Vor să-l excludă** pe Costea!

Redactor:
Mihai Nejneru
Vor să-l excludă** pe Costea!
  • Publicat:
  • Actualizat:

Dinamo va depune astăzi un memoriu la LPF, prin care va cere
suspendarea atacantului Florin Costea. Va fi vizat gestul făcut de
oltean după faza în care a fost faultat în careu de Cosmin Moți,
când fotbalistul și-a împreunat brațele, imitând un deținut cu
mâinele legate cu cătușe.

Petiția „câinilor” are menirea de a echilibra balanța meciului
cu Știința, mutat acum la Comisii, și vine la o zi după ce
Universitatea a contestat prezența lui Florin Prunea pe banca
tehnică, cerând stabilirea scorului de 3-0 în favoarea lor, la masa
verde. Rămâne de văzut care va fi verdictul Comisiei de Disciplină,
dar înainte de deliberare este importantă o precizare. Aceea că
observatorul partidei, Alexandru Boc, nu a văzut „cătușele” lui
Costea. În consecință, gestul nu este notat pe foaia de joc.

Prunea
i-a atras atenția observatorului

Costea a fost însă văzut de Florin Prunea, destinatarul „urării”
atacantului, conform unor surse din cadrul clubului din „Ștefan cel
Mare”. Fostul portar i-a atras imediat atenția observatorului, dar
era deja prea târziu. Sumedenia de faze ce se întâmplau concomitent
pe arena „câinilor”, printre care încăierarea petrecută aproape de
careul lui Dinamo și intrarea pe teren a lui Silvian Cristescu,
s-au dovedit a fi prea multe pentru o singură pereche de
ochi.

„Tușierii
m-au scos, tușierii mă bagă în belele”

Motivul ce a generat toate aceste lucruri, faultul din minutul 11
al lui Moți asupra lui Costea, în urma căruia trebuia acordată o
lovitură de pedeapsă, a fost disecat de brigada de arbitri la
pauză. Pentru că la clubul Dinamo arbitrii au în vestiar un
televizor care înregistrează meciul, Augustus Constantin a urmărit
imediat reluarea fazei. Și apoi a comentat-o, conform surselor
ProSport, pe tunelul de la vestiare, la debutul reprizei a doua.
„Tușierii m-au scos la unele faze, tot tușierii m-au băgat
acum”.

L-a
copiat pe Cîrțu

Gestul lui Florin Costea a fost brevetat de Sorin Cîrțu, pe când
tehnicianul antrena Pandurii. Apoi, arătarea mâinilor împreunate,
ca și cum ar fi legate cu cătușe, exact cum au deținuții, a devenit
global, odată cu folosirea de către Jose Mourihno, la meciul cu
Sampdoria. Mai mult, fanii lui Inter intenționează ca la următorul
meci al echipei lor să își lege mâinile, în semn de solidaritate cu
tehnicianul lusitan.

„Am vorbit cu Moți. M-a sunat după meci și mi-a zis că a
fost penalty. Jucatorii de la Dinamo nu au nicio vină că au greșit
arbitrii”,
Florin Costea, atacant Universitatea
Craiova

Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
Ea este noua iubită a lui CRBL! Și-a găsit alinarea în brațele unei puștoaice, după divorț
Ea este noua iubită a lui CRBL! Și-a găsit alinarea în brațele unei puștoaice, după divorț
”Veste bună pentru Horațiu Moldovan”. Anunțul venit din Spania
”Veste bună pentru Horațiu Moldovan”. Anunțul venit din Spania
Meteorologii Accuweather anunță o vară istorică în România! Nu s-a mai întâmplat așa ceva în ultimii ani. Cum va fi vremea pe litoral?
Meteorologii Accuweather anunță o vară istorică în România! Nu s-a mai întâmplat așa ceva în ultimii ani. Cum va fi…
Elias Charalambous a sărbătorit alături de fiica sa! Apariție ravisantă pentru frumoasa Andriana
Elias Charalambous a sărbătorit alături de fiica sa! Apariție ravisantă pentru frumoasa Andriana
Are 77 de ani și arată SPECTACULOS! Solista are și iubit TINEREL: regulile pe care le respectă cu sfințenie
Are 77 de ani și arată SPECTACULOS! Solista are și iubit TINEREL: regulile pe care le respectă cu sfințenie
Ronald Gavril, lovitură URIAȘĂ pentru Anamaria Prodan. Răsturnare de situație în cuplul lor. Încă un bărbat care o dezamăgește
Ronald Gavril, lovitură URIAȘĂ pentru Anamaria Prodan. Răsturnare de situație în cuplul lor. Încă un bărbat care o dezamăgește
BANCUL ZILEI. Bulă e cu o tipă în pat. Gagica: - Bulă, ai un clopoțel cam mic!
BANCUL ZILEI. Bulă e cu o tipă în pat. Gagica: - Bulă, ai un clopoțel cam mic!
ANCHETĂ. Scoici cu substanţe cancerigene şi metale grele, la restaurante. Pescarii le adună din zone interzise
ANCHETĂ. Scoici cu substanţe cancerigene şi metale grele, la restaurante. Pescarii le adună din zone interzise
Experiment pentru MODIFICAREA climei, oprit ÎN ULTIMA CLIPĂ!
Experiment pentru MODIFICAREA climei, oprit ÎN ULTIMA CLIPĂ!
Revenire de senzaţie a unuia dintre Rockefellerii României! Decizia importantă luată de milionarul român
Revenire de senzaţie a unuia dintre Rockefellerii României! Decizia importantă luată de milionarul român
Câți euro primește un român, la cules de sparanghel în Germania. Salariul este uriaș!
Câți euro primește un român, la cules de sparanghel în Germania. Salariul este uriaș!
Încetarea focului în Ucraina. Vladimir Putin s-a hotărât deja: Sunt principii foarte juste
Încetarea focului în Ucraina. Vladimir Putin s-a hotărât deja: Sunt principii foarte juste
EL l-a ucis pe bărbatul din Crângași! Dezvăluiri de ultimă oră despre crima care a îngrozit România
EL l-a ucis pe bărbatul din Crângași! Dezvăluiri de ultimă oră despre crima care a îngrozit România
Amante celebre din showbiz-ul românesc! Unele au ajuns în faţa altarului, altele au rămas doar cu amintirea
Amante celebre din showbiz-ul românesc! Unele au ajuns în faţa altarului, altele au rămas doar cu amintirea
Testul inedit ce-ți distruge computerul. Experimentul unui vlogger - VIDEO
Testul inedit ce-ți distruge computerul. Experimentul unui vlogger - VIDEO
Halep, în fața unei întrebări extrem de incomode: scenariul care prinde contur în cazul Simonei ANALIZĂ
Halep, în fața unei întrebări extrem de incomode: scenariul care prinde contur în cazul Simonei ANALIZĂ
Toleranţă zero pentru dezinformare: A fost lansat primul mecanism oficial de raportare a conţinutului deepfake din România
Toleranţă zero pentru dezinformare: A fost lansat primul mecanism oficial de raportare a conţinutului deepfake din România
E nevoie de omologare dacă schimbi motorul cu unul de la dezmembrări?
E nevoie de omologare dacă schimbi motorul cu unul de la dezmembrări?
Cine a câștigat marele trofeu Chefi la cuțite! La cine a mers trofeul și cine a primit al doilea premiu
Cine a câștigat marele trofeu Chefi la cuțite! La cine a mers trofeul și cine a primit al doilea premiu
×