Ciprian Marica le ia apărarea rapidiștilor, după ce au încălcat regulile: „Nici echipele din Liga 1 nu pot îndeplini aceste condiții”

Ciprian Marica le ia apărarea rapidiștilor, după ce au încălcat regulile: „Nici echipele din Liga 1 nu pot îndeplini aceste condiții”
  • Publicat:
  • Actualizat:

Ciprian Marica (34 de ani), finanțatorul echipei Farul Constanța, intervine în scandalul iscat de către Rapid în Liga 2, după ce jucătorii lui Dan Alexa au fost surprinși antrenându-se în efectiv complet.

FC Argeș amenință cu retragerea din campionat, dacă rapidiștii nu vor fi sancționați pentru încălcarea regulilor. În mediul online, a apărut o imagine de la antrenamentul Rapidului, cu jucătorii lui Dan Alexa în efectiv complet. La polul opus se află Ciprian Marica, a cărei echipă a intrat în vacanță, ca urmare a clasării pe locul 10 în Liga 2.

Ciprian Marica le ia apărarea rapidiștilor

„Regulile sunt aproape imposibil de respectat. A fost o conferință cu toate cluburile din Liga 2 și ni s-au prezentat condițiile în care putem relua antrenamentele, fără o dată certă cu privire la reluarea campionatului. Eu sunt sceptic și vizavi de echipele de Liga 1 că pot îndeplini aceste condiții.

Ceea ce mă deranjează este că nu încercăm să adaptăm, ci adoptăm idei pe care cei de afară le îndeplinesc cu brio”, a spus Ciprian Marica, la Digi Sport.

Reacția rapidiștilor: „Au numărat și maseorii, magazinerul și manechinele”

Ovidiu Burcă, directorul general al Rapidului, a oferit o reacție cu privire la acuzele celorlalte echipe din play-off-ul Ligii 2.

Oficialul a ținut să asigure că echipa lui Dan Alexa respectă toate normele de siguranță, iar numărătoarea persoanelor de pe teren, în poza publicată, s-a făcut în mod eronat. De asemenea, rapidiștii sunt de părere că „acuzele piteștenilor sunt deplasate”.

„Fotbal Club Rapid ține să precizeze că toate ședințele de pregătire ale echipei se desfășoară respectând absolut toate normele impuse în contextul actual. Înainte de reluarea programului de antrenamente, jucătorii și staff-ul tehnic și administrativ au efectuat două teste COVID și toți participanții beneficiază permanent de măști și dezinfectanți. Jucătorii respectă distanțarea socială și sunt cantonați într-un hotel închiriat de către club.

Este adevărat că suferim la capitolul infrastructură beneficiind de un singur teren de antrenament. Deși în aceste condiții antrenorii sunt obligați să rămână pe teren aproape întreaga zi, jucătorii se pregătesc în grupe de câte patru și se intersectează doar în anumite momente când intră sau ies de pe teren. Cei care au monitorizat dintr-un balcon efectivul rapidist aflat la antrenament au luat în calcul nu doar jucătorii prezenți, dar și maseorii, magazinerul și manechinele parte integrantă în ședința de pregătire”, a spus Ovidiu Burcă.

Andreea Visu / Autor
Pasiunea pentru fotbal este o moștenire de familie, astfel că drumul către jurnalismul sportiv a venit natural. A intrat în presă în anul 2016, la IlfovSport. A început să scrie despre ligile inferioare și ușor-ușor a promovat la Revista IlfovSport, denumită ulterior 100% Sport. A lucrat ... citește mai mult
Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
Alex Ciucu a ascuns 11 ani relația paralelǎ! EA i-a fost amantă. Avem imaginile
Alex Ciucu a ascuns 11 ani relația paralelǎ! EA i-a fost amantă. Avem imaginile
Scene sfâșietoare la înmormântarea lui Costel Corduneanu! Ce s-a întâmplat la cimitir, în timp ce sicriul cu trupul neînsuflețit al bărbatului era coborât în groapă?
Scene sfâșietoare la înmormântarea lui Costel Corduneanu! Ce s-a întâmplat la cimitir, în timp ce sicriul cu trupul neînsuflețit al…
„Foarte bun!” Portar pentru naționala României: „El va fi opțiunea la EURO”
„Foarte bun!” Portar pentru naționala României: „El va fi opțiunea la EURO”
S-a transformat total după ce a fost diagnosticat cu cancer. Fostul prezentator i-a ȘOCAT pe toți cu prezența lui
S-a transformat total după ce a fost diagnosticat cu cancer. Fostul prezentator i-a ȘOCAT pe toți cu prezența lui
Câți bani li s-au promis chefilor Bontea, Scărlătescu și Dumitrescu ca să revină la Masterchef. Suma care i-a convins să-și adio de la Antena 1
Câți bani li s-au promis chefilor Bontea, Scărlătescu și Dumitrescu ca să revină la Masterchef. Suma care i-a convins să-și…
BANCUL ZILEI. Ștrulă: - Bulă, care este poziția ta preferată în timp ce faci amor?
BANCUL ZILEI. Ștrulă: - Bulă, care este poziția ta preferată în timp ce faci amor?
Ancuţa Popoviciu rămâne judecătoarea dosarului de la 2 Mai. Judecătoria Mangalia a respins defintiv cererea de abţinere
Ancuţa Popoviciu rămâne judecătoarea dosarului de la 2 Mai. Judecătoria Mangalia a respins defintiv cererea de abţinere
L-au CREAT pe Dumnezeu! Inteligența Artificială Supremă este AICI?!
L-au CREAT pe Dumnezeu! Inteligența Artificială Supremă este AICI?!
Ion Țiriac a plătit un preț obscen și a așteptat cinci ani să o primească. Miliardarul este acum în extaz! Imagini colosale
Ion Țiriac a plătit un preț obscen și a așteptat cinci ani să o primească. Miliardarul este acum în extaz!…
Grațiela Corduneanu, la un pas să înfunde închisoarea. Scandal uriaș produs de nevasta interlopului din Iași
Grațiela Corduneanu, la un pas să înfunde închisoarea. Scandal uriaș produs de nevasta interlopului din Iași
Oana Roman suferă din nou. Tragedie infinită, după ce şi-a pierdut mama: Să sărbătorești în Ceruri
Oana Roman suferă din nou. Tragedie infinită, după ce şi-a pierdut mama: Să sărbătorești în Ceruri
Ce a moștenit fiica lui Costel Corduneanu, la doar 12 ani. Elisa a...
Ce a moștenit fiica lui Costel Corduneanu, la doar 12 ani. Elisa a...
ProTV vs. Antena 1! Vedetele care au trădat şi s-au mutat de la un post la altul după ce au cunoscut celebritatea
ProTV vs. Antena 1! Vedetele care au trădat şi s-au mutat de la un post la altul după ce au…
AI-urile, capabile să discute între ele sau chiar să se joace - VIDEO
AI-urile, capabile să discute între ele sau chiar să se joace - VIDEO
De ce suntem penultimii în UE la salarii și primii la creșterea prețurilor. Expert: „Inflația e mama tuturor taxelor”
De ce suntem penultimii în UE la salarii și primii la creșterea prețurilor. Expert: „Inflația e mama tuturor taxelor”
11 sportivi români vor urca în ring la Campionatul European de box
11 sportivi români vor urca în ring la Campionatul European de box
Ce înregistrează, de fapt, „CUTIA NEAGRĂ” a mașinii? Devine obligatorie din iulie
Ce înregistrează, de fapt, „CUTIA NEAGRĂ” a mașinii? Devine obligatorie din iulie
„Nu mai e de trăit” O româncă stabilită în Italia este stupefiată de un nou fenomen
„Nu mai e de trăit” O româncă stabilită în Italia este stupefiată de un nou fenomen