Nu mai puțin de 3 fotbaliști de la FCSB se află în ultimele 6 luni de contract, urmând să devină liberi la data de 1 ianuarie 2027, iar Gigi Becali (68 de ani) este așteptat să se pronunțe în ceea ce îi privește.
Mihai Stoica (61), în calitate de manager general al clubului roș-albastru, a vorbit deschis despre situația jucătorilor și a sugerat subtil că doi dintre ei ar putea primi oferte de prelungire.
Recent s-a vehiculat că la FCSB a reapărut o listă neagră, pe care Gigi Becali ar fi trecut fotbaliști ca Arnold Garita, Aymen Boutoutaou, Vali Crețu, Ofri Arad sau Risto Radunovic, care nu a mai jucat în roșu și albastru din august.
Referitor la Boutoutau, e cât se poate de clar că nu e pe placul patronului de la FCSB, având în vedere că a fost distrus în ultimele săptămâni și chiar s-a încercat îndepărtarea lui de la echipă. Gigi Becali l-a propus la rivalele din Superliga pentru 500.000 de euro, asumându-și o pierdere de peste 800.000 de euro, după care a încercat și un schimb cu Universitatea Craiova, din dorința de a-l aduce la FCSB pe atacantul Nsimba.
Toate aceste eforturi ale lui Gigi Becali nu au avut succes până în prezent, însă revenind ceilalți jucători despre care se spune că ar fi pe lista neagră a miliardarului, Mihai Stoica crede că sunt câteva nume care nu își au locul într-un astfel de grup.
Jucătorii la care face trimitere Meme sunt Vali Crețu, Risto Radunovic și Arnold Garita. Contractele acestora cu FCSB expiră în iarnă, motiv pentru care managerul general al clubului spune că nu mai e loc de antipatii în ceea ce îi privește.
Mai departe, Meme a sugerat că doi dintre ei, anume Vali Crețu și Arnold Garita, chiar ar putea propuneri de prelungire, în eventualitatea în care vor avea evoluții bune în perioada imediat următoare și îl vor convinge pe Gigi Becali:
„Crețu și Garita sunt la final de contract. Nici dacă vrea nu îi poate da afară că sunt la final de contract până în iarnă. Listă neagră cu jucători care termină contractul? Nu cred că e prea corect spus.
Că pot prelungi amândoi, dacă vrea Gigi, clar că pot prelungi. Dacă vrea Gigi și dacă vor ei. Dar nu există nicio listă neagră. Sunt trei jucători la final de contract: Garita, Crețu și Risto Radunovic. Toți trei termină în iarnă”, a declarat Mihai Stoica, potrivit Fanatik.
Arnold Garita a fost transferat de FCSB în august, iar de atunci și până în prezent a bifat 6 partide oficiale în tricoul echipei, fără să înscrie sau să paseze decisiv.
În ciuda acestei statistici, evoluțiile sale nu au fost tocmai rele, motiv pentru care nici Gigi Becali, nici alți analiști TV, foști fotbaliști, nu l-au criticat aspru.
Așadar, Arnold Garita trage în continuare tare pentru a se impune la FCSB și speră ca la iarnă să primească o ofertă de prelungire din partea lui Gigi Becali.
„Lui Garita îi lipsește golul. Am vorbit cu el. Este foarte stresat că nu a marcat, dar i-am zis să stea liniștit.
Nu am văzut ultimul meci (n.r. – cel cu Petrolul, scor 2-2), dar am înțeles că a jucat foarte bine. El e stresat că nu marchează, dar eu cred că este o chestiune de timp.
Eu zic că Garita o să fie un jucător important, iar în iarnă s-ar putea discuta despre un alt contract. Încă nu s-a discutat nimic, pentru că a fost agitație mare cu toate aceste transferuri, cu venirea lui Drăguș… În următoarea perioadă se va discuta și cu Garita”, a declarat Florin Vulturar, impresarul care l-a readus pe Garita în România, potrivit aceleiași surse.