O nouă forță în fotbalul românesc? „Sunt 50% șanse să preluăm clubul. Bani sunt, îi putem vira în 48 de ore de la semnarea actelor”

O nouă forță în fotbalul românesc?
  • Publicat:
  • Actualizat:

Vineri și-a făcut apariția la Brașov reprezentantul Nilor Group LTD, care dorește preluarea FC Brașov. Giovanni Pellegrini (foto) a avut un program extrem de încărcat încă din prima zi. Italianul a solicitat celor de la FC Brașov mai multe documente, a ținut să discute și cu Alexandru Neculaie, fiul patronului Ioan Neculaie, iar discuțiile s-au întins până seara târziu. Sâmbătă dimineața, Pellegrini a vizitat baza sportivă ICIM, unde a și urmărit antrenamentele grupelor de copii și juniori, după care a fost prezent în tribuna oficială la meciul dintre FC Brașov și Unirea Tărlungeni.

Grassini decide

La finalul jocului, Pellegrini a spus că șansele de preluare a clubului sunt de 50 la sută. „Nu am văzut toate documentele de la club, am mai cerut acte, astfel că urmează să mai discutăm. Până marți vom vedea dacă vom putea prelua FC Brașov. În acest moment șansele de preluare a clubului sunt de 50 la sută. Luni seara mă voi întâlni în Italia cu Lorenzo Grassini, Chief Executive Officer (CEO) al Nilor Group LTD, căruia îi voi prezenta un raport și dânsul va decide. Bani sunt, iar în 48 de ore de la semnarea actelor se pot vira în bancă. Din ce am văzut la meciul cu Unirea, cei din staff-ul tehnic au scos maxim posibil din jucători. Cred că echipa ar mai avea nevoie de patru jucători pentru a ataca promovarea”, a declarat Giovanni Pellegrini, care a avut o scurtă întâlnire, sâmbătă după-amiaza, și cu pirmarul Brașovului, George Scripcaru, după care a mers din nou la sediul clubului pentru a analiza mai multe documente.

Duminică la prânz, Pellegrini a părăsit România, iar luni seara va avea întâlnirea cu Lorenzo Grassini, cel care are puterea de decizie. „Sunt multe găuri la club, dar și așa sunt șanse destul de mari ca raportul lui Pellegrini să fie unul pozitiv, iar lucrurile se pot mișca. Oricum, o astfel de tranzacție nu se face de pe o zi pe alta. Alexandru Neculaie este decis să cedeze acțiunile, însă mai sunt multe aspecte neclare, referitoare la situația juridică a bazei sportive ICIM, a Stadionului Tineretului și multe altele”, spun sursele Monitorul Expres.

CITEȘTE TOT MATERIALUL PE LIGA2.RO!

Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
Ce a pățit acest pensionar italian de 79 de ani, după ce s-a cuplat cu o româncă de 28 de ani. Cine (și CE) era Simona, de fapt
Ce a pățit acest pensionar italian de 79 de ani, după ce s-a cuplat cu o româncă de 28 de…
Ea este cea mai sexy prezentatoare sportivă din lume! A debutat la 21 de ani și i se spune „Regina Europei”
Ea este cea mai sexy prezentatoare sportivă din lume! A debutat la 21 de ani și i se spune „Regina…
Anunțul făcut de Carmen Harra despre Florin Piersic! Totul se întâmplă la scurt timp după ce marele actor a fost mutat la un alt spital din Capitală: „Nu este încă timpul”
Anunțul făcut de Carmen Harra despre Florin Piersic! Totul se întâmplă la scurt timp după ce marele actor a fost…
Protocolul UEFA, încălcat grav în timpul partidei de pe Santiago Bernabeu: „Imaginile nu pot fi arătate pe stadion”
Protocolul UEFA, încălcat grav în timpul partidei de pe Santiago Bernabeu: „Imaginile nu pot fi arătate pe stadion”
Experții au dat verdictul: care sunt momentele ideale pentru o partidă de AMOR. Așa veți avea parte de clipe intense
Experții au dat verdictul: care sunt momentele ideale pentru o partidă de AMOR. Așa veți avea parte de clipe intense
Monica Tatoiu, dezvăluiri șocante. Abia a aflat că mai are doi frați rezultați din aventurile tatălui său: „I-a făcut un copil uneia, iar acum strănepotul ne-a găsit pe internet și vine în România”
Monica Tatoiu, dezvăluiri șocante. Abia a aflat că mai are doi frați rezultați din aventurile tatălui său: „I-a făcut un…
BANCUL ZILEI. Bulă: - M-am învățat minte... de azi nu mai conduc cu viteză. Ștrulă: - De ce?
BANCUL ZILEI. Bulă: - M-am învățat minte... de azi nu mai conduc cu viteză. Ștrulă: - De ce?
Urmează 48 de ore critice pentru Florin Piersic. Medic:
Urmează 48 de ore critice pentru Florin Piersic. Medic: "Depinde şi de sistemul imunitar, depinde şi de pacient"
A fost găsit LOCUL de VECI al unui MARE filosof! „Era chiar sub nasul tuturor”
A fost găsit LOCUL de VECI al unui MARE filosof! „Era chiar sub nasul tuturor”
Lovitură de milioane de euro dată, în București, de milionarul român care este coproprietar la cel mai tare restaurant din Dubai
Lovitură de milioane de euro dată, în București, de milionarul român care este coproprietar la cel mai tare restaurant din…
Anunțul făcut de Nicolae Bacalbașa despre Florin Piersic. Ce se întâmplă acum cu actorul: 'O septicemie este o situație imprevizibilă'
Anunțul făcut de Nicolae Bacalbașa despre Florin Piersic. Ce se întâmplă acum cu actorul: 'O septicemie este o situație imprevizibilă'
Se verifică banii românilor. Este obligatoriu până pe 25 mai. Legea spune clar
Se verifică banii românilor. Este obligatoriu până pe 25 mai. Legea spune clar
Cine e, de fapt, soția lui Florin Piersic
Cine e, de fapt, soția lui Florin Piersic
Divele care au atras toate privirile cu cele mai 'obraznice' ţinute! Imagini incendiare
Divele care au atras toate privirile cu cele mai 'obraznice' ţinute! Imagini incendiare
Rise of the Ronin Review: potențial imens, în mare parte irosit
Rise of the Ronin Review: potențial imens, în mare parte irosit
Luptător de la Trupele Speciale, filmat masturbându-se la serviciu. Poliția Sibiu, zguduită de anchete
Luptător de la Trupele Speciale, filmat masturbându-se la serviciu. Poliția Sibiu, zguduită de anchete
Bayer Leverkusen le oferă fanilor tatuaje gratuite pentru a sărbători performanţele din acest sezon
Bayer Leverkusen le oferă fanilor tatuaje gratuite pentru a sărbători performanţele din acest sezon
Care sunt cele mai BUNE motoare? Campioanele la consum / eficiență
Care sunt cele mai BUNE motoare? Campioanele la consum / eficiență
Ce a putut să găsească Mihai Morar într-o casă abandonată din Maramureș. A publicat imaginile tulburătoare în mediul online
Ce a putut să găsească Mihai Morar într-o casă abandonată din Maramureș. A publicat imaginile tulburătoare în mediul online
×