„Vrem titlul la Galați”

Aflați la numai trei puncte de primul titlu fotbalistic din
istorie, suporterii gălățeni îmbină entuziasmul cu teama. „Oare vom
fi lăsați să câștigăm?”, este întrebarea cel mai des auzită la
malul Dunării.
Nea Ciobi are 55 de ani. Vorbește așezat, cu accent moldovenesc, în
timp ce bea o bere. Birtul de la intrarea în Galați este plin de
bărbați, toți consumatori înrăiți de tutun și de fotbal. „Noi tot
ne gândim că nu ne-au luat în seamă.

Acum, că s-a îngroșat gluma, mi-e teamă că ne vor opri cu
arbitrii”, spune el. „Nici noi nu suntem cine știe ce. N-ai văzut
ce a greșit Grahovac? N-are nici cine să bage mingea în poartă”, îl
completează un comesean cam de aceeași vârstă. Puștii din birt sunt
mai aprigi: văd victorii și adversari umiliți.

Un
milion de motive ca să câștige Oțelul
Pe stradă, lumea e împărțită de patimi de tot felul. Unii dau din
umeri: „Ce-mi pasă mie de fotbal?”. Alții acceptă discuția. Elvis
are 32 de ani și e șofer de taxi. „Eu sunt stelist, dar vreau ca
titlul să-l ia Oțelul, că doar sunt gălățean. Mi-e teamă însă de
meciul cu Timișoara, echipa nu merge prea bine în ultimul timp,
drept dovadă că ne-am chinuit cu Brăneștiul, care este
retrogradată”.

În Piața Centrală, pe tarabe, e loc și de fotbal. Anușa (32 de
ani), vânzătoare: „Țin și eu cu Oțelul, pentru că toată familia mea
este împătimită de fotbal. Mai ales soțul! Vreau ca titlul să vină
la Galați, pentru că băieții mei fac fotbal la FC Dunărea și așa
vor avea și ei modele. Pe băieții mei îi cheamă Robert și Albert
Ștefan Corangă”. La Galați, fotbalul a scos din amorțeală un oraș
trist.