De-a lungul timpului, George Copos (73 de ani) a reușit să se facă remarcat atât în fotbalul românesc, cât și în sectorul de afaceri din țara noastră. Recent, a fost redeschis emblematicul restaurant din Brașov, Panoramic, în care fostul patron de la Rapid a investit o sumă uriașă de bani.
Totuși, activiștii de mediu au aflat că omul de business nu deține actele necesare pentru a putea alimenta locația cu mașini prin rezervația naturală.
În acest context, Copos a demarat procedura de autorizare la Direcția Județeană de Mediu Brașov pentru utilizarea drumului folosit în scopul aprovizionării restaurantului de pe Tâmpa.
Directorul DJM Brașov, Ciprian Băncilă, a declarat că unitatea de alimentație publică a depus dosarul în vederea autorizării în cursul zilei de miercuri, 13 mai.
„Urmează să fie derulate procedurile legale privind autorizarea”, a declarat reprezentantul Direcției Județene de Mediu Brașov.
Anterior, în data de 24 aprilie, președintele Gărzii Forestiere Naționale, George Gârbacea, a dispus închiderea drumului. Pasul a fost făcut după verificarea situației în teren.
„Drumul poate fi utilizat doar pentru intervenții ale echipajelor SMURD, Ambulanță, Pompieri”, comunica atunci șeful Gărzii Forestiere.
La scurt timp după aceasta, George Copos declara că se gândește să închidă restaurantul și telecabina din zonă. A investit o sumă colosală de bani în reabilitarea locațiilor, acestea reprezentând două simboluri arhitecturale şi turistice ale Braşovului. Vorbim despre 20 de milioane de euro.
Restaurantul Panoramic a fost deschis în 1975, iar telecabina Tâmpa în anul 1970. Lucrările de modernizare efectuate asupra restaurantului au fost coordonate de către echipa de arhitecţi Corvin Cristian Studio şi antreprenorul general RCTI Company.
„Această investiție este mai mult decât un proiect de modernizare – este o moștenire pe care o lăsăm Brașovului pentru următorii 50 de ani.
Am dorit să redăm strălucirea unui simbol al orașului și, în același timp, să îl pregătim pentru viitor, cu respect față de istorie și cu viziune pentru generațiile care vin”, a spus George Copos, președintele ANA Holding, potrivit zf.ro.
În ANA Holding sunt incluse ANA Tower şi ANA Hotels cu hotelurile InterContinental Athenee Palace Bucharest, Crowne Plaza Bucharest, trei hoteluri în Poiana Braşov – Sport, Bradul şi Poiana – şi Hotelul Europa împreună cu centrul de sănătate ANA Health Spa din Eforie Nord.