Poli i-a propus rezilierea contractului lui Tameș! „E OK, dar să-mi dea banii datorați”

Mijlocașul echipei FC Timișoara Iulian Tameș a declarat, vineri, că oficialii grupării bănățene i-au propus rezilierea contractului scadent la finalul acestui sezon, dar a precizat că va accepta doar dacă i se vor plăti restanțele salariale, transmite corespondentul MEDIAFAX.
Poli i-a propus rezilierea contractului lui Tameș! "E OK, dar să-mi dea banii datorați"

Mijlocașul echipei FC Timișoara Iulian Tameș a declarat, vineri, că oficialii grupării bănățene i-au propus rezilierea contractului scadent la finalul acestui sezon, dar a precizat că va accepta doar dacă i se vor plăti restanțele salariale, transmite corespondentul MEDIAFAX.

„Mi s-a propus rezilierea, dar nu știu ce să zic, dacă voi pleca sau nu… Dacă nu se mai vrea din partea lor, nu o să accept să merg degeaba acolo. Dar dacă nu o să găsesc nimic o să rămân până în vară, până când mai am contract. Duminică mă duc să discut. Mie dacă îmi dau ce au să îmi dea ca bani e OK, pentru că sunt câteva luni din urmă de primit. Dacă plec de acolo voi căuta o variantă în Liga I”, a spus Tameș.

Fotbalistul în vârstă de 33 de ani a adăugat că sunt șanse foarte mici să se realizeze un transfer la Dinamo deoarece nu l-a contactat nimeni oficial din partea grupării „alb-roșii”. „A fost ceva cu Dinamo, dar nimic concret. Au fost niște discuții, doar atât. Șansele de a ajunge la Dinamo sunt mici, ba chiar cred că nu e nicio șansă să se concretizeze ceva pentru că nu m-a contactat nimeni oficial de la Dinamo”, a explicat Iulian Tameș, care în cariera sa a câștigat un titlu de campion și trei Cupe ale României cu echipa Dinamo.

Sursa: Mediafax

Comentarii 0

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
  1. Nu folosiți cuvinte care să aducă o vătămare morală celorlalte persoane care comentează.
  2. Vă rugăm să faceți referiri doar la articolul în cauză și să nu folosiți un limbaj vulgar sau care să jignească.
  3. Nu sunt permise comentariile discriminatorii.
  4. Pentru protecția dumneavostră nu folosiți în comentarii informații personale.
  5. Daca aveți vreo plângere legată de administrarea siteului vă rugăm să trimiteți un mesaj la adresa de mail: [email protected]
Parteneri
Imaginile care NU S-AU VĂZUT de la nunta ministrului Nazare! Cine a fost alături de acesta la petrecere
Mediafax
Mădălina Apostol a fost internată la Psihiatrie înainte să moară. Afecțiunea de care suferea iubita lui Nick Rădoi
Cancan.ro
Cele mai periculoase drumuri din România după lăsarea întunericului. Șoselele naționale care trezesc coșmaruri multor șoferi
Adevarul.ro
Marius Măldărăşanu a susţinut că Andrei Nicolescu a încercat să-l păcălească, iar preşedintele lui Dinamo i-a dat replica: ”Asta a fost istoria”
Orangesport
Mădălina Apostol, iubita lui Nick Rădoi, a murit! Tânăra a lăsat în urmă trei copii. Ce s-a întâmplat în ultima perioadă cu tânăra?
Ce se întâmplă, doctore?
Începe să devină o obişnuinţă ca România să fie printre cele mai scumpe pieţe la energie din Europa
Economedia
BANCUL ZILEI. După prima noapte împreună, Bulă se duce la duş...
Râzi cu lacrimi
De ce fumătorii au un risc mai mic de Parkinson?
Descopera.ro
ULTIMA postare a Mădălinei Apostol. Ce a publicat cu câteva ore înainte să moară 🥲
Cancan.ro
Marius Damian de la Asia Express se topește pe picioare. De ce a slăbit atât de mult
Ciao.ro
Pești ucigași au invadat un parc tematic de lux
Go4Games
În localitățile unde CNAIR a montat radare fixe Poliția mai are voie să stea cu radarul mobil?
Promotor.ro
O româncă I-A SEDUS pe italieni! E printre cele mai populare! Nu este Mădălina Ghenea...
Mediafax Italia
AVERTISMENT PENTRU ȘOFERI! Cât te poate costa, mai nou, schimbarea bruscă de bandă?!
Mediafax Spania