Barajul pentru Liga a II-a

Redactor:
Mihai Andries
  • Publicat:

Astăzi, Federația Română de Fotbal a anunțat regulamentul de disputare a turneelor de baraj pentru promovarea în Liga a II-a. Iată mai jos comunicatul oficial:

1. În conformitate cu dispozițiile ROAF – Anexa 7, promovează în Liga a II-a, campionatul ediției 2008/2009, echipele clasate pe primul loc în fiecare din cele 6 serii ale Ligii a III-a și alte două echipe câștigătoare ale turneului de baraj, la care participă ocupantele locului doi din cele 6 serii ale campionatului Ligii a III-a, ediția 2007/2008.

2. Turneele de baraj se organizează pe teren neutru iar jocurile vor avea loc după sistemul 1–3, 3–2, 1–2 și, respectiv, 4–6, 6–5, 4–5 (cifrele corespund fiecărei serii din Liga a III-a), în zilele de 23, 27 și 30 mai 2008, cu începere de la ora 17.30.

3. În cazul în care, după terminarea celor 90 de minute de joc, rezultatul este egal, se va proceda la executarea a câte cinci lovituri de departajare, de către fiecare echipă, în mod alternativ. Dacă cele două echipe au executat câte cinci lovituri fiecare și au înscris același număr de goluri sau nu au înscris nici unul, executarea loviturilor va continua în aceeași ordine până când una din echipe înscrie cu un gol mai mult decât cealaltă din același număr de lovituri. Procedura aplicabilă în cazul loviturilor de departajare este cea prevăzută de Legile Jocului.

4. La toate jocurile  FRF va delega arbitri și observatori, baremurile acestora fiind cele corespunzătoare campionatului Ligii a II-a.

5. Promovează în Liga a II-a echipa care, după desfășurarea tuturor jocurilor din turneul de baraj, a acumulat cel mai mare număr de puncte. În cazul în care, după desfășurarea celor trei jocuri, două sau toate cele trei echipe se află la egalitate de puncte, pentru departajarea lor se aplică, în ordine, următoarele criterii:
a) numărul mai mare de puncte obținute în jocul direct;
b) golaverajul mai bun (diferența între golurile marcate și cele primite în jocurile de baraj);
c) numărul mai mare de goluri marcate în jocurile de baraj;
d) departajarea prin lovituri din punctul de pedeapsă, iar în cazul în care egalitatea persistă, se va lua în calcul numărul mai mare de goluri marcate din loviturile de departajare.
e) starea discipinară mai bună în jocurile de baraj: numărul mai mic de cartonașe galbene și eliminări, respectiv etape de suspendare;
f) vârsta medie mai mică a jucătorilor fiecărei echipe (intră în calcul numai jucătorii care au participat efectiv la jocurile de baraj);
g) tragerea la sorți

6. Sancțiunile care decurg din cumulul de cartonașe galbene primite de jucători în campionatul Ligii a III-a nu acționează în jocurile de baraj, menținându-se numai efectul suspendărilor aplicate pentru alte abateri disciplinare. 

7. În turneul de baraj echipele sunt obligate să folosească pe toată durata jocului cel puțin doi jucători juniori (în condițiile art.16.12 din ROAF) și au dreptul să schimbe 4 jucători.

8. Cauzele disciplinare se vor soluționa de către un judecător unic atât în fond cât și în apel, deciziile date în apel fiind irevocabile. Termenul pentru introducerea apelului este de 24 de ore de la pronunțare.

9. Pentru fiecare turneu de baraj, Comitetul de Urgență al FRF va aproba judecători unici din partea Comisiei de Disciplină și din partea Comisiei de Apel (propuși de președinții comisiilor respective)

10. Echipele participante suportă toate cheltuielile privind transportul și întreținerea jucătorilor și oficialilor proprii și sunt obligate să prezinte la fiecare joc două rânduri de echipament, de culori diferite, arbitrii urmând să decidă înaintea jocurilor cu privire la culoarea echipamentului care va fi folosit.

11. Organizatoarele jocurilor sunt:
a) Asociația Județeană de Fotbal Prahova, pe stadionul „Poiana” din Câmpina – pentru echipele clasate pe locul doi în seriile 1, a 2-a și a 3-a; director de turneu numit de FRF: Stelian Ilie;
b) Asociația Județeană de Fotbal Alba, pe stadionul „Unirea” din Alba Iulia – pentru echipele clasate pe locul doi în seriile a 4-a, a 5-a și a 6-a; director de turneu numit de FRF: Adrian Rămureanu

Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
Câți euro primește un român, la cules de sparanghel în Germania. Salariul este uriaș!
Câți euro primește un român, la cules de sparanghel în Germania. Salariul este uriaș!
Ilie Dumitrescu a spus lucrurilor pe nume, în direct la TV: ”Stai puțin, că m-ai provocat”
Ilie Dumitrescu a spus lucrurilor pe nume, în direct la TV: ”Stai puțin, că m-ai provocat”
Îngropat de viu, un bărbat a fost salvat ca prin minune după 4 zile de stat sub pământ
Îngropat de viu, un bărbat a fost salvat ca prin minune după 4 zile de stat sub pământ
Elias Charalambous a sărbătorit alături de fiica sa! Apariție ravisantă pentru frumoasa Andriana
Elias Charalambous a sărbătorit alături de fiica sa! Apariție ravisantă pentru frumoasa Andriana
DUREROS! Semnele cu care a rămas Oana Lis după CANCERUL DE PIELE
DUREROS! Semnele cu care a rămas Oana Lis după CANCERUL DE PIELE
Carmen Harra, anunţul care o va înfuria pe Prodanca. Ce spune de relaţiile pasagere şi a treia căsătorie
Carmen Harra, anunţul care o va înfuria pe Prodanca. Ce spune de relaţiile pasagere şi a treia căsătorie
BANCUL ZILEI. Bulă e cu o tipă în pat. Gagica: - Bulă, ai un clopoțel cam mic!
BANCUL ZILEI. Bulă e cu o tipă în pat. Gagica: - Bulă, ai un clopoțel cam mic!
Reparaţiile auto, mai scumpe şi cu 20%. La o lucrare de 15.000 de lei, 5.500-6.000 se duc doar pe manoperă
Reparaţiile auto, mai scumpe şi cu 20%. La o lucrare de 15.000 de lei, 5.500-6.000 se duc doar pe manoperă
Descoperire IMPORTANTĂ făcută de astronomii din ROMÂNIA! Este de valoare mondială
Descoperire IMPORTANTĂ făcută de astronomii din ROMÂNIA! Este de valoare mondială
Cât de frumoasă este cea mai bogată româncă! Afacerea cu care a dat lovitura şi care a ajutat-o să adune o avere fabuloasă
Cât de frumoasă este cea mai bogată româncă! Afacerea cu care a dat lovitura şi care a ajutat-o să adune…
Din ce face bani presupusul iubit al Simonei Halep? Are 57 de ani şi o avere colosală
Din ce face bani presupusul iubit al Simonei Halep? Are 57 de ani şi o avere colosală
Buletinul și permisul se SCHIMBĂ complet. Este o premieră în România
Buletinul și permisul se SCHIMBĂ complet. Este o premieră în România
Cine e, de fapt, bărbatul omorât în bătaie în Crângași! Breaking news
Cine e, de fapt, bărbatul omorât în bătaie în Crângași! Breaking news
Top cele mai bombate posterioare! Vedetele își etalează trupurile în țările calde
Top cele mai bombate posterioare! Vedetele își etalează trupurile în țările calde
Testul inedit ce-ți distruge computerul. Experimentul unui vlogger - VIDEO
Testul inedit ce-ți distruge computerul. Experimentul unui vlogger - VIDEO
Ce șansă are un dependent de alcool să trăiască o viață normală. Psihiatru: „E un proces greu și de durată“
Ce șansă are un dependent de alcool să trăiască o viață normală. Psihiatru: „E un proces greu și de durată“
AFC susţine moţiunea palestiniană de a suspenda Israelul din competiţiile FIFA
AFC susţine moţiunea palestiniană de a suspenda Israelul din competiţiile FIFA
Ce amendă riști dacă ești prins de poliție cu un cârlig de remorcare, dar nu tractezi nimic?
Ce amendă riști dacă ești prins de poliție cu un cârlig de remorcare, dar nu tractezi nimic?
Cine a câștigat marele trofeu Chefi la cuțite! La cine a mers trofeul și cine a primit al doilea premiu
Cine a câștigat marele trofeu Chefi la cuțite! La cine a mers trofeul și cine a primit al doilea premiu
×