FRF mai dă o șansă haosului din Liga a II-a!** Lipsa banilor a făcut ca nu toate echipele să se înscrie pentru noul sezon! Soluția găsită de Federație:

FRF mai dă o șansă haosului din Liga a II-a!** Lipsa banilor a făcut ca nu toate echipele să se înscrie pentru noul sezon! Soluția găsită de Federație:
  • Publicat:
  • Actualizat:

Timișoara se unește cu Recașul și vrea să joace sub numele de ACS Poli, în timp ce Slatina își face o echipă din Alro și FC Olt
Federația așteaptă încă un semn din partea Craiovei

18 august este data oficială de începere a noului sezon al celui de-al doilea eșalon la finalul căruia ar trebui să avem parte de primul pas din reforma competițională, și anume reducerea seriilor la câte 14 echipe. Din păcate, luni, când s-a terminat înscrierea în competiție, federația s-a trezit că nu toate echipele cu drept de participare au făcut acest demers. În aceste condiții, pentru a evita începerea sezonului cu mai puține echipe, s-a decis mutarea termenului limită de înscriere pe data de 30 iulie. Această prelungire le-a dat o speranță în plus unor formații în tentativa de a face rost de banii necesari participării în campionat.

Timișoara, la a treia schimbare

Cu Politehnica lui Marian Iancu în insolvență, autoritățile locale din Timișoara au găsit soluția de a păstra fotbalul de pe Bega în Liga a II-a. S-au asociat cu nou-promovata ACS Recaș și au format ACS Poli Timișoara, care va juca pe „Dan Păltinișanu”. Este a treia oară în istoria recentă a orașului când se apelează la astfel de soluții, după Dacia Pitești (2000) și AEK București (2002). Cosmin Petruescu, autorul promovării Recașului în Liga a II-a, va fi secund la noua echipă a Timișoarei, principal fiind desemnat Vali Velcea. ACS Poli a făcut deja primul antrenament în noul format, încă de sâmbătă, singura problemă majoră rămânând dreptul de promovare în Liga I. Până ieri, FRF nu a dat o declarație oficială în acest sens.

FC Olt a murit, trăiască AS FC Olt!

Anul trecut, județul Olt a avut două formații în Liga a II-a, Alro și FC Olt, cea din urmă evoluând la Piatra-Olt. Inițial, autoritățile locale au decis ca în noul sezon să se formeze o singură echipă a județului, fiind preferată ca schelet FC Olt, chiar dacă Alro a fost mai bine clasată. La mijlocul săptămânii, a apărut o informație conform căreia echipa păstrată va fi Alro, care își va schimba numele în AS FC Olt!

Cadou de la FRF pentru Bănie

Ședința Comitetului de Urgență al FRF de marți a decis ca S.C. Fotbal Club U Craiova SA să fie primită în noul sezon al Ligii a II-a. În ciuda acestui fapt, oltenii nu prea par entuziasmați de această șansă, Mititelu fiind ocupat mai mult să își recupereze jucătorii pierduți prin desființarea echipei. În aceste condiții, nu s-a făcut nimic concret pentru participarea în campionat, deși un grup de 25 de jucători, avându-l drept lider de opinie pe fostul căpitan al lui Alro, Ionuț Stancu, și cuprinzându-i printre alții pe Murgan, Vigariu, Săceanu sau Ghindeanu, s-a oferit să joace gratis pentru noua echipă a Craiovei.

Buftea, Alba Iulia și Bacău, pe butuci!

Rezultatele alegerilor locale au făcut victime și la nivelul celui de-al doilea eșalon. Multe echipe și-au pierdut suportul local prin schimbările survenite la primării. Buftea a decis să nu se înscrie, însă păsuirea de două săptămâni dată de FRF a schimbat un pic socotelile. Ilfovenii încearcă de zor să facă un parteneriat cu o conjudețeană pentru a-și continua activitatea cumva, cea mai recentă tentativă fiind cu formația din Voluntari.
În schimb, Unirea Alba Iulia a depus săptămâna trecută cerere de înscriere, dar lipsa fondurilor va duce la retragerea echipei în condițiile în care este singura care nu s-a reunit până acum! Și în Bacău problemele sunt mari, Sechelariu fiind dispus să cedeze FCM-ul celor de la Primărie, însă cei 500.000 de euro ceruți sunt considerați a fi prea mulți.

Giurgiu spune adio Ligii a II-a!

Astra Giurgiu este o victimă colaterală a mutării echipei mari pe malul Dunării. În acest moment, conducerea Astrei Ploiești nu este interesată să continue activitatea satelitului în Liga a II-a, fiind tentată să mute echipa un eșalon mai jos! Chiar dacă s-au reunit și au jucat și un amical, giurgiuvenii nu au încă un antrenor principal și nu știu unde vor juca „acasă”, în condițiile în care Astra se va muta pe stadionul pe care a jucat satelitul în sezonul trecut.
Alte echipe de tradiție au probleme

Numărul cluburilor lipsite de griji este foarte mic, criza financiară și schimbările politice afectând serios acest eșalon. Echipe cu nume precum Farul, UTA, Sportul, Voința Sibiu sau Mioveni – ultimii cu o penalizare de 13 puncte pentru neîndeplinirea baremului în Liga I, au probleme financiare, dar vor continua să joace în Liga a II-a. Însă sezonul 2012-2013 se anunță încă de pe acum a fi unul pe viață și pe moarte, în care multe echipe se vor lupta mai întâi pentru a evita desființarea și de-abia apoi retrogradarea.

Este foarte adevărat că există greutăți mari la anumite echipe din Liga a II-a și a III-a și din păcate domnii primari nu mai sunt interesați de aceste echipe
Ștefan Stana, membru în Comitetul Executiv al FRF

„Deoarece multe cluburi din Liga a 2-a și Liga a 3-a nu au depus cererile oficiale de înscriere în competiție în termenul prevăzut de art.39.1 lit.k din ROAF se dispune prorogarea acestui termen până la 30 iulie 2012″ Decizia 11 / 17.07.2012 a Comitetului de Urgență a FRF

O să meargă înainte doar cei care pot sau cei care vor. Nu este normal ca după ce ai pierdut două jocuri acasă să te retragi pentru că tu consideri că n-ai șanse să reziști…
Ștefan Stana, membru în Comitetul Executiv al FRF

Nu s-a luat o decizie în privința locurilor libere care vor rămâne în Liga a II-a
Cornel Șfaițer, membru în Comitetul Executiv al FRF

SITUAȚIA ECHIPELOR ÎN MOMENTUL DE FAȚă
Echipa    Antrenor    Când s-a reunit
Sportul    Daniel Isăilă    2 iulie
Delta    Constantin Gache    2 iulie
Săgeata    Aurel Șunda    2 iulie
Botoșani    Costel Orac    2 iulie
Brăila    Alin Pânzaru (interimar)    2 iulie
FCM Bacău    Cristi Popovici    9 iulie
Farul    Ion Barbu    9 iulie
Callatis    Mugurel Cornățeanu    9 iulie
Dunărea Gl.    Eugen Baștină    9 iulie
Astra Giurgiu    Gabi Deaconu (interimar)    9 iulie
CS Otopeni    Viorel Ion (nou)    9 iulie
Dinamo II    Ilie Alexe (nou)    25 iunie
Rapid Suceava    Ovidiu Murariu (nou)    9 iulie
Unirea Slobozia    Marin Dună (nou)    2 iulie
CS Buftea    Lavi Hrib    4 iulie
Corona    Daniel Bona    5 iulie
FCM Tg. Mureș    Alexandru Pelici (nou)    2 iulie
Voința Sibiu    Dorin Zotincă (nou)    2 iulie
CS Mioveni    Mihăiță Ianovschi (nou)    5 iulie
ACS Poli    Vali Velcea    14 iulie
UTA    Adrian Falub    2 iulie
Alro    –    nu s-a mai reunit
Luceafărul    Leo Grozavu    2 iulie
Chindia    Flavius Stoican    2 iulie
FC Bihor    Gheorghe Ghiț    9 iulie
Alba Iulia    –    nu s-au reunit
FC Argeș    Viorel Dumitrescu    2 iulie
FC Maramureș    Romulus Buia    9 iulie
CSM Rm. Vâlcea    Alin Artimon    25 iunie
FC Olt    Daniel Oprescu    9 iulie
Damila Măciuca    Erik Lincar    2 iulie
ACS Recaș    Cosmin Petruescu    4 iulie

Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
Milioane de români rămân fără pensii, în prag de Paşte! Veste teribilă pentru pensionari
Milioane de români rămân fără pensii, în prag de Paşte! Veste teribilă pentru pensionari
Rana groaznică a lui Romario Benzar. Imaginea vă poate afecta emoțional
Rana groaznică a lui Romario Benzar. Imaginea vă poate afecta emoțional
„A luat foc” Incident cumplit la câteva săptămâni de la decesul lui Mădălin, tânărul mort în accidentul din Deveselu
„A luat foc” Incident cumplit la câteva săptămâni de la decesul lui Mădălin, tânărul mort în accidentul din Deveselu
Cerințele suprarealiste ale tehnicianului dorit de Bayern Munchen
Cerințele suprarealiste ale tehnicianului dorit de Bayern Munchen
Face furori la aproape 60 de ani! Vedeta curtată de toți bărbații are un fizic impresionant
Face furori la aproape 60 de ani! Vedeta curtată de toți bărbații are un fizic impresionant
Simona Halep iubeşte din nou. S-a retras de la turnee şi a postat imaginile romantice. Cine este alesul?
Simona Halep iubeşte din nou. S-a retras de la turnee şi a postat imaginile romantice. Cine este alesul?
BANCUL ZILEI. Bulă: - Nevastă, dacă un arab ţi-ar da o mie de parai te-ai culca cu el?
BANCUL ZILEI. Bulă: - Nevastă, dacă un arab ţi-ar da o mie de parai te-ai culca cu el?
Experiment: un tânăr a devenit om al străzii pentru a demonstra că poate ajunge milionar într-un an. Câţi bani a strâns în 10 luni
Experiment: un tânăr a devenit om al străzii pentru a demonstra că poate ajunge milionar într-un an. Câţi bani a…
Au editat ADN-ul uman cu Inteligența Artificială! Ce-a urmat este ULUITOR
Au editat ADN-ul uman cu Inteligența Artificială! Ce-a urmat este ULUITOR
Câți bani a ajuns să primească Nadia Comăneci de la statul român. Suma care intră, lunar, în conturile Zeiței de la Montreal
Câți bani a ajuns să primească Nadia Comăneci de la statul român. Suma care intră, lunar, în conturile Zeiței de…
Au păcălit poporul cu televizorul! Ce înseamnă, de fapt, cifrele scrise de Sorin în baracă, la Survivor All Stars de la Pro TV
Au păcălit poporul cu televizorul! Ce înseamnă, de fapt, cifrele scrise de Sorin în baracă, la Survivor All Stars de…
"Am călătorit în timp". Profesorul ieșit din comă a fost în anul 3906 și spune ce urmează
Poveştile de iubire care au rămas doar o amintire! Imagini tari cu Gina Pistol, Răzvan Fodor sau Andra Măruţă şi foştii parteneri
Poveştile de iubire care au rămas doar o amintire! Imagini tari cu Gina Pistol, Răzvan Fodor sau Andra Măruţă şi…
AI-urile, capabile să discute între ele sau chiar să se joace - VIDEO
AI-urile, capabile să discute între ele sau chiar să se joace - VIDEO
Cum s-a răzbunat în mod spectaculos un bărbat părăsit de soție din cauză că era obez VIDEO
Cum s-a răzbunat în mod spectaculos un bărbat părăsit de soție din cauză că era obez VIDEO
Lozuri pentru sprijinirea sportivilor români la JO de la Paris
Lozuri pentru sprijinirea sportivilor români la JO de la Paris
Un nou SUV s-a lansat pe piața din România. Bate BMW sau Mercedes-Benz?
Un nou SUV s-a lansat pe piața din România. Bate BMW sau Mercedes-Benz?
Ce legătură este între Anamaria Prodan și Gabriela Lucuțar. Impresara și Regina Întunericului se cunosc de mulți ani
Ce legătură este între Anamaria Prodan și Gabriela Lucuțar. Impresara și Regina Întunericului se cunosc de mulți ani