedetele din România
Wow sau Bau? Cât de mult le-au schimbat operaţiile estetice pe vedetele din România
Rise of the Ronin Review: potențial imens, în mare parte irosit
Rise of the Ronin Review: potențial imens, în mare parte irosit
Dinamo, trasă pe sfoară? Suspiciuni că l-a transferat pe Edgar Ie, dar s-a ales cu fratele geamăn al acestuia
Dinamo, trasă pe sfoară? Suspiciuni că l-a transferat pe Edgar Ie, dar s-a ales cu fratele geamăn al acestuia
Jorginho nu-şi imaginează Arsenal fără Arteta. ”A creat ceva special”, spune mijlocaşul ”tunarilor”
Jorginho nu-şi imaginează Arsenal fără Arteta. ”A creat ceva special”, spune mijlocaşul ”tunarilor”
Care sunt cele mai BUNE motoare? Campioanele la consum / eficiență
Care sunt cele mai BUNE motoare? Campioanele la consum / eficiență
Creatură cu cap de lup care merge în două picioare, surprinsă lângă o grădină zoologică. Ce este vietatea înspăimântătoare
Creatură cu cap de lup care merge în două picioare, surprinsă lângă o grădină zoologică. Ce este vietatea înspăimântătoare
×