Mititelu și Olguța împart frățește fanii din Craiova

Redactor:
Cosmin Staicu
Mititelu și Olguța împart frățește fanii din Craiova
  • Publicat:
  • Actualizat:

FC Universitatea și CS Universitatea Craiova s-au întâlnit sâmbătă în meci direct, în etapa a II-a a Ligii a II-a, iar scorul final a fost 0-0.

După doi ani în care nu au avut nimic din punct de vedere fotbalistic, fanii craiovenii sunt în postura de a avea de unde alege. Revenirea echipei FC Universitatea și înscrierea celor de la CS Universitatea în competiția Ligii a II-a a împărțit opțiunile în Bănie, chiar dacă meciul direct, disputat sâmbăta trecută la Drobeta Turnu Severin, a stabilit clar că echipa lui Adrian Mititelu își revendică majoritatea suporterilor. Un sondaj pe străzile orașului realizat de ProSport, la mijlocul acestei săptămâni, nu relevă însă, în mod cu totul surprinzător, același procent categoric în dreptul celor de la
FC Universitatea Craiova. Aceasta pare să aibă de partea sa persoanele mai active, mai vocale, care se manifestă pe stadioane și fac deplasări, în timp ce „clubul Primăriei” pare să reunească microbiștii mai stabili, trecuți de prima tinerețe și care vizează în special fenomenul în sine.

Fanii își doresc o singură echipă în Craiova

Explicația celor care optează pentru echipa lui Mititelu este clară: „Aceea este adevărata echipă”. De partea cealaltă, s-au reunit însă cei care caută „stabilitate, seriozitate și performanță”, dar mai cu seamă cei care s-au îndepărtat de Știința din cauza celui care o conduce, în speță Adrian Mititelu.
Dacă vorbim despre galerie și ultrași, cei din Peluza Sud 97 sunt alături de FC Universitatea, în timp ce Sezione Ultra, gruparea de la peluza nord, și-a exprimat susținerea pentru CS Universitatea. Cei care sprijină echipa lui Adrian Mititelu contestă vehement apariția celeilalte echipe, pe care o denumesc „clonă”, în timp ce „opoziția” are o atitudine mai relaxată, fiind concentrată cu precădere pe fotbal. Deși sunt indicii care conduc  spre nașterea unei rivalități locale, precum în București sau Cluj, aproape toți cei chestionați, din ambele părți, și-ar dori să existe o singură echipă, dar fără Mititelu la cârmă.

Olguța ne-a luat terenurile, stadionul și acum încearcă să ne fure și suporterii. Dar pe oameni nu poți să-i manevrezi chiar atât de ușor
Adrian Mititelu, patron FC U Craiova

Toma Filip
Țin cu echipa lui Mititelu, fiindcă aceea este adevărata Știința. Nu am nimic cu cealaltă, dar nu e vechea echipă

Constantin Cioabă
Sunt cu CS Universitatea, așa s-a numit echipa pe vremuri și aceea cred că are palmaresul, nu l-a făcut Mititelu, el a făcut numai scandaluri

Ilie Ghițulescu
CS U este echipa orașului, acolo văd seriozitate, nu amatorism și scandaluri

Gheorghe Costea
Sunt cu echipa Primăriei, fiindcă Știința a fost mare doar când a fost alături de municipalitate

Dragoș Melcea
Nu sunt fan Mititelu, dar este echipa la el și țin cu FC Universitatea

George B.
Simpatizez cu CS U, vreau să simt că echipa mă reprezintă. Sper ca Badea să facă treabă

Viorel Burcea
Țin cu FC U, indiferent ce patron are, s-a văzut acum la Severin că majoritatea craiovenilor țin cu ea

Valentin Tichi
Sunt cu echipa lui Mititelu, am susținut-o și acum la meciul direct

Nicolae Cârjaliu
CS Universitatea este echipa de pe vremuri, când aveam performanțe, jucători mari, poate o să avem parte de aceleași bucurii. Trebuie să fie echipa noastră, nu a nu știu cui patron

Adrian Prunariu
Țin cu echipa lui Mititelu, aceea este Craiova, cealaltă este o clonă, înființată de FRF

Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
VIDEO EXPLOZIV | Lider PNL, surprins când o posedă în mașina de serviciu pe tanti Miuța
VIDEO EXPLOZIV | Lider PNL, surprins când o posedă în mașina de serviciu pe tanti Miuța
Se pregătește o lovitură fără precedent în Formula 1
Se pregătește o lovitură fără precedent în Formula 1
Mama lui Mirel face primele declarații, după ce fiul ei a ucis-o pe studenta la Medicină cu zeci de lovituri de cuțit. Ce a mărturisit în fața sediului de poliție, în ziua în care Andreea a fost condusă pe ultimul drum
Mama lui Mirel face primele declarații, după ce fiul ei a ucis-o pe studenta la Medicină cu zeci de lovituri…
Blonda care a uimit în finala Champions League din 2019 s-a reprofilat. Cu ce se ocupa acum tânăra
Blonda care a uimit în finala Champions League din 2019 s-a reprofilat. Cu ce se ocupa acum tânăra
Câți bani cere Oana Zăvoranu pentru o apariție la TV. Cristi Brancu a dat-o de gol: „Habar nu am dacă îi dă cineva!"
Câți bani cere Oana Zăvoranu pentru o apariție la TV. Cristi Brancu a dat-o de gol: „Habar nu am dacă…
BANCUL ZILEI. Tatăl către Bulă: Ce mai e nou pe la școală, băiete?
BANCUL ZILEI. Tatăl către Bulă: Ce mai e nou pe la școală, băiete?
Tatăl criminalului Mirel, în lacrimi după ce şi-a vizitat fiul.
Tatăl criminalului Mirel, în lacrimi după ce şi-a vizitat fiul. "Ne pare rău şi de el, şi de fata aceea…
Absolut HILAR! Cybertruck s-a făcut de TOT RÂSUL când a încercat să...
Absolut HILAR! Cybertruck s-a făcut de TOT RÂSUL când a încercat să...
Să-i fie ţărâna uşoară! Vedeta mutilată cu ciocanul de soţul ei, mesaj şocant despre tatăl celor două fete ale sale!
Să-i fie ţărâna uşoară! Vedeta mutilată cu ciocanul de soţul ei, mesaj şocant despre tatăl celor două fete ale sale!
Este incredibil ce le-a spus Mirel părinților săi! Au ieșit înmărmuriți după dialogul cu fiul lor
Este incredibil ce le-a spus Mirel părinților săi! Au ieșit înmărmuriți după dialogul cu fiul lor
Va deveni INTERZIS PRIN LEGE. Decizia se pregătește acum în ROMÂNIA. E un gest iubit de mulți
Va deveni INTERZIS PRIN LEGE. Decizia se pregătește acum în ROMÂNIA. E un gest iubit de mulți
Imagini tulburătoare de la înmormântarea Andreei! Tânăra ucisă Mirel Dragomir va fi condusă astăzi pe ultimul drum
Imagini tulburătoare de la înmormântarea Andreei! Tânăra ucisă Mirel Dragomir va fi condusă astăzi pe ultimul drum
Vedete cu lenjeria intimă la vedere! Topul celor mai transparenți chiloței
Vedete cu lenjeria intimă la vedere! Topul celor mai transparenți chiloței
F1 Manager 2024 va permite crearea și gestionarea unor noi echipe de Formula 1
F1 Manager 2024 va permite crearea și gestionarea unor noi echipe de Formula 1
Gușă - Vizer, conflictul ia amploare: interviul exploziv care adâncește ruptura din judo
Gușă - Vizer, conflictul ia amploare: interviul exploziv care adâncește ruptura din judo
Imagini ruşinoase din Gaza: soldaţi israelieni s-au fotografiat jucându-se cu lenjeria intimă a femeilor palestiniene
Imagini ruşinoase din Gaza: soldaţi israelieni s-au fotografiat jucându-se cu lenjeria intimă a femeilor palestiniene
Praful saharian ar putea afecta această piesă a mașinii
Praful saharian ar putea afecta această piesă a mașinii
Geamăna siameză Abby Hensel s-a căsătorit. Imagini cu ea și sora Brittany în rochie de mireasă. Cele două împart același trup
Geamăna siameză Abby Hensel s-a căsătorit. Imagini cu ea și sora Brittany în rochie de mireasă. Cele două împart același trup