Reghecampf s-a săturat și a răbufnit: „Cum să răspund eu despre ce spune Gigi Becali?”

Alin Grigore

Conferința de presă premergătoare meciului FCSB – Corvinul, din cea de-a 15-a etapă de campionat, a fost marcată de un moment ușor tensionat. Laurențiu Reghecampf (51 de ani) a răbufnit când jurnaliștii l-au rugat să ofere o reacție cu privire la criticile aduse de Gigi Becali lui Aymen Boutoutaou (25 de ani).

Francezul părea să fi intrat în grațiile patronului după derby-ul cu Rapid, în care a reușit o dublă, dar răbdarea nu a durat mult. Prestațiile slabe din următoarele meciuri au stârnit noi atacuri.

Cel mai probabil, el se va număra printre jucătorii care vor părăsi echipa în pauza competițională a iernii. Asta deși contractul expiră abia în 2029.

Lurențiu Reghecampf, iritat în conferința de presă. Totul a pornit de la Aymen Boutoutaou

De când a ajuns la FCSB, Aymen Boutoutaou a bifat 15 meciuri și a reușit să marcheze patru goluri. De asemenea, a oferit o pasă decisivă, dar Gigi Becali nu a fost deloc mulțumit.

Chestionat despre atacurile constante ale finanțatorului la adresa jucătorului său, Laurențiu Reghecampf nu a dorit să răspundă. Ba mai mult, și-a vărsat nervii pe jurnalistul care a abordat subiectul.

„(n.r. Patronul echipei pare că fie nu mai are răbdare, fie vrea să pună presiune pe Boutoutaou) De fiecare dată la conferințe mă întrebi același lucru. Nu îți răspund, nu îmi mai pune întrebări, te rog frumos! (n.r. Poate sperați să-l convingeți) Nu vreau să conving pe nimeni, fiecare e liber să spună ce vrea. Mai devreme mă întrebai de Baciu, acum de patronul echipei…

De ce mă pui să comentez lucruri care nu țin de mine? Cum să răspund eu despre ce spune alt om? Noi discutăm zi de zi, de mai multe ori în aceeași zi. Ce vreți să vă răspund? Să ne certăm prin intermediul dumneavoastră? (n.r. Poate se înșală în privința lui) Eu nu am cum să spun că un om se înșală. Fiecare om are propria mentalitate”, a declarat tehnicianul.

Mihai Stoica a bătut în retragere: „Aici s-a încheiat rolul meu”

La rândul său, Mihai Stoica a evitat să comenteze situația lui Boutoutaou, pe motiv că decizia îi aparține doar lui Gigi Becali. În schimb, a precizat că îl consideră un jucător capabil să facă diferența.

„Să mă întrebi de Boutoutaou? Nici tu nu știi ce să mă întrebi. Întreabă-l pe patron. Părerea mea nu contează. Am exprimat-o în momentul în care l-am propus și am spus că merită să dea o sumă mare pentru el. A dat curs, a avut încredere, vedem diferit în privința lui Aymen. Eu îl văd în continuare un jucător foarte bun, Gigi nu îl vede și contează doar ce crede el.

Întreabă-l pe Gigi dacă va mai primi șanse. Când o să antrenez eu, o să-ți răspund. Când o să fiu patron, deși nu cred, o să-ți răspund. Eu l-am văzut ca pe un jucător care poate face diferența, care ne poate ajuta. Aici s-a încheiat rolul meu”, a spus oficialul fostei campioane a României, la Prima Sport.

Comentarii 0

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
  1. Nu folosiți cuvinte care să aducă o vătămare morală celorlalte persoane care comentează.
  2. Vă rugăm să faceți referiri doar la articolul în cauză și să nu folosiți un limbaj vulgar sau care să jignească.
  3. Nu sunt permise comentariile discriminatorii.
  4. Pentru protecția dumneavostră nu folosiți în comentarii informații personale.
  5. Daca aveți vreo plângere legată de administrarea siteului vă rugăm să trimiteți un mesaj la adresa de mail: [email protected]