FOTO – Pleșan și Izvoranu, sub comanda lui Lincar. Vor fi prezentați miercuri

Redactor:
Cosmin Staicu
FOTO - Pleșan și Izvoranu, sub comanda lui Lincar. Vor fi prezentați miercuri
  • Publicat:
  • Actualizat:

Startul neconvingător de sezon, atât ca joc, cât și ca rezultate, i-a alertat deja pe conducătorii celor de la CS Universitatea Craiova, care au decis să întărească echipa pentru ca obiectivul de a promova să fie unul realist. Cele două egaluri în campionat, dar mai ales eliminarea prematură din Cupa României le-au zdruncinat încrederea patronilor în Ioan Codoban, cel care s-a ocupat de formarea lotului, aducând în majoritate jucători pe care îi impresariază. Astfel, Pavel Badea a fost lăsat să intervină și pe latură sportivă, el insistând pentru transferul a doi jucători cu nume, Pleșan și Izvoranu. Cei doi s-au antrenat aseară în complexul „Ion Oblemenco”, separat însă față de restul lotului, în curând urmând a intra în programul echipei. Prezentarea celor doi era programată pentru luni, însă a fost amânată pentru miercuri, atunci când șefii clubului speră să mai aibă cel puțin o noutate. În tratative sunt foștii atacanți ai Sportului, Ferfelea și Curelea, însă negocierile sunt în impas din cauza sumelor mari cerute de cei doi.

Naș și fin

Pleșan și Izvoranu au fost colegi și la Poli Timișoara, în sezonul 2006-2007, Pleșan fiind și nașul de cununie al jucătorului originar din Galați. Născut la Moldova Nouă, Pleșan s-a consacrat la Universitatea Craiova, echipă pe care a părăsit-o în 2005. De atunci, a mai jucat la Dinamo, Poli Timișoara, Steaua și în Rusia, la Volga Nijni Novgorod. Mijlocașul de 30 de ani are și 7 selecții în naționala României, pentru care a marcat un gol, unul celebru de altfel, în amicalul câștigat de „tricolori” cu 5-1 pe „Giulești” în fața Germaniei, în 2004. Silviu Izvoranu are 31 de ani, a mai evoluat la Poli Timișoara, Dinamo, Astra, Internațional Curtea de Argeș, „U” Cluj și din 2011 în Ucraina, la Volyn Luțk, acolo unde a fost coechipier până în vară cu foștii jucători ai Craiovei, Iliev și Subotic, dar și cu Eric Bicfalvi.

Biletele online sunt gratis

CS Universitatea Craiova va acorda bilete gratuite la meciul cu CSM Metalul Reșița celor care le comandă pe site-ul oficial al clubului, www.csuc.ro. Disputa dintre alb-albaștri și echipa din Valea Domanului este programtă sâmbătă, de la ora 18, fiind televizată de TVR 3. Biletele online se pot comanda până miercuri, ora 12, acestea urmând a fi livrate pe adresa fanilor fără costuri. Gruparea din Bănie anunță că tichetele pot fi comandate pentru orice sector din stadion, cu excepția tribunei oficiale și tribunei 0.

Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
Prețul uriaș cu care a ajuns să se vândă kilogramul de miel în Mega Image din București
Prețul uriaș cu care a ajuns să se vândă kilogramul de miel în Mega Image din București
Xavi a luat decizia în mai puțin de 24 de ore, după ce Barcelona l-a pus să-și dea afară propriul frate
Xavi a luat decizia în mai puțin de 24 de ore, după ce Barcelona l-a pus să-și dea afară propriul…
„A luat foc” Incident cumplit la câteva săptămâni de la decesul lui Mădălin, tânărul mort în accidentul din Deveselu
„A luat foc” Incident cumplit la câteva săptămâni de la decesul lui Mădălin, tânărul mort în accidentul din Deveselu
Cerințele suprarealiste ale tehnicianului dorit de Bayern Munchen
Cerințele suprarealiste ale tehnicianului dorit de Bayern Munchen
S-a transformat total după ce a fost diagnosticat cu cancer. Fostul prezentator i-a ȘOCAT pe toți cu prezența lui
S-a transformat total după ce a fost diagnosticat cu cancer. Fostul prezentator i-a ȘOCAT pe toți cu prezența lui
Lovitură devastatoare pentru Simona Halep
Lovitură devastatoare pentru Simona Halep
BANCUL ZILEI. Un dinamovist merge împreună cu câinele său într-un bar: - Dom’le, incredibil ce câine ai!
BANCUL ZILEI. Un dinamovist merge împreună cu câinele său într-un bar: - Dom’le, incredibil ce câine ai!
Judeţele care se vor dezvolta puternic. Proiectul de infrastructură care va transforma estul României
Judeţele care se vor dezvolta puternic. Proiectul de infrastructură care va transforma estul României
RUINELE unui ORAȘ imens, găsite pe planeta Marte? Cercetătorii, ULUIȚI!
RUINELE unui ORAȘ imens, găsite pe planeta Marte? Cercetătorii, ULUIȚI!
Decizia radicală luată de fiica cea mare a lui Cristi Borcea, la 20 de ani. Momentul care îi poate schimba total viaţa
Decizia radicală luată de fiica cea mare a lui Cristi Borcea, la 20 de ani. Momentul care îi poate schimba…
Indicatorul rutier pe care puțini șoferi îl cunosc. Ce trebuie să faci și unde poate fi întâlnit
Indicatorul rutier pe care puțini șoferi îl cunosc. Ce trebuie să faci și unde poate fi întâlnit
Semnul de circulație pe care șoferii SUNT OBLIGAȚI să îl cunoască. Foarte puțini îl recunosc, DE FAPT
Semnul de circulație pe care șoferii SUNT OBLIGAȚI să îl cunoască. Foarte puțini îl recunosc, DE FAPT
A început livrarea pensiilor pe luna mai. Data exactă când intră banii pe card. Poșta Română a făcut anunțul
A început livrarea pensiilor pe luna mai. Data exactă când intră banii pe card. Poșta Română a făcut anunțul
Wow sau Bau? Cât de mult le-au schimbat operaţiile estetice pe vedetele din România
Wow sau Bau? Cât de mult le-au schimbat operaţiile estetice pe vedetele din România
Jocul oficial al Campionatului Mondial de Formula 1 va fi lansat mai devreme
Jocul oficial al Campionatului Mondial de Formula 1 va fi lansat mai devreme
Moartea în chinuri a inginerului Ursu, Navalnîi de România. Cum acoperă statul român crimele securiștilor VIDEO
Moartea în chinuri a inginerului Ursu, Navalnîi de România. Cum acoperă statul român crimele securiștilor VIDEO
Die Welt publică acordul de pace pe care Ucraina şi Rusia l-ar fi putut semna în aprilie 2022
Die Welt publică acordul de pace pe care Ucraina şi Rusia l-ar fi putut semna în aprilie 2022
❗Greșeala pe care mulți o fac la schimbarea ULEIULUI mașinii ❗
❗Greșeala pe care mulți o fac la schimbarea ULEIULUI mașinii ❗
Ce mai face și cum arată acum fosta ispită masculină de la Insula Iubirii, Sorin. S-a căsătorit și pare mai fericit ca niciodată
Ce mai face și cum arată acum fosta ispită masculină de la Insula Iubirii, Sorin. S-a căsătorit și pare mai…