Vio Moldovan, contestat de fani** „Demisia, demisia!”

Vio Moldovan, contestat de fani**
  • Publicat:
  • Actualizat:

Internațional Curtea de Argeș a reușit să producă cea
de-a doua înfrângere pe propriul teren pentru FC Brașov în ultimii
doi ani, grație unei evoluții curajoase sub Tâmpa.

„Biciuiți” bine de Viorel Moldovan după rușinea de la Severin,
„stegarii” au început foarte bine partida, Zaharia deschizând
scorul după doar 11 minute de joc, cu o lovitură de cap din careul
mare. Tot fostul vârf al Stelei a fost aproape de a majora
diferența pe tabelă în minutul 23, dar a ratat de puțin poarta din
cinci metri. A venit apoi rândul „interiștilor” să iasă la rampă,
care, după o ratare a lui Pintilii, au reușit să egaleze, în
minutul 29, prin Emanuel Kone, care a înscris din marginea careului
mic. Totuși, brașovenii puteau intra în avantaj la cabine, dar Popa
i-a refuzat golul lui Grigore.

Al doilea mitan începe la fel, cu brașovenii atacând în valuri, dar
Popa s-a opus cu succes la ocaziile incredibile ale lui Zaharia și
Roman. Oaspeții au preferat să stea la cutie și să replice pe
contre, iar în minutul 78 Băcilă a reușit să-i aducă în avantaj
după un contraatac ca la carte.
Finalul nu a adus decât atacuri sterile ale brașovenilor, fără
urmări pe tabelă, o eliminare a lui Duarte, și un val de „Demisia,
demisia!” din tribună la adresa lui Viorel Moldovan.

A
reintrat Rui Duarte

Partida cu Internațional Curtea de Argeș a reprezentat și revenirea
ca titular a lui Rui Duarte (foto) în echipa lui Viorel Moldovan.
Duarte a ratat toată pregătirea de iarnă, el ajungând la echipă
după debutul returului. După o perioadă în care s-a pregătit
separat, fundașul stânga a reintrat din primul minut, tehnicianul
„stegarilor” fiind nevoit să apeleze la această soluție din cauza
indisponibilităților. Duarte nu a terminat meciul pe teren, fiind
eliminat pentru două avertismente în minutul 88.

Bogdan Florin

Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
Cât costă sicriul în care a fost depus trupul neînsuflețit al lui Costel Corduneanu. 'Stăpânul Moldovei', înmormântat regește!
Cât costă sicriul în care a fost depus trupul neînsuflețit al lui Costel Corduneanu. 'Stăpânul Moldovei', înmormântat regește!
Surprinzător! A văzut cine s-a calificat în semifinalele UCL și a spus clar ce echipă va câștiga trofeul
Surprinzător! A văzut cine s-a calificat în semifinalele UCL și a spus clar ce echipă va câștiga trofeul
Tânărul pe care Mădălin îl urmărea cu mașina rupe tăcerea: „A murit din prostia lui”
Tânărul pe care Mădălin îl urmărea cu mașina rupe tăcerea: „A murit din prostia lui”
Pacienții care suferă de cancer colorectal se pot vindeca! Tratamentul revoluționar descoperit de medici
Pacienții care suferă de cancer colorectal se pot vindeca! Tratamentul revoluționar descoperit de medici
Câți bani li s-au promis chefilor Bontea, Scărlătescu și Dumitrescu ca să revină la Masterchef. Suma care i-a convins să-și adio de la Antena 1
Câți bani li s-au promis chefilor Bontea, Scărlătescu și Dumitrescu ca să revină la Masterchef. Suma care i-a convins să-și…
BANCUL ZILEI. Bulă îşi cumpără un taur viguros. Vine primarul:- Bulă, cât vrei pe el?
BANCUL ZILEI. Bulă îşi cumpără un taur viguros. Vine primarul:- Bulă, cât vrei pe el?
Filmul exploziei care a devastat, azi noapte, un bloc din Craiova: Țipete de groază și oameni sub dărâmături care imploră să fie salvați
Filmul exploziei care a devastat, azi noapte, un bloc din Craiova: Țipete de groază și oameni sub dărâmături care imploră…
A fost SPART codul celui mai TEMUT criminal în serie din istoria Americii
A fost SPART codul celui mai TEMUT criminal în serie din istoria Americii
Ronald Gavril a apărut dezbrăcat în pat, alături de iubita lui, Anamaria Prodan: Viaţa nu se aşteaptă, se trăieşte!
Ronald Gavril a apărut dezbrăcat în pat, alături de iubita lui, Anamaria Prodan: Viaţa nu se aşteaptă, se trăieşte!
IMAGINILE DURERII 😢 Mama lui Costel Corduneanu s-a prăbușit de durere când a văzut sicriul cu trupul neînsuflețit al fiului său
IMAGINILE DURERII 😢 Mama lui Costel Corduneanu s-a prăbușit de durere când a văzut sicriul cu trupul neînsuflețit al fiului…
Legea pe are O AȘTEPTAU milioane de români. Proiectul tocmai a fost DEPUS la Parlament
Legea pe are O AȘTEPTAU milioane de români. Proiectul tocmai a fost DEPUS la Parlament
Incredibil cine e Mihaela, fata care s-a aruncat de la etajul 15! Mesajul de adio emoționant: Vă rog să...
Incredibil cine e Mihaela, fata care s-a aruncat de la etajul 15! Mesajul de adio emoționant: Vă rog să...
Amante celebre din showbiz-ul românesc! Unele au ajuns în faţa altarului, altele au rămas doar cu amintirea
Amante celebre din showbiz-ul românesc! Unele au ajuns în faţa altarului, altele au rămas doar cu amintirea
AI-urile, capabile să discute între ele sau chiar să se joace - VIDEO
AI-urile, capabile să discute între ele sau chiar să se joace - VIDEO
Istvan Kovacs, răplata unei prestații stelare: poate bifa o premieră fabuloasă pentru România
Istvan Kovacs, răplata unei prestații stelare: poate bifa o premieră fabuloasă pentru România
Cum puteţi să luaţi 40.000 de euro direct pe Revolut să vă plătiţi instant creditele de la alte bănci. Cât veţi da înapoi pe lună
Cum puteţi să luaţi 40.000 de euro direct pe Revolut să vă plătiţi instant creditele de la alte bănci. Cât…
❗ Modificare: Trusa de prim ajutor și stingătorul NU mai sunt obligatorii pentru aceste vehicule❗
❗ Modificare: Trusa de prim ajutor și stingătorul NU mai sunt obligatorii pentru aceste vehicule❗
Chefi la cuțite, sezonul 13. Cine sunt concurenții din echipa lui chef Richard Abou Zaki. Ei au primit tunica roz
Chefi la cuțite, sezonul 13. Cine sunt concurenții din echipa lui chef Richard Abou Zaki. Ei au primit tunica roz