Marian Iancu e categoric: „Mircea Sandu a vrut să ne execute, pe mine și pe Adrian Mititelu, ca să ne dea ca exemple. Devenisem prea incomozi pentru ei”. Ce spune despre lupta patronului lui FCU cu actuala conducere FRF. EXCLUSIV

Daniel Vlad
Marian Iancu e categoric: „Mircea Sandu a vrut să ne execute, pe mine și pe Adrian Mititelu, ca să ne dea ca exemple. Devenisem prea incomozi pentru ei". Ce spune despre lupta patronului lui FCU cu actuala conducere FRF. EXCLUSIV

Marian Iancu a spus pentru ProSport că Adrian Mititelu are tot dreptul să își caute dreptatea în justiție pentru dezafilierea lui FC Universitatea Craiova și este convins că, deși lupta patronului lui FCU nu o să fie una ușoară, totuși la final acesta are șanse mari să iasă victorios.

Adrian Mititelu a decis să ducă la baionetă cu orice risc lupta cu FRF, iar Marian Iancu este unul dintre oamenii de fotbal care consideră că patronul lui FCU are dreptate, deoarece excluderea și dezafilierea din urmă cu mai bine de un deceniu a lui FC Universitatea Craiova a fost una decisă în mare parte din cauza ambiției lui Mircea Sandu.

Însă, Marian Iancu, cel care la rândul său a avut de suferit din cauza fostei conduceri a FRF-ului, fiind declarat în 2011 chiar și persoana non grata de către Comitetul Executiv de la aceea vreme, consideră că lupta de acum a lui Adrian Mititelu cu actuala conducere a FRF pe contencios administrativ nu este deloc o luptă ușoară.

Marian Iancu e categoric: „Lupta pe contencios administrativ nu este deloc una ușoară și este imprevizibilă, dar Mititelu poate merge către victorie!”

Marian Iancu a mai spus pentru ProSport că rănile lui Adrian Mititelu sunt destul de vechi și au fost provocate de pe timpul regimului lui Mircea Sandu.

 

„Este clar și este chiar de înțeles că pe Adrian Mititelu îl doare și acum foarte toare tot ceea ce i s-a întâmplat lui FC Universitatea Craiova, continuatoarea Craiovei Maxima. Iar Adrian Mititelu nu are cum să o lase așa cu acea dezafiliere și e clar că el va merge până în pânzele albe pentru a i se face dreptate. Iar el chiar are dreptate în această luptă!

La vremea aia Mircea Sandu a vrut să ne execute, pe mine și pe Adrian Mititelu, ca să ne dea exemple deoarece noi doi devenisem două persoane prea incomode pentru ei. Iar Mircea Sandu a avut toate pârghiile să ne execute. El avea putere și putea să controleze totul împotriva noastră. Acel sistem al lui Mircea Sandu nu era un sistem corect și știți foarte bine ce meciuri se jucau pe vremea lui Sandu și ce făceau arbitrajele în meciuri. Știți foarte bine cum se câștigau campionatele pe timpurile alea.

Însă, revenind acum și la lupta lui Mititelu cu actuala conducere a FRF eu vă pot spune că pe contencios administrativ lupta este una imprevizibilă și poate să fie extrem de alunecoasă în funcție de mai multe lucruri. Eu nu am toate elementele și nu știu speța foarte bine, dar la cum văd eu că se mișcă lucrurile, totuși Mititelu se poate îndrepta către o mare victorie în Justiție. Și e clar că o să le facă probleme foarte mari. Însă, mai multe nu pot comenta, deoarece nu știu speța cu exactitate”, a spus Iancu.

Comentarii 0

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
  1. Nu folosiți cuvinte care să aducă o vătămare morală celorlalte persoane care comentează.
  2. Vă rugăm să faceți referiri doar la articolul în cauză și să nu folosiți un limbaj vulgar sau care să jignească.
  3. Nu sunt permise comentariile discriminatorii.
  4. Pentru protecția dumneavostră nu folosiți în comentarii informații personale.
  5. Daca aveți vreo plângere legată de administrarea siteului vă rugăm să trimiteți un mesaj la adresa de mail: [email protected]
Parteneri
FOTO: Actrița FIERBINTE din „Euphoria” într-o reclamă sportivă. Ipostaze PROVOCATOARE
Mediafax
O mai ții minte pe Deea? Ce s-a ales de prima femeie care a căzut în ispită la Insula Iubirii. S-a tatuat din cap până-n picioare și a ajuns de nerecunoscut
Cancan.ro
Cătunul în care mai locuiesc mai puțin de 30 de oameni. Este construit pe stâncă, aproape vertical: metoda ingenioasă prin care femeile împiedicau ouăle să cadă
Adevarul.ro
Marius Măldărăşanu a susţinut că Andrei Nicolescu a încercat să-l păcălească, iar preşedintele lui Dinamo i-a dat replica: ”Asta a fost istoria”
Orangesport
O recunoști pe fetița cu ochii verzi din fotografia aceasta? Astăzi este una dintre cele mai iubite artiste din România
Ce se întâmplă, doctore?
De ce cheltuiesc românii miliarde de euro pe vacanțe în străinătate?
Economedia
BANCUL ZILEI. După prima noapte împreună, Bulă se duce la duş...
Râzi cu lacrimi
Semnale misterioase detectate în jurul Pământului
Descopera.ro
Ioana, prima reacție după ce nepotul lui Năstase A ATACAT-O dur. Nu se lasă intimidată: 'O să ies și eu și o să le arăt'
Cancan.ro
Marius Damian de la Asia Express se topește pe picioare. De ce a slăbit atât de mult
Ciao.ro
Noul film Resident Evil promite să fie terifiant
Go4Games
A intrat la RAR pentru ITP și a atras toate privirile. Ce are special această mașină
Promotor.ro
SE SCHIMBĂ VREMEA RADICAL: furtuni violente și grindină după zilele de căldură! Alertă pentru românii care călătoresc în Italia
Mediafax Italia
Aici găsești CELE MAI IEFTINE CASE PE PLAJĂ! Prețurile sunt cu 72.000 de euro mai mici decât în zonele cunoscute
Mediafax Spania