Cum i-au rupt sufletul suporterii Stelei lui Marius Lăcătuș! Gestul pentru care „Fiara” nu îi poate ierta vreodată: „Au intrat peste mine!”. Dezvăluiri tulburătoare

Cum i-au rupt sufletul suporterii Stelei lui Marius Lăcătuș! Gestul pentru care „Fiara” nu îi poate ierta vreodată: „Au intrat peste mine!”. Dezvăluiri tulburătoare
  • Publicat:
  • Actualizat:

Cum i-au rupt sufletul suporterii Stelei lui Marius Lăcătuș! Gestul pentru care „Fiara” nu îi poate ierta vreodată! Dezvăluiri tulburătoare

Marius Lăcătuș a lucrat pentru CSA Steaua din iulie 2017 până în iunie 2019, perioadă în care a fost director sportiv și manager, însă între el și clubul din eșalonul secund s-a produs o ruptură de proporții din cauza suporterilor.

La aproape patru anu de la momentul în care a hotărât să plece de la Steaua, Marius Lăcătuș a făcut dezvăluiri incredibile despre modul în care a fost tratat de către suporterii lui CSA. Acesta susține că ultrașii au intrat peste el în vestiar și au avut o atitudine necorespunzătoare în fața lui.

„Au intrat peste mine în vestiar. M-a deranjat atitudinea lor, mai ales că se vorbise la început. Mi-aduc aminte cum a început acest proiect. Suporterii au fost alături de noi, de echipă, au contribuit și financiar la tot ce însemnau cheltuieli la acel moment. Am avut discuții nenumărate cu ei. 

Mi-au spus că vor să aibă o echipă a clubului, că vor fi alături de noi, că vom promova sau nu vom promova, un an, doi, cât va fi nevoie. Nu este ușor să formezi o echipă nou nouță”, a declarat Marius Lăcătuș, conform Digi Sport. 

Marius Lăcătuș. „Ne-au zis să plecăm! Nu mai vorbesc despre vocabularul pe care l-au folosit!”

Marius Lăcătuș, fostul antrenor de la CSA Steaua, a dezvăluit și care a fost planul său la formația Armatei în perioada petrecută în Ghencea, dar nu a ratat ocazia să îi taxeze din nou pe fanii Stelei.

„Nu am vrut să aducem jucători de peste 29 de ani, de peste 30 de ani și să promovăm poate din primul an. Eu am văzut altfel lucrurile, am vrut să aduc jucători de perspectivă, am adus fotbaliști de 17, 18 sau 19 ani de la clubul Regal. Ne-am mai completat și am încercat să ne pregătim pentru Liga 3. 

Revenind la acel moment, suporterii au venit peste noi în vestiar, la Ghencea. Ne-au reproșat și mie, și jucătorilor că am ratat promovarea, ne-au zis să plecăm, asta m-a durut! Nu mai vorbesc de vocabularul pe care l-au folosit”, a mai punctat Marius Lăcătuș, potrivit sursei citate.

Cornel Popescu a debutat în jurnalism la începutul anilor 2000, iar de atunci a lucrat pentru numeroase publicații de sport. Acesta este absolvent al Facultății de Jurnalism din cadrul Universității Spiru Haret. Din decembrie 2009, Cornel Popescu ocupă postul de redactor la ProSport citește mai mult
Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
Simona Halep, tot mai aproape de retragerea din tenis? Ce lovitură: a fost exclusă
Simona Halep, tot mai aproape de retragerea din tenis? Ce lovitură: a fost exclusă
FOTO „Arată dezgustător”. S-a umplut de mușchi după retragere, dar un fost coleg l-a pus la punct: „N-aș face la fel”
FOTO „Arată dezgustător”. S-a umplut de mușchi după retragere, dar un fost coleg l-a pus la punct: „N-aș face la…
„A luat foc” Incident cumplit la câteva săptămâni de la decesul lui Mădălin, tânărul mort în accidentul din Deveselu
„A luat foc” Incident cumplit la câteva săptămâni de la decesul lui Mădălin, tânărul mort în accidentul din Deveselu
Cerințele suprarealiste ale tehnicianului dorit de Bayern Munchen
Cerințele suprarealiste ale tehnicianului dorit de Bayern Munchen
Alimentul pe care Nadia Comăneci îl mănâncă zilnic, imediat cum se trezește. Dieta de nota 10 a „Reginei” la 62 de ani
Alimentul pe care Nadia Comăneci îl mănâncă zilnic, imediat cum se trezește. Dieta de nota 10 a „Reginei” la 62…
Simona Halep iubeşte din nou. S-a retras de la turnee şi a postat imaginile romantice. Cine este alesul?
Simona Halep iubeşte din nou. S-a retras de la turnee şi a postat imaginile romantice. Cine este alesul?
BANCUL ZILEI. Polițistul la stomatolog: - Măseaua este moartă! Îi punem coroană?
BANCUL ZILEI. Polițistul la stomatolog: - Măseaua este moartă! Îi punem coroană?
Românii care se pot pensiona cu 5 ani mai devreme, din toamnă. Noua lege aduce şi măriri de 90%
Românii care se pot pensiona cu 5 ani mai devreme, din toamnă. Noua lege aduce şi măriri de 90%
Semnal CIUDAT de la o galaxie DIN APROPIERE! Cercetătorii din toată lumea l-au primit
Semnal CIUDAT de la o galaxie DIN APROPIERE! Cercetătorii din toată lumea l-au primit
Alexandra Stan s-a filmat fără sutien şi le-a pus o întrebare fanilor! Ce a vrut să afle excentrica artistă
Alexandra Stan s-a filmat fără sutien şi le-a pus o întrebare fanilor! Ce a vrut să afle excentrica artistă
Zanni este câștigătorul Survivor 2024?! Cum s-a dat de gol, după ce s-a întors din Republica Dominicană
Zanni este câștigătorul Survivor 2024?! Cum s-a dat de gol, după ce s-a întors din Republica Dominicană
Ungaria a luat fața României. Ungurii ne-au umilit din nou
Ungaria a luat fața României. Ungurii ne-au umilit din nou
Știrea momentului despre Iliescu! Breaking news!
Știrea momentului despre Iliescu! Breaking news!
Wow sau Bau? Cât de mult le-a schimbat operaţiile estetice pe vedetele din România
Wow sau Bau? Cât de mult le-a schimbat operaţiile estetice pe vedetele din România
Jocul oficial al Campionatului Mondial de Formula 1 va fi lansat mai devreme
Jocul oficial al Campionatului Mondial de Formula 1 va fi lansat mai devreme
Afacerea care ia amploare în România. Locațiile apar ca ciupercile după ploaie, dar tot par neîncăpătoare: „Nu mai avem locuri disponibile”
Afacerea care ia amploare în România. Locațiile apar ca ciupercile după ploaie, dar tot par neîncăpătoare: „Nu mai avem locuri…
O româncă va arbitra returul unei semifinale din UEFA Women’s Champions League
O româncă va arbitra returul unei semifinale din UEFA Women’s Champions League
❗Greșeala pe care mulți o fac la schimbarea ULEIULUI mașinii ❗
❗Greșeala pe care mulți o fac la schimbarea ULEIULUI mașinii ❗
Cât costă cea mai ieftină înmormântare organizată de „Regina Întunericului”. Suma este accesibilă pentru toate buzunarele
Cât costă cea mai ieftină înmormântare organizată de „Regina Întunericului”. Suma este accesibilă pentru toate buzunarele