Pentru a doua oară de la promovarea în Superligă, Corvinul a realizat celebra „normă hunedoreană”, de pe vremea lui Mircea Lucescu. La începutul anilor ’80, „corbii” și-au obișnuit fanii să înscrie cel puțin trei goluri pe teren propriu și asta s-a întâmplat și duminică seară, împotriva celor de la CFR Cluj.
Fundașii centrali Manolache (min. 43) și Ivancevic (min. 73), plus rezerva Goodlad (min. 89) au concretizat pe tabelă superioritatea totală din jocul echipei lui Florin Maxim în fața formației de Gruia, la care Marius Șumudică a avut parte de un debut „horror”.
La conferința de presă de după meciul de la Arad, antrenorul celor de la Corvinul a surprins când a deschis subiectul Emmanuel Yeboah. Maxim i-a transmis un mesaj tranșant ghanezului de care nu fusese mulțumit la antrenamentul de sâmbătă, dar pe care, totuși, l-a titularizat în meciul cu fosta sa echipă.
„La antrenamentul premergător jocului, nu prea am fost mulțumit de Yeboah, părea puțin distrat. Nici nu am vrut să îl cert, sincer, dar am avut o discuție pentru că mă simțeam dator, poate nu mi-a cunoscut maniera mea de a lucra.
Am avut o discuție cu el chiar astăzi (n.r. duminică) după prânz și i-am spus cam ce vreau de la el. Iar dacă nu-și dorește să lucreze în maniera mea, e liber să plece, încă e perioada de transferuri. Eu nu mă supăr pe nimeni, le-am spus și la telefon jucătorilor, în momentul în care i-am adus, cee ace vreau de la ei.
Nu urmăresc greșeala, dar nu o să iert niciodată un act de indisciplină sau să nu te pregătești cum trebuie. Sau să nu te supui rigorilor, la urma urmei. Eu le spun de fiecare dată, Corvinul e mai important decât mine, decât orice jucător și asta trebuie să înțeleagă și așa trebuie să fie!
Reprezentăm acest club, iar mie, unul, mi-a dat mult și multor jucători de aici, din lotul nostru. Așa lucrez eu și ei n-au decât să se supună că sunt niște jucători pe care îi respect, dar nimic mai mult”, a declarat antrenorul celor de la Corvinul, care a spus că l-a titularizat, totuși, pe ghanez în lumina jocului foarte bun făcut la Botoșani.
După succesul rotund cu CFR Cluj a vorbit și Emmanuel Yeboah, fiind foarte optimist în declarații.
„Jucăm după indicațiile primite și încercăm să respectăm planul de joc. Astăzi a fost un joc ofensiv din partea noastră. Putem să rămânem în top 6 și să ne menținem în play-off. Obiectivul nostru este să jucăm în Europa în sezonul viitor.
Cei de la Corvinul m-au sunat, mi-au prezentat proiectul și m-am gândit că este o idee bună să mă întorc în România și să îmi construiesc o carieră.
(n.r. cum ai regăsit CFR-ul?) Nu poate fi totul foarte bine tot timpul, uneori treci și prin momente mai grele. Iubesc CFR și îmi doresc să fie într-o poziție mai bună”, a declarat atacantul de 23 de ani, folosit de Florin Maxim în bandă, la Corvinul.
În schimb, tehnicianul hunedorenilor a fost mult mai înțelegător cu Angel Gillard (24 de ani). Atacantul argentinian a fost egoist la două-trei atacuri purtate în superioritate numerică de formația sa, din care – totuși – a ieșit golul de 3-0, marcat de Goodlad, ce a închis tabela.
„Sunt foarte mulțumit de el, dar trebuie să avem grijă și la chestia asta cu adaptabilitatea. Trebuie să ne dăm seama că el a venit din altă cultură, a jucat în Chile, e argentinian. Nu știe nici o altă limbă, vorbește doar spaniola, nu prea se descurcă nici în engleză.
Chiar nu sunt supărat că a ratat și nu a pasat, e atacant, astea sunt alegerile lor. Toți atacanții își doresc să marcheze câte 30 de goluri, dar, dacă erau genul ăla de fotbaliști, poate nu mai puteam să-i aducem noi. Sunt jucători cu calități, noi îi ajutăm, trebuie să crească treptat, meci de meci, să aibă încredere.
Mie chiar mi-a plăcut Gillard în două-trei situații, cum a avut liniște să-și întoarcă adversarul încă o dată în careu. A marcat – până la urmă – Gideon, de care sunt foarte mulțumit, am discuții interminabile cu el.
E un jucător cu niște calități fantaștice, dar trebuie să autodepășească și el, să se apere mai bine, să fie mai agresiv și cu minge și fără minge”, a mai afirmat Maxim.
Miercuri, Corvinul joacă la Baia Mare, în play-off-ul Cupei României, iar, sâmbătă, revine la Arad în calitate de oaspete al celor de la UTA.
„Nu știu dacă se poate spune că suntem favoriți (n.r. în meciul cu UTA). Suntem o echipă nou promovată, poate doar în urma punctelor acumulate, însă sunt doar cinci etape trecute, mai avem o grămadă. Cred că ultimul loc are un punct, noi avem 8.
După înjumătățire, noi avem patru și ei au 0,5. Despre ce vorbim? Noi trebuie să fim preocupați pe ceea ce avem noi de făcut, antrenamente și jocuri”, a conchis Florin Maxim.