Pancu la „Ora de ProSport”: „Cu lotul pe care îl avem cred că ne zbăteam pe la mijlocul clasamentului în Liga 1”

Pancu la
  • Publicat:
  • Actualizat:

Alb-vișiniii s-au impus în meciul cu Gloria Buzău (2-0), prin golurile marcate de Lukanovic (26) și Ciolacu (90). Însă partida a fost una foarte tensionată, în special în tribune.

Fanii gazdelor au aruncat cu tot felul de obiecte spre banca de rezerve a giuleștenilor. Antrenorul secund, Florică Drăghici, a fost lovit de o piatră în spate, iar în repriza secundă jucătorii nu au putut să stea pe bancă.

Daniel Pancu spune că cei de la Buzău au provocat aceste incidente.

„Gazdele ne-au provocat permanent. Se putea întâmpla chiar și o tragedie la Buzău. O bucată de piatră l-a lovit în umăr pe unu dintre antrenorii noștri.” a declarat Pancu la „Ora de ProSport”.

Jucătorul giuleștenilor are încredere în colegii săi mai tineri și speră ca din primăvara echipa să fie mai închegată și să dea dovadă de constanță.

„Jucătorii tineri se maturizează de la etapă la etapă. Nu mă așteptam să câștigăm așa multe puncte în tur. Din primăvară mă aștept ca evoluțiile lor să fie bune și foarte bune, să dea dovadă de constanță. Cu lotul pe care îl avem cred că ne zbăteam pe la mijlocul clasamentului în Liga 1.” a mai spus Pancu.

Daniel Pancu a comentat și poza postată de Adrian Mutu modificată în Photoshop în care era „imortalizat” incidentul dintre el și Gabi Tamaș.

„Am simțul umorului, dar mi se pare o chestie copilărească. Credeam că suntem mai maturi. Oricum, nu se pune problema să fiu supărat”, a mai precizat Pancu.

Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
Milioane de români rămân fără pensii, în prag de Paşte! Veste teribilă pentru pensionari
Milioane de români rămân fără pensii, în prag de Paşte! Veste teribilă pentru pensionari
Rana groaznică a lui Romario Benzar. Imaginea vă poate afecta emoțional
Rana groaznică a lui Romario Benzar. Imaginea vă poate afecta emoțional
Te trec fiori! Ce au găsit polițiștii în locuința și în mașina individului care a luat-o pe Ana-Maria, tânăra gravidă în 6 luni, la ocazie?: „Doamne ferește! Cine știe câte victime sunt”
Te trec fiori! Ce au găsit polițiștii în locuința și în mașina individului care a luat-o pe Ana-Maria, tânăra gravidă…
Cerințele suprarealiste ale tehnicianului dorit de Bayern Munchen
Cerințele suprarealiste ale tehnicianului dorit de Bayern Munchen
Face furori la aproape 60 de ani! Vedeta curtată de toți bărbații are un fizic impresionant
Face furori la aproape 60 de ani! Vedeta curtată de toți bărbații are un fizic impresionant
Simona Halep iubeşte din nou. S-a retras de la turnee şi a postat imaginile romantice. Cine este alesul?
Simona Halep iubeşte din nou. S-a retras de la turnee şi a postat imaginile romantice. Cine este alesul?
BANCUL ZILEI. Bulă: - Nevastă, dacă un arab ţi-ar da o mie de parai te-ai culca cu el?
BANCUL ZILEI. Bulă: - Nevastă, dacă un arab ţi-ar da o mie de parai te-ai culca cu el?
Experiment: un tânăr a devenit om al străzii pentru a demonstra că poate ajunge milionar într-un an. Câţi bani a strâns în 10 luni
Experiment: un tânăr a devenit om al străzii pentru a demonstra că poate ajunge milionar într-un an. Câţi bani a…
Au editat ADN-ul uman cu Inteligența Artificială! Ce-a urmat este ULUITOR
Au editat ADN-ul uman cu Inteligența Artificială! Ce-a urmat este ULUITOR
Dată dispărută de pe reţelele sociale, fosta iubită a lui Adrian Mititelu Jr a postat acum primul mesaj! Ce a transmis Bunesa
Dată dispărută de pe reţelele sociale, fosta iubită a lui Adrian Mititelu Jr a postat acum primul mesaj! Ce a…
Au păcălit poporul cu televizorul! Ce înseamnă, de fapt, cifrele scrise de Sorin în baracă, la Survivor All Stars de la Pro TV
Au păcălit poporul cu televizorul! Ce înseamnă, de fapt, cifrele scrise de Sorin în baracă, la Survivor All Stars de…
Simona Halep e fost exclusă! Decizia luată chiar acum în tenis
Simona Halep e fost exclusă! Decizia luată chiar acum în tenis
"Am călătorit în timp". Profesorul ieșit din comă a fost în anul 3906 și spune ce urmează
Poveştile de iubire care au rămas doar o amintire! Imagini tari cu Gina Pistol, Răzvan Fodor sau Andra Măruţă şi foştii parteneri
Poveştile de iubire care au rămas doar o amintire! Imagini tari cu Gina Pistol, Răzvan Fodor sau Andra Măruţă şi…
AI-urile, capabile să discute între ele sau chiar să se joace - VIDEO
AI-urile, capabile să discute între ele sau chiar să se joace - VIDEO
Cum s-a răzbunat în mod spectaculos un bărbat părăsit de soție din cauză că era obez VIDEO
Cum s-a răzbunat în mod spectaculos un bărbat părăsit de soție din cauză că era obez VIDEO
Lozuri pentru sprijinirea sportivilor români la JO de la Paris
Lozuri pentru sprijinirea sportivilor români la JO de la Paris
Un nou SUV s-a lansat pe piața din România. Bate BMW sau Mercedes-Benz?
Un nou SUV s-a lansat pe piața din România. Bate BMW sau Mercedes-Benz?
Luna plină din 24 aprilie influențează anumite zodii. Cine va cunoaște succesul după acest fenomen
Luna plină din 24 aprilie influențează anumite zodii. Cine va cunoaște succesul după acest fenomen