Conducerea Concordiei Chiajna îl va convoca luni pe Liță Dumitru la o sedință în care se va discuta foarte clar rămânea acestuia pe banca ilfovenilor.
Concordia Chiajna a ratat obiectivul și în acest sezon, iar de la vară echipa va începe al șaptelea sezon de Liga 2 după retrogradarea din prima ligă.
Apele s-au agitat în tabăra ilfovenilor chiar la o zi de la meciul pe care Concordia Chiajna l-a pierdut cu Unirea Ungheni, scor 1-3, după ce Liță Dumitru a intervenit, duminică dimineața, într-o emisune televizată, unde i-a jignit pe jucătorii adversarilor, făcându-i amatori, la fel cum i-a caracterizat și pe elevii săi.
Totodată, fostul mare internațional a atacat indirect și vechiul staff, dar și pe oamenii din conducere, afirmând că nu el a adus la echipă jucătorii din actual lot al Concordiei. În plus, a afirmat că nu dorește să își lege numele de o eventuală retrogradare.
Contactat de către ProSport, Cristi Tănase, președintele Concordiei a acceptat să ne vorbească despre situația creată de Liță Dumitru în cursul zilei de duminică.
„Cred că cel mai bine era să îl sunați pe nea Liță ca să vă explice dânsul de ce a făcut în cadrul unei emsiuni aceste declarații. Dar, dacă m-ați sunat pe mine, atunci am să vă spun următoarele lucruri și vreau să le cerem încă o dată scuze celor de la Unirea Ungheni. Eu unul nu am văzut în direct intervenția lui nea Liță. Am fost anunțat de ofițerul nostru de presă. Iar dacă e să vorbim foarte clar, atunci vreau să știți că la club la noi este și un regulament intern. Nu poți să intri prin emisuni fără să ai acceptul conducerii.
Vreau să vă spun că după aceste afirmații ale domnului Liță Dumitru noi am și dat un comunicat. Ne-am cerut scuze, dar ne-am cerut scuze chiar și telefonic domnilor de la Ungheni. Noi cei de la Concordia, ca și parteneri de competiție, nu îi considerăm sub nicio formă amatori. Îi respectăm și nu îi considerăm amatori pe jucătorii lor. Nu considerăm pe nimeni amator. Domnul Liță Dumitru i-a jignit pe cei de la Ungheni în numele său personal. Nu este poziția clubului.
Vom discuta foarte serios cu domnul Liță Dumitru toate aceste lucruri în cursul zilei de luni. Nu l-am sunat duminică deoarece am atâta experiență ca să nu reacționez la cald. Domnul Liță i-a jignit chiar și pe jucătorii noștri, făcându-i și pe ei amatori, iar domnia lui trebuie să lucreze în continuare cu acești jucători, nu? Se va prezenta în vestiar în fața lor, nu?
Trebuie să vedem clar dacă dânsul mai vrea să stea la Concordia. La cum a pus problema în acea emisiune dânsul a dat în toată lumea de pe la noi din club, a dat chiar și în mine. Și atunci pot să îmi pun și eu întrebarea dacă dânsul oare mai vrea să rămână la Concordia? Dacă nu mai vrea, atunci să ne spună clar în față. Nu să ajungem să se facă astfel de declarații prin spațiul public.
Acești jucători de la Concordia au fost aduși la club de cei din vechiul staff. Au fost consultați chiar și Gabi Tamaș și Scarlatache și e evident că și eu am fost implicat în campania asta de transferuri. Practic, nea Liță a dat în noi toți, inclusiv în mine. Însă, luni vom regla toate aceste lucruri. Dacă nea Liță avea vreo problemă, cred că o puteam rezolva în bucătăria noastră internă. Nu să ieșim public să dăm în toată lumea. Ne-a creat tuturor un disconfort.
Eu sunt și reprezentat în Comitetul Executiv al cluburilor de Liga 2 și nu e frumos ca cei de la Ungheni să fie făcuți amatori. Cum nu sunt amatori nici jucătorii noștri. Nea Liță Dumitru cu acești jucători a învins liderul Ligii 2, mă refer la Csikszereda, și a obținut și alte rezultate bune tot cu ei. Dar de ce am ratat acum obiectivul? Această analiză o vom face în cadrul clubului”, a spus Tănase.
/https%3A%2F%2Fwww.prosport.ro%2Fwp-content%2Fuploads%2F2024%2F07%2FLita-Dumitru-i-a-scris-lui-Dan-Sucu-pe-internet-in-cazul-Cristi-Sapunaru.-%E2%80%9EE-dureros-ce-se-intampla.webp)
Liță Dumitru a avut o intervenție în cursul dimineții de duminică în cadrul unei emisiuni, afirmând următoarele lucruri despre jucători de la Unghieni și de cei de la Chiajna: „Ieri am mâncat bătaie de la o echipă de amatori. Și îmi cer scuze că zic amatori, dar ai mei au fost și mai amatori. Ne-au umilit în a doua repriză.
Trebuie să luăm măsuri rapide. Eu nu am venit la Concordia să retrogradez echipa. Nu știu cine i-a adunat aici și i-a antrenat. Eu am avut o perioadă bună aici, iar acum am făcut două meciuri nule și două pierdute. Nu vreau să se lege de numele meu pentru că nu eu am adus jucători aici”, a spus Liță Dumitru, la Digi Sport.
„Clubul Sportiv Concordia Chiajna, prin Președintele Cristian Tănase, își prezintă scuzele pentru declarațiile antrenorului Ion „Liță” Dumitru, care i-a numit pe jucătorii de la Clubul Sportiv Unirea Ungheni 2018 «niște amatori» și menționează că declarația tehnicianului este una personală.
Clubul Sportiv Concordia Chiajna îi felicită pe partenerii de competiție pentru victoria obținută și le doreste succes în continuare.
Conducerea Clubului Sportiv Concordia Chiajna va analiza rezultatele echipei, prestația jucătorilor și aportul actualului staff tehnic, care au dus la ocuparea locului 13 în clasament, la finalul sezonului regular”, a transmis Concordia Chiajna.