Eugen Trică, prima soluție de antrenor pentru FC U Craiova, după demiterea lui Ovidiu Stângă: „Nu depinde de mine, conducerea știe mai bine ce are de făcut” | EXCLUSIV

Eugen Trică, prima soluție de antrenor pentru FC U Craiova, după demiterea lui Ovidiu Stângă:
  • Publicat:

ProSport a aflat că Adrian și Adiță Mititelu caută deja antrenor după ce l-au demis pe Ovidiu Stângă și au mai multe nume pe listă, dar prima soluție ar fi revenirea lui Eugen Trică la FC U Craiova.

Adrian Mititelu Jr. a decis să-l dea afară pe Ovidiu Stîngă de la FC U Craiova, deși acesta fusese instalat pe banca oltenilor în luna decembrie a anului trecut, iar gruparea din Liga 2 este în căutarea unui nou principal.

Decizia lui Adrian Mititelu Jr. de a renunța la serviciile lui Ovidiu Stîngă a venit după eșecul suferit de FC U Craiova pe terenul lui U Cluj, scor 1-0. Astfel, patronul grupării din Bănie s-a orientat către Eugen Trică.

Eugen Trică, prima soluție de antrenor pentru FC U Craiova

ProSport a discutat cu Eugen Trică despre o posibilă colaborare cu FC U Craiova, iar acesta recunoaște că a fost contactat de către oficialii echipei din Liga a 2-a pentru a prelua banca tehnică și recunoaște că și-ar dori să se întoarcă.

„Am văzut că a fost demis Ovidiu, îmi pare rău pentru el, dar asta este meseria noastră. Am fost căutat, nu vreau să vorbesc prea multe. Nu știu ce va fi, vom vedea. Din punctul meu de vedere nu ar fi nicio problemă să mă întorc, dar nu depinde de mine. Conducerea clubului știe mai bine ce are de făcut. Eu atât pot să zic: decizia nu e la mine”, a declarat Eugen Trică pentru ProSport.

Eugen Trică este liber de contract după despărțirea de AFC Turris, echipă la care a stat în perioada noiembrie 2020 – februarie 2021. Acesta a mai pregătit-o pe FC U Crraiova între mai 2019 – august 2020.

FC U Craiova a picat pe locul 2

FC U Craiova a picat pe locul 2 în clasamentul din Liga 2, cu 31 de puncte, la egalitate cu Șirineașa și Farul Constanța și la un punct în spatele liderului Politehnica Timișoara, dar oltenii au un meci în minus.

Pentru FC U Craiova urmează meciul cu Farul Constanța, sâmbătă, 20 martie, de la ora 11.00, în etapa 18 din Liga 1, sezonul 2020 – 2021.

Andrei Trifan / Autor
Fotbalul este viața lui. Actualul Redactor-șef al ProSport s-a îndrăgostit de Sportul Rege pe vremea Generației de Aur și a jucat, el însuși, la nivel de juniori, pentru formațiile de Liga 1 Rocar și FC Național mai bine de 11 ani. A absolvit Colegiul Național Tudor Vianu, dar pasiunea ... citește mai mult
Cornel Popescu a debutat în jurnalism la începutul anilor 2000, iar de atunci a lucrat pentru numeroase publicații de sport. Acesta este absolvent al Facultății de Jurnalism din cadrul Universității Spiru Haret. Din decembrie 2009, Cornel Popescu ocupă postul de redactor la ProSport citește mai mult
Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
Grațiela Corduneanu, la un pas să înfunde închisoarea. Scandal uriaș produs de nevasta interlopului din Iași
Grațiela Corduneanu, la un pas să înfunde închisoarea. Scandal uriaș produs de nevasta interlopului din Iași
Total bizar: iubita l-a pus să semneze un contract: ”Era foarte supărată!” Ce e obligat să facă și lucrurile interzise
Total bizar: iubita l-a pus să semneze un contract: ”Era foarte supărată!” Ce e obligat să facă și lucrurile interzise
Tânărul pe care Mădălin îl urmărea cu mașina rupe tăcerea: „A murit din prostia lui”
Tânărul pe care Mădălin îl urmărea cu mașina rupe tăcerea: „A murit din prostia lui”
„Foarte bun!” Portar pentru naționala României: „El va fi opțiunea la EURO”
„Foarte bun!” Portar pentru naționala României: „El va fi opțiunea la EURO”
S-a transformat total după ce a fost diagnosticat cu cancer. Fostul prezentator i-a ȘOCAT pe toți cu prezența lui
S-a transformat total după ce a fost diagnosticat cu cancer. Fostul prezentator i-a ȘOCAT pe toți cu prezența lui
Câți bani li s-au promis chefilor Bontea, Scărlătescu și Dumitrescu ca să revină la Masterchef. Suma care i-a convins să-și adio de la Antena 1
Câți bani li s-au promis chefilor Bontea, Scărlătescu și Dumitrescu ca să revină la Masterchef. Suma care i-a convins să-și…
BANCUL ZILEI. Ștrulă: - Bulă, care este poziția ta preferată în timp ce faci amor?
BANCUL ZILEI. Ștrulă: - Bulă, care este poziția ta preferată în timp ce faci amor?
Vremea 22 aprilie - 20 mai 2024. Prognoza meteorologilor de 1 Mai şi de Paşte; ANM anunţă o uşoară încălzire de la mijlocul săptămânii viitoare
Vremea 22 aprilie - 20 mai 2024. Prognoza meteorologilor de 1 Mai şi de Paşte; ANM anunţă o uşoară încălzire…
L-au CREAT pe Dumnezeu! Inteligența Artificială Supremă este AICI?!
L-au CREAT pe Dumnezeu! Inteligența Artificială Supremă este AICI?!
Ce a decis familia lui Costel Corduneanu, în ziua înmormântării Stăpânului Moldovei! Totul a fost filmat cu o dronă
Ce a decis familia lui Costel Corduneanu, în ziua înmormântării Stăpânului Moldovei! Totul a fost filmat cu o dronă
Familia lui Costel Corduneanu refuză să deschidă sicriul cu trupul neînsuflețit. Motivul pentru care apropiații au luat această decizie
Familia lui Costel Corduneanu refuză să deschidă sicriul cu trupul neînsuflețit. Motivul pentru care apropiații au luat această decizie
Viorica de la Clejani este în doliu: Mereu mi-a fost frică, parcă a presimțit...
Viorica de la Clejani este în doliu: Mereu mi-a fost frică, parcă a presimțit...
Ce sport practică fiica lui Corduneanu? Elisa îi calcă pe urme, deși are 12 ani
Ce sport practică fiica lui Corduneanu? Elisa îi calcă pe urme, deși are 12 ani
Wow sau Bau? Mike a uimit trecătorii după ce a apărut în colanţi la braţul Iuliei Albu. Criticul de modă şi-a dat OK-ul
Wow sau Bau? Mike a uimit trecătorii după ce a apărut în colanţi la braţul Iuliei Albu. Criticul de modă…
AI-urile, capabile să discute între ele sau chiar să se joace - VIDEO
AI-urile, capabile să discute între ele sau chiar să se joace - VIDEO
De ce suntem penultimii în UE la salarii și primii la creșterea prețurilor. Expert: „Inflația e mama tuturor taxelor”
De ce suntem penultimii în UE la salarii și primii la creșterea prețurilor. Expert: „Inflația e mama tuturor taxelor”
11 sportivi români vor urca în ring la Campionatul European de box
11 sportivi români vor urca în ring la Campionatul European de box
Ce înregistrează, de fapt, „CUTIA NEAGRĂ” a mașinii? Devine obligatorie din iulie
Ce înregistrează, de fapt, „CUTIA NEAGRĂ” a mașinii? Devine obligatorie din iulie
„Nu mai e de trăit” O româncă stabilită în Italia este stupefiată de un nou fenomen
„Nu mai e de trăit” O româncă stabilită în Italia este stupefiată de un nou fenomen