Acasa » Alte Sporturi » Tenis » E oficial! Serena Williams s-a întors în tenisul profesionist: „Veștile bune circulă repede”

E oficial! Serena Williams s-a întors în tenisul profesionist: „Veștile bune circulă repede”

Cristian Hitruc
E oficial! Serena Williams s-a întors în tenisul profesionist: „Veștile bune circulă repede”
SURSĂ: Profimediaimages

Surpriză uriașă pentru iubitorii tenisului! Serena Williams (44 de ani) s-a întors în tenisul profesionist, iar organizatorii turneului la care va participa au făcut deja marele anunț.

Astfel, zvonurile apărute în ultima perioadă s-au concretizat, iar legendara sportivă va evolua la Queen’s. Pentru a marca acest moment, Serena a publicat și un videoclip amuzant pe rețelele de socializare, unde este urmărită de milioane de fani.

Serena Williams revine în tenisul profesionist!

Zvonurile care au apărut în ultimele luni au devenit realitate: Serena Williams revine pe terenul de tenis și va evolua la Queen’s. Organizatorii turneului au făcut deja marele anunț, iar sportiva a confirmat informația printr-un videoclip amuzant, publicat pe rețelele de socializare.

Serena Williams s-a reînscris pe lista antidoping a celor de la ITIA și poate participa la orice competiție. Astfel, a redevenit jucătoare activă, începând cu data de 22 februarie 2026.

În urmă cu doar câteva zile, s-a zvonit că sportiva va reveni pe teren la turneul menționat anterior, unde a solicitat un wild-card pentru a participa la proba de dublu, unde va face echipă cu Victoria Mboko.

Acum, organizatorii au confirmat că Serena Williams va evolua la turneul care se va disputa între 8 iunie și 14 iunie 2026. Cu toate acestea, nu au precizat dacă este vorba doar despre participarea în competiția de dublu sau și în cea de simplu.

Reamintim că Serena Williams nu și-a anunțat niciodată retragerea în mod oficial. Cu toate acestea, au trecut mai mult de trei ani de la ultimul ei meci.

Legendara sportivă a jucat ultima dată în 2022, când a pierdut la US Open în fața australiencei Ajla Tomljanovic. La momentul respectiv, Serena a menționat că „se îndepărtează de tenis”.

Reacția Serenei Williams

Serena Williams a reacționat imediat după ce revenirea ei pe terenul de tenis a fost confirmată. Sportiva a publicat un videoclip pe rețelele de socializare, în care este deranjată de faptul că îi sună telefonul mobil prea des.

„Veștile bune circulă repede. Ar trebui să îmi schimb numărul de telefon”, spune Serena Williams, glumind, în videoclipul publicat în mediul online.

Reamintim că, de-a lungul carierei, Serena Williams a cucerit nu mai puțin de 23 de turnee de Grand Slam.