Vine și Grandin la Steaua?

Vine și Grandin la Steaua?
  • Publicat:
  • Actualizat:

Steaua este pe cale să dea o mare lovitură dacă reușește să-l
aducă pe Elliot Grandin, un mijlocaș de creație foarte talentat de
la ȚSKA Sofia.

Chiar dacă nu au antrenor desemnat oficial, roș-albaștrii continuă
să se întărească aducând jucători. După Dorel Stoica, Iordan
Todorov, David Lopes și, foarte probabil, Valentin Iliev (dacă nu
cumva acesta se prezintă azi la antrenamentele Craiovei), Steaua
studiază posibilitatea înregimentării lui Elliot Grandin.

Și Dinamo vrea să-l ia

Acesta are 22 de ani, e mijlocaș ofensiv și a evoluat în trecut
pentru Olympique Marseille. Ultima oară, Grandin a îmbrăcat tricoul
celor de la ȚSKA Sofia. Francezul de origine congoleză a lipsit
nemotivat de la reunirea echipei bulgare, care a avut loc ieri.
Conform Onlinesport, Victor Pițurcă îl place pe mijlocașul francez
pentru polivalența lui și a apelat la Florentin Petre ca să-l
convingă să vină în Ghencea.
Interesant e că Grandin a fost dorit în iarnă și de Rapid, iar
acum, la bătaie cu Steaua, și Dinamo vrea să-l achiziționeze. Cel
care insistă pentru aducerea lui e chiar Ioan Andone, antrenorul
care l-a pregătit pe jucător și la ȚSKA.

Dorel
Stoica s-a pregătit în Ghencea!

Pe lângă bulgarul Iordan Todorov, la antrenamentul de ieri al
Stelei s-a prezentat și Dorel Stoica (foto), ei fiind practic
singurele noutăți ale echipei. Tot ieri, Mititelu a făcut public
contractul încheiat cu fostul jucător al Universității, în care
este precizat faptul că dacă jucătorul va juca în România la o altă
echipă, atunci respectiva grupare va trebui să plătească 999.000 de
euro! Dragomir a spus că, dacă acest act e înregistrat la Ligă,
cazul va fi analizat de Comisia de Litigii.


Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
Ce secret a ascuns Prințul William de Kate Middleton. Nu a vrut să-și compromită căsnicia
Ce secret a ascuns Prințul William de Kate Middleton. Nu a vrut să-și compromită căsnicia
Fernando Torres semnează! Prima echipă care pe care o va antrena la nivel de seniori
Fernando Torres semnează! Prima echipă care pe care o va antrena la nivel de seniori
„A luat foc” Incident cumplit la câteva săptămâni de la decesul lui Mădălin, tânărul mort în accidentul din Deveselu
„A luat foc” Incident cumplit la câteva săptămâni de la decesul lui Mădălin, tânărul mort în accidentul din Deveselu
Cerințele suprarealiste ale tehnicianului dorit de Bayern Munchen
Cerințele suprarealiste ale tehnicianului dorit de Bayern Munchen
Face furori la aproape 60 de ani! Vedeta curtată de toți bărbații are un fizic impresionant
Face furori la aproape 60 de ani! Vedeta curtată de toți bărbații are un fizic impresionant
Simona Halep iubeşte din nou. S-a retras de la turnee şi a postat imaginile romantice. Cine este alesul?
Simona Halep iubeşte din nou. S-a retras de la turnee şi a postat imaginile romantice. Cine este alesul?
BANCUL ZILEI. Bulă: - Nevastă, dacă un arab ţi-ar da o mie de parai te-ai culca cu el?
BANCUL ZILEI. Bulă: - Nevastă, dacă un arab ţi-ar da o mie de parai te-ai culca cu el?
ANIMAŢIE. Cum s-a produs accidentul înfiorător de pe A1, în care Valentin a fost străpuns de un parapet vechi. Acasă, doi copii îşi vor aştepta tatăl în zadar
ANIMAŢIE. Cum s-a produs accidentul înfiorător de pe A1, în care Valentin a fost străpuns de un parapet vechi. Acasă,…
LAC de lavă SPECTACULOS, observat din satelit! Are peste 200 km lungime
LAC de lavă SPECTACULOS, observat din satelit! Are peste 200 km lungime
Fosta soţie a lui Cristi Borcea, transformare spectaculoasă la 54 de ani: Nu-mi propun să întoarcă bărbații capul după mine!
Fosta soţie a lui Cristi Borcea, transformare spectaculoasă la 54 de ani: Nu-mi propun să întoarcă bărbații capul după mine!
Ce a pățit o moldoveancă de 39 de ani, după ce s-a cuplat cu un marocan mai tânăr. Abia după 18 luni, a aflat cine e iubitul ei, de fapt
Ce a pățit o moldoveancă de 39 de ani, după ce s-a cuplat cu un marocan mai tânăr. Abia după…
Decizie finală pentru plata cu BANCNOTE. Noua regulă devine OBLIGATORIE
Decizie finală pentru plata cu BANCNOTE. Noua regulă devine OBLIGATORIE
"Am călătorit în timp". Profesorul ieșit din comă a fost în anul 3906 și spune ce urmează
Poveştile de iubire care au rămas doar o amintire! Imagini tari cu Gina Pistol, Răzvan Fodor sau Andra Măruţă şi foştii parteneri
Poveştile de iubire care au rămas doar o amintire! Imagini tari cu Gina Pistol, Răzvan Fodor sau Andra Măruţă şi…
AI-urile, capabile să discute între ele sau chiar să se joace - VIDEO
AI-urile, capabile să discute între ele sau chiar să se joace - VIDEO
Cât a ajuns să coste renovarea unui apartament în marile orașe ale României. „Chiar am avut un șoc”
Cât a ajuns să coste renovarea unui apartament în marile orașe ale României. „Chiar am avut un șoc”
Prima competiţie de frumuseţe AI din lume
Prima competiţie de frumuseţe AI din lume
Un nou SUV s-a lansat pe piața din România. Bate BMW sau Mercedes-Benz?
Un nou SUV s-a lansat pe piața din România. Bate BMW sau Mercedes-Benz?
Lovitură grea pentru chef Richard. Juratul a pierdut un concurent după al treilea battle: „Am pierdut?! E corect să iasă!”. Ce au filmat camerele
Lovitură grea pentru chef Richard. Juratul a pierdut un concurent după al treilea battle: „Am pierdut?! E corect să iasă!”.…