Manea, la a doua promovare cu Gloria

Manea, la a doua promovare cu Gloria
  • Publicat:
  • Actualizat:

Cu 22 de ani în urmă, Nae Manea a mai promovat cu echipa din postura de antrenor secund-jucător

Retrogradați la masa verde la finalul sezonului trecut, după ce nu li s-a dat licență pentru Liga I, bistrițenii au stat în al doilea eșalon doar un an.

Penitența a fost de scurtă durată, în condițiile în care echipa a promovat matematic încă din etapa a 26-a, iar la finalul turului avea deja 10 puncte avans față de locul 3, primul nepromovabil!

Nae Manea a intrat în istoria clubului, ambele promovări ale bistrițenilor fiind legate de numele său. Prima dată s-a întâmplat la finalul sezonului 1989-1990, atunci când Manea era jucător, dar și secundul lui Remus Vlad. Acum, el a reușit să repete isprava, dar ca antrenor principal, o performanță cu care puțini se pot lăuda.

Tags:
Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
De la Floreasca, l-au internat la Obregia. Mititelu Jr., mutat la 'Spitalul 9'! Ce au constatat medicii + câte zile îl vor ține la psihiatrie
De la Floreasca, l-au internat la Obregia. Mititelu Jr., mutat la 'Spitalul 9'! Ce au constatat medicii + câte zile…
Rana groaznică a lui Romario Benzar. Imaginea vă poate afecta emoțional

Te trec fiori! Ce au găsit polițiștii în locuința și în mașina individului care a luat-o pe Ana-Maria, tânăra gravidă în 6 luni, la ocazie?: „Doamne ferește! Cine știe câte victime sunt”
Te trec fiori! Ce au găsit polițiștii în locuința și în mașina individului care a luat-o pe Ana-Maria, tânăra gravidă…
Cerințele suprarealiste ale tehnicianului dorit de Bayern Munchen

Ce pastile a ingerat Adrian Mititelu Jr.! A fost în comă 10 ore, iar medicii s-au chinuit să-i salveze viața!

Simona Halep iubeşte din nou. S-a retras de la turnee şi a postat imaginile romantice. Cine este alesul?

BANCUL ZILEI. Bula îsi întreabă dirigintele: - Dom’ profesor, care e diferența dintre bărbați și femei?

EXPERIMENT. Cum deosebim vopseaua naturală pentru ouă de cea clasică, plină de E-uri

Au editat ADN-ul uman cu Inteligența Artificială! Ce-a urmat este ULUITOR

Răsturnare de situaţie! Cine a preluat, de fapt, şefia clanului Corduneanu, după moartea Stăpânului Moldovei

Ultimele cuvinte pe care Ana-Maria a reușit să le rostească mamei sale, înainte să fie găsită moartă: „Mi-a zis că…”

AUSTRIA poate îngropa România. Ne decid soarta. S-a anunțat azi, 24 aprilie

Amenzi de 2900 de lei pentru ȘOFERII care fac această greșeală în trafic

Poveştile de iubire care au rămas doar o amintire! Imagini tari cu Gina Pistol, Răzvan Fodor sau Andra Măruţă şi foştii parteneri
Poveştile de iubire care au rămas doar o amintire! Imagini tari cu Gina Pistol, Răzvan Fodor sau Andra Măruţă şi…
AI-urile, capabile să discute între ele sau chiar să se joace - VIDEO

Cum s-a răzbunat în mod spectaculos un bărbat părăsit de soție din cauză că era obez VIDEO

Lozuri pentru sprijinirea sportivilor români la JO de la Paris

Un nou SUV s-a lansat pe piața din România. Bate BMW sau Mercedes-Benz?

Luna plină din 24 aprilie influențează anumite zodii. Cine va cunoaște succesul după acest fenomen