„Vrem să schimbăm lista FIFA, nu ne venea să credem ce am găsit acolo”** Cu cine va lucra Ion Crăciunescu la CCA

  • Publicat:
  • Actualizat:

Președintele CCA, Ion Crăciunescu, a declarat, marți, într-o conferință de presă, ce a urmat unei întâlniri la Casa Fotbalului cu arbitrii din primele două eșaloane, că va solicita FIFA posibilitatea de a modifica lista celor care pot conduce meciuri internaționale.

„Avem niște probleme cu ierarhiile valorice, în special lista FIFA. Ne interesăm dacă se mai poate face ceva pe acest palier. De aceea am decis să facem un singur lot la primele două ligi. Probabil, că din anul competițional următor vom începere iar cu trei divizii. Avem o problemă cu lista FIFA. Am privit-o și nu ne venea să credem. Arbitri au venit și s-au plâns că au fost scoși intenționat de pe listă”, a spus Crăciunescu.

Ion Crăciunescu a afirmat că i s-ar părea normal să poată modifica lista cu arbitrii FIFA până la finalul anului. „Dacă FIFA ne va permite, cu siguranță se va schimba lista, urmând să contactăm persoana de la FIFA care se ocupă de asta. Ni s-ar părea normal ca lista să poată fi modificată până la sfârșitul anului”, a adăugat Crăciunescu.

Președintele CCA și-a prezentat cu această ocazie și colaboratorii de la Comisie, Dan Lăzărescu, Ioan Igna, Aron Huzu, Fevronia Ion și secretarul Ioana Dossey. „Avem o comisie sută la sută nouă cu șase locuri din șapte ocupate. Ultimul loc este vacant până când domnul Neșu (n.r. – Mircea Neșu, tatăl fotbalistului Mihai Neșu) ne va da un răspuns”, a precizat Crăciunescu.

Ion Crăciunescu a estimat sitiaþia actualã din arbitrajul românesc drept dezastruoasă. „Am avut o discuție în plen cu arbitrii, pentru că era de datoria noastră să le atragem atenția asupra situației dezastruoase în care se află arbitrajul românesc la ora actuală și dacă fiecare dintre ei nu își aduce aportul, atunci nu vom putea muta căruța din loc. Sunt unele probleme foarte grave pe care nu le vom tolera în ceea ce privește implicarea arbitrilor în situațiile foarte clare. Un jucător care e faultat în suprafața de pedeapsă și nu se dă penalti, e o problemă, când un jucător care cade, iar atacantul calcă pe el, e o problemă. Trebuie să le rezolvăm pentru că altfel nu vom deveni credibili. Astea sunt probleme de sistem și nu ar trebui să ne întâlnim cu ele”, a menționat Crăciunescu.

Potrivit lui Crăciunescu, arbtrii au solicitat ca oficialii cluburilor care îi jignesc să fie sancționați de către Comisia de Disciplină a FRF și nu de cea a LPF, cum se întâmplă în prezent. „O problemă importantă care s-a ridicat este aceea a Comisiei de Disciplină. Vom face o scrisoare către Comitetul Executiv prin care arbitrii solicită că cei care insultă arbitrii să fie judecați de comisiile federației și nu de cele ale ligii”, a subliniat Crăciunescu.

Întrebat ce se va întâmpla cu fiul său, arbitrul Theodor Crăciunescu, în cazul în care va greși, Crăciunescu a răspuns: „Nu v-am auzit întrebând de ceilalți arbitri care au fost ajutați să se ridice de cătrei cei care la rândul lor au fost purtați pe aripi. Teo nu va fi ajutat, e un arbitru ca oricare altul. Dacă arbitrează bine, va urca, dacă nu, la revedere. Nepotismul și-a pus o amprentă importantă asupra arbitrajului românesc”.

Ion Crăciunescu s-a plâns și de observatorii de joc, care nu trec în raport toate greșelile arbitrilor. „O altă problemă mare este la observatorii de joc. Avem un număr restrâns de foști arbitri FIFA care sunt funcționabili. Observatorii de joc îi mai acoperă uneori pe arbitri. Antrenorii se plâng că iau o echipă din mers, dar să vezi cum e să iei arbitrii din mers. O să tragem la ham împreună cu arbitrii”, a explicat Crăciunescu.

Crăciunescu a preluat, săptămâna trecută, conducerea CCA după ce fostul șef al arbitrilor Vasile Avran a fost reținut pentru fapte de corupție.

MEDIAFAX

Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
Ce secret a ascuns Prințul William de Kate Middleton. Nu a vrut să-și compromită căsnicia
Ce secret a ascuns Prințul William de Kate Middleton. Nu a vrut să-și compromită căsnicia
Fernando Torres semnează! Prima echipă care pe care o va antrena la nivel de seniori
Fernando Torres semnează! Prima echipă care pe care o va antrena la nivel de seniori
„A luat foc” Incident cumplit la câteva săptămâni de la decesul lui Mădălin, tânărul mort în accidentul din Deveselu
„A luat foc” Incident cumplit la câteva săptămâni de la decesul lui Mădălin, tânărul mort în accidentul din Deveselu
Cerințele suprarealiste ale tehnicianului dorit de Bayern Munchen
Cerințele suprarealiste ale tehnicianului dorit de Bayern Munchen
Face furori la aproape 60 de ani! Vedeta curtată de toți bărbații are un fizic impresionant
Face furori la aproape 60 de ani! Vedeta curtată de toți bărbații are un fizic impresionant
Simona Halep iubeşte din nou. S-a retras de la turnee şi a postat imaginile romantice. Cine este alesul?
Simona Halep iubeşte din nou. S-a retras de la turnee şi a postat imaginile romantice. Cine este alesul?
BANCUL ZILEI. Bulă: - Nevastă, dacă un arab ţi-ar da o mie de parai te-ai culca cu el?
BANCUL ZILEI. Bulă: - Nevastă, dacă un arab ţi-ar da o mie de parai te-ai culca cu el?
ANIMAŢIE. Cum s-a produs accidentul înfiorător de pe A1, în care Valentin a fost străpuns de un parapet vechi. Acasă, doi copii îşi vor aştepta tatăl în zadar
ANIMAŢIE. Cum s-a produs accidentul înfiorător de pe A1, în care Valentin a fost străpuns de un parapet vechi. Acasă,…
LAC de lavă SPECTACULOS, observat din satelit! Are peste 200 km lungime
LAC de lavă SPECTACULOS, observat din satelit! Are peste 200 km lungime
Fosta soţie a lui Cristi Borcea, transformare spectaculoasă la 54 de ani: Nu-mi propun să întoarcă bărbații capul după mine!
Fosta soţie a lui Cristi Borcea, transformare spectaculoasă la 54 de ani: Nu-mi propun să întoarcă bărbații capul după mine!
Ce a pățit o moldoveancă de 39 de ani, după ce s-a cuplat cu un marocan mai tânăr. Abia după 18 luni, a aflat cine e iubitul ei, de fapt
Ce a pățit o moldoveancă de 39 de ani, după ce s-a cuplat cu un marocan mai tânăr. Abia după…
Decizie finală pentru plata cu BANCNOTE. Noua regulă devine OBLIGATORIE
Decizie finală pentru plata cu BANCNOTE. Noua regulă devine OBLIGATORIE
"Am călătorit în timp". Profesorul ieșit din comă a fost în anul 3906 și spune ce urmează
Poveştile de iubire care au rămas doar o amintire! Imagini tari cu Gina Pistol, Răzvan Fodor sau Andra Măruţă şi foştii parteneri
Poveştile de iubire care au rămas doar o amintire! Imagini tari cu Gina Pistol, Răzvan Fodor sau Andra Măruţă şi…
AI-urile, capabile să discute între ele sau chiar să se joace - VIDEO
AI-urile, capabile să discute între ele sau chiar să se joace - VIDEO
Cât a ajuns să coste renovarea unui apartament în marile orașe ale României. „Chiar am avut un șoc”
Cât a ajuns să coste renovarea unui apartament în marile orașe ale României. „Chiar am avut un șoc”
Prima competiţie de frumuseţe AI din lume
Prima competiţie de frumuseţe AI din lume
Un nou SUV s-a lansat pe piața din România. Bate BMW sau Mercedes-Benz?
Un nou SUV s-a lansat pe piața din România. Bate BMW sau Mercedes-Benz?
Lovitură grea pentru chef Richard. Juratul a pierdut un concurent după al treilea battle: „Am pierdut?! E corect să iasă!”. Ce au filmat camerele
Lovitură grea pentru chef Richard. Juratul a pierdut un concurent după al treilea battle: „Am pierdut?! E corect să iasă!”.…