Dodu: „Se folosesc metode specifice”

Redactor:
Daniel Remes
Dodu: „Se folosesc metode specifice
  • Publicat:

După eșecul cu cântec de sâmbătă, de la Piatra Neamț, cu Ceahlăul, scor 2-3, oficialii de la Progresul nu și-au găsit liniștea. Mai întâi au trecut prin momente teribile sâmbătă seară, când tehnicianul Marius Șumudică, împreună cu alți doi oficiali, a fost implicat într-un accident lângă Urziceni. Apoi, ieri, președintele Marian Dodu (foto dreapta), a lansat un atac virulent la adresa arbitrului central Sorin Mocan, dar și la adresa conducerii Ceahlăului. „Arbitrajul a fost mai mult decât potrivnic. Ne așteptam să fim defavorizați, dar nici chiar în halul acesta. Oficialii nemțeni folosesc metode specifice pentru a câștiga”, a declarat Dodu, care apoi a ținut să precizeze că Ceahlăul nu are șanse să promoveze. „Dacă ar juca toate meciurile doar pe teren, cei de la Ceahlăul nu ar avea cum să promoveze. Nu au echipă de Liga I”, a completat oficialul Progresului.

Marius Șumudică se simte bine
Legat de accidentul de sâmbătă seară, președintele Marian Dodu ne-a dat asigurări că toți cei trei oficiali ai clubului bucureștean sunt în afara oricărui pericol. „Șumudică este bine și este acasă acum. A fost sâmbătă seară la Spitalul de Urgență, unde a mai făcut un control amănunțit, și totul este în regulă. La fel și ceilalți doi oficiali. Toată lumea a trecut cu bine de accident”, a declarat Dodu.

"Fiecare are dreptul la o opinie. Este treaba domnului Dodu ce declară. Eu sunt în concediu la Cannes și mă simt foarte bine." – Gheorghe Ștefan, președinte Ceahlăul

Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
Zanni este câștigătorul Survivor 2024?! Cum s-a dat de gol, după ce s-a întors din Republica Dominicană
Zanni este câștigătorul Survivor 2024?! Cum s-a dat de gol, după ce s-a întors din Republica Dominicană
A venit răspunsul CNA, după sesizarea în care s-a cerut interzicerea alăturării numelui ”București” denumirii CSA Steaua
A venit răspunsul CNA, după sesizarea în care s-a cerut interzicerea alăturării numelui ”București” denumirii CSA Steaua
„A luat foc” Incident cumplit la câteva săptămâni de la decesul lui Mădălin, tânărul mort în accidentul din Deveselu
„A luat foc” Incident cumplit la câteva săptămâni de la decesul lui Mădălin, tânărul mort în accidentul din Deveselu
Cerințele suprarealiste ale tehnicianului dorit de Bayern Munchen
Cerințele suprarealiste ale tehnicianului dorit de Bayern Munchen
Face furori la aproape 60 de ani! Vedeta curtată de toți bărbații are un fizic impresionant
Face furori la aproape 60 de ani! Vedeta curtată de toți bărbații are un fizic impresionant
Simona Halep iubeşte din nou. S-a retras de la turnee şi a postat imaginile romantice. Cine este alesul?
Simona Halep iubeşte din nou. S-a retras de la turnee şi a postat imaginile romantice. Cine este alesul?
BANCUL ZILEI. Polițistul la stomatolog: - Măseaua este moartă! Îi punem coroană?
BANCUL ZILEI. Polițistul la stomatolog: - Măseaua este moartă! Îi punem coroană?
Vreme rea în cea mai mare parte a ţării, până vineri dimineaţă. La munte sunt anunţate ninsori şi vijelii
Vreme rea în cea mai mare parte a ţării, până vineri dimineaţă. La munte sunt anunţate ninsori şi vijelii
ADEVĂRUL despre specia Homo Sapiens, dezgropat într-un sit din...
ADEVĂRUL despre specia Homo Sapiens, dezgropat într-un sit din...
Fosta soţie a lui Cristi Borcea, transformare spectaculoasă la 54 de ani: Nu-mi propun să întoarcă bărbații capul după mine!
Fosta soţie a lui Cristi Borcea, transformare spectaculoasă la 54 de ani: Nu-mi propun să întoarcă bărbații capul după mine!
Prognoza meteo Accuweather actualizată | Temperaturi anormale în București, după trecerea valului saharian
Prognoza meteo Accuweather actualizată | Temperaturi anormale în București, după trecerea valului saharian
Vestea cumplită primită de Simona Halep. A venit anunțul privind marele vis din 2024
Vestea cumplită primită de Simona Halep. A venit anunțul privind marele vis din 2024
Știrea momentului despre Iliescu! Breaking news!
Știrea momentului despre Iliescu! Breaking news!
Poveştile de iubire care au rămas doar o amintire! Imagini tari cu Gina Pistol, Răzvan Fodor sau Andra Măruţă şi foştii parteneri
Poveştile de iubire care au rămas doar o amintire! Imagini tari cu Gina Pistol, Răzvan Fodor sau Andra Măruţă şi…
Jocul oficial al Campionatului Mondial de Formula 1 va fi lansat mai devreme
Jocul oficial al Campionatului Mondial de Formula 1 va fi lansat mai devreme
Halep, la mâna italienilor: ultima șansă a Simonei de a juca la Roma depinde de niște criterii clare
Halep, la mâna italienilor: ultima șansă a Simonei de a juca la Roma depinde de niște criterii clare
Prima competiţie de frumuseţe AI din lume
Prima competiţie de frumuseţe AI din lume
Noul Renault Captur, disponibil în România. SUV-ul de oraș bate DUSTER?
Noul Renault Captur, disponibil în România. SUV-ul de oraș bate DUSTER?
Lovitură grea pentru chef Richard. Juratul a pierdut un concurent după al treilea battle: „Am pierdut?! E corect să iasă!”. Ce au filmat camerele
Lovitură grea pentru chef Richard. Juratul a pierdut un concurent după al treilea battle: „Am pierdut?! E corect să iasă!”.…